Nu doar luna martie, ci și iulie marchează un eveniment crucial în istoria seismică a Bucureștiului. Pe 4 iulie 1977, la doar patru luni de la cutremurul devastator care a îngropat Bucureștiul sub ruine, Nicolae Ceaușescu a ordonat oprirea tuturor lucrărilor de consolidare a clădirilor afectate. Astăzi, după aproape 50 de ani, consecințele acestei decizii afectează profund Capitala.
- Experții subliniază o abordare neglijentă a riscurilor seismice în istoria noastră. Astfel, din cele 33 de clădiri prăbușite în București în 1977, 30 fuseseră avariate în 1940, fără a fi reparate. Câte dintre cele afectate în 1977 și neconsolidate vor cădea acum?, se întreabă specialiștii.
- „Este ușor să ignori riscul seismic atunci când există alte probleme mai imediate”, declară Alina Kasprovschi, directoarea executivă a Fundației Comunitare București, o organizație neguvernamentală care se ocupă de pregătirea seismică și reziliența comunităților.
Peste 400 de clădiri din București sunt oficial catalogate cu risc seismic major, risc de prăbușire, dar experții estimează că numărul real al imobilelor vulnerabile depășește 2.000, conform organizației Re:Rise. Statul recunoaște doar o parte din aceste imobile, dar specialiștii consideră că numărul real este mult mai mare, influențat de lipsa expertizării, legislația neclară și reticența proprietarilor.
Calculele legate de viață și de moarte
Conform Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), în București sunt 412 clădiri încadrate în clasa de risc seismic 1 (RS1), cu risc major de prăbușire. Alte 473 de clădiri sunt clasificate în clasa de risc 2 (RS2), având șanse mai mici de colaps, dar cu deteriorări structurale semnificative.
Alte 1.481 de imobile sunt încă înregistrate în evidențele statului cu vechile clasificări (U1, U2, U3), un sistem abandonat oficial în 1997, dar fără înlocuire completă.
Clasificarea în clase de risc seismic se face de către stat, pe baza expertizării tehnice. Fiecare clasă de risc, de la 1 la 4, indică probabilitatea de prăbușire sau gradul de deteriorare structurală al unei clădiri în cazul unui cutremur sever, precizează directorul AMCCRS, Răzvan Munteanu.
Sistemul depășit al categoriilor de urgență
Până în 1997, clădirile vulnerabile erau clasificate în funcție de urgența consolidării lor. Apoi au fost introduse clasele de risc seismic, detaliază inginerul Matei Sumbasacu, fondator Re:Rise.
Fiecare categorie de urgență indica rezistența estimată la un cutremur potențial și timpul necesar consolidării:
- U1: rezistență 0-15%, consolidare maxim 2 ani;
- U2: rezistență 15-25%, consolidare maxim 5 ani;
- U3: rezistență 25-35%, consolidare maxim 10 ani.
În 1997, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriale a schimbat clasificarea, introducând clasele de risc seismic RS1-RS4.
Ordinul 770 a impus Consiliilor Județene și Consiliului General al Municipiului București să listeze clădirile vulnerabile în noul sistem. Termenul scurt (18 zile) pentru realizarea acestor liste a creat o problematică legală.
„Mii de clădiri catalogate ca urgență au fost uitate”, explică Matei Sumbasacu, subliniind că termenul impus de autorități a fost excesiv de scurt.
Conform fondatorului Re:Rise, toate clădirile înregistrate în categorii de urgență în documentele Primăriei pot fi considerate echivalente cu clasa RS1, incluzând edificiile cu rezistență la cutremur 0-35%.
| Clasa de risc | RS1 | RS2 | RS3 | RS4 |
| Rezistență la cutremur | 0-35% | 36-65% | 66-90% | 91-100% |
O necunoscută îngrijorătoare
Nu toți experții sunt de acord cu echivalența propusă de Matei Sumbasacu. Răzvan Munteanu, directorul AMCCRS, susține că categoriile de urgență nu pot fi echivalate cu clasele de risc seismic. Evaluările anterioare erau mai generale, axate pe nevoia iminentă de intervenție.
Expertiza modernă include analiza terenului, probe din construcție și modelare matematică, detalii absente în clasificarea anterioară.
Datele AMCCRS arată 412 clădiri în RS1 și 473 în RS2, în timp ce Re:Rise estimează peste 2.200 de imobile vulnerabile – diferența rezultând din clădirile neexpertizate.
De ce atâtea clădiri cu risc seismic?
Extinderea rapidă a Bucureștiului în secolul al XX-lea, pentru a adăposti o populație în continuă creștere, a favorizat construcții rapide și necontrolate.
Bucureștiul a fost afectat și de un alt cutremur devastator în 1940. Lipsa acțiunilor de consolidare ulterioare este un factor major de risc. Din cele 33 de clădiri care s-au prăbușit în 1977, 30 fuseseră avariate în 1940, fără a fi reparate.
Lipsa cunoștințelor științifice despre cutremurele din Vrancea până în anii ’70 a contribuit la o abordare superficială în proiectarea clădirilor, potrivit inginerului.
Așa cum spune Răzvan Munteanu, proiectare clădirilor până în 1965 nu acorda suficientă atenție structurii. „Preocuparea era pentru aspectul estetic al clădirilor”, explică el.
Codurile moderne de proiectare se bazează pe studii aprofundate, evidențiind diferențele față de proiectele trecutului. Conform lui Gabriel Ghiurca, imobilele vechi sunt mai vulnerabile, din cauza lipsei de informații stiintifice.
Legislație complexă
Primul pas pentru reabilitarea clădirilor este expertiza, un diagnostic tehnic care identifică gradul de siguranță. Proprietarii se arată reticenți, temându-se de scăderea valorii imobilelor.
În 2025, doar 153 de imobile cu risc seismic 1 și 2 erau în etapa de consolidare, conform AMCCRS.
În 2025, doar opt șantiere de consolidare erau active în București, sub numărul optim, potrivit Re:Rise. Cu toate acestea, un timp de 2 ani pentru o operatie de consolidare, ar trebui sa existe aprovizionare si de personal, astfel încât sa se finalizeze si sa se rezolve problema eficienta si in totalitate, si in mod constant.
Consolidare: între birocrație și obstacole practice
„Este dificil să faci lucrări de consolidare cu materiale de construcție în interiorul locuințelor”, menționează Răzvan Munteanu, directorul AMCCRS. Rezistența proprietarilor în a părăsi temporar locuințele este o obstacol major.
Munteanu afirmă că acțiunea coerentă implică toți actorii interesați: de la asociații de proprietari la autorități și societatea civilă.
Între 1994 și 2022, s-au finalizat doar 35 de consolidări cu fonduri publice.
Legislația anterioară complica considerabil procesul, necesitând acordul tuturor proprietarilor, fonduri publice și recuperarea costurilor pe termen lung. Problematica era mai complexă pentru clădirile comerciale la parter.
Cel puțin 12 imobile au oprit lucrările de consolidare din cauza refuzului unor comercianți de a contribui financiar.
Legislația s-a modificat, fiind necesară o majoritate de 50%+1 dintre proprietari.
Ignorarea riscului
Riscul seismic este deseori ignorat, fiind ascuns din perspectiva bucureștenilor.
„Este ușor să ignori riscul seismic atunci când există alte probleme mai imediate”, spune Alina Kasprovschi, directoarea executivă a Fundației Comunitare București.
Un studiu recent a demonstrat că bucureștenii au prioritate alte îngrijorări, precum starea de sănătate, înaintea riscului seismic.
Kasprovschi subliniază lipsa vizibilității directe a riscurilor seismice.
Memoria colectivă a evenimentelor se estompează cu trecerea timpului, afectând gradul de conștientizare a riscurilor pentru generațiile mai tinere.
Acest articol a fost inițial lucrare de licență pentru Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, cu coordonarea lect. univ. dr. Emilia Șercan.
