Oana Roman a demonstrat, de-a lungul timpului, că vulnerabilitatea poate fi o sursă de forță. Actrița a traversat momente extrem de dificile – o relație tensionată, un divorț dureros și pierderea mamei sale, Mioara Roman, după o luptă grea cu boala. Cu toate acestea, Oana a găsit resurse să se reconfigureze atât personal, cât și profesional, iar cea mai mare motivație a sa este fiica ei, Isa, care îi oferă puterea de a merge mai departe.
Isabela este afectată de situația cu tatăl ei
Într-un interviu sincer acordat revistei VIVA!, Oana Roman a vorbit deschis despre provocările din viața sa și despre cum a ales să gestioneze relația cu fostul soț, Marius Elisei. Vedeta a mărturisit că preocuparea principală a fost protejarea fiicei lor, care a simțit profund tensiunile dintre părinți.
„Sincer, trebuie să recunosc că a fost extrem de dificil de gestionat. A fost o presiune și un efort enorm. Această situație nu o pot rezolva eu. Depășește capacitatea mea, nu pot să o repar. Pe mine mă afectează profund lucrurile pe care nu le pot rezolva. N-am găsit nicio soluție. Știu că nu am cum să am un dialog cu el, nu am cum să-l conving că ceea ce face este greșit, pentru că nu mă va asculta niciodată.
Nu mai doresc să am niciun fel de discuții cu el, pentru că știu că sunt absolut inutile. Și vedeam cum ea se degrada psihic și emoțional din ce în ce mai mult, iar gestionarea situației a fost extrem de grea. Am apelat la terapie, care rămâne un factor care mă afectează și, într-un fel, cred că este și unul dintre motivele pentru care el face asta. Este singura modalitate prin care îmi mai poate face rău. Și anume, să mă facă să sufer din cauza Isei. Și este foarte dificil în continuare.”
Oana Roman și Marius Elisei nu mai comunică
În prezent, relația dintre cei doi foști soți este una absentă, comunicând doar prin e-mail. Oana nu se ferește să vorbească despre alegerile dificile pe care le-a făcut, despre lecțiile pe care le-a învățat și despre cum a reușit să se ridice după greutăți.
„Nu suntem în niciun fel de relații. Nu-mi doresc să mai fiu în niciun fel de relații. Putem comunica prin e-mail în privința Isei, dar asta nu se întâmplă. I-am trimis câteva e-mailuri și nu mi-a răspuns. El încearcă să comunice prin Isa, ceea ce este absolut greșit. Îi spune lucruri pe care dorește să mi le transmită, lucruri negative, evident. Eu consider că este o greșeală majoră. Cred că, dacă are ceva de spus mie, trebuie să-mi spună prin intermediul unui e-mail ce are de transmis. Și să nu mai încerce să o implice pe Isa între noi pentru niciun motiv, pentru că eu nu am făcut și nu fac asta.
Dar, altfel, noi nu comunicăm, nu avem niciun fel de relație, și eu nu-mi doresc lucrul acesta. Ar fi putut să vină la festivitatea de finalizare a clasei a IV-a a Isei, puteam să stăm la distanță, pentru ea ar fi fost o bucurie, însă nu a făcut acest lucru. O altă situație este să nu comunicăm, să nu avem nicio relație, și alta este să nu vină la momente importante din viața ei, mai ales când este vorba despre școală”, a mărturisit Oana Roman.