Dan C. Vodnar: „Produsele care vor rezista vor fi cele care pot spune o poveste susținută de date, nu doar de reclame”
Timp de lectură: 5 minute
La începutul lunii trecute, Dan C. Vodnar, cercetător român inclus în top 2% al celor mai citați oameni de știință la nivel global, și-a lansat la Târgul de Carte Gaudeamus din București noua lucrare „Adevărul din farfurie. Cu ce ne hrănim și cum ne influențează viața”, o carte menită să aducă claritate într-un domeniu adesea afectat de informații contradictorii.
Prof. Dr. Dan C. Vodnar ne-a împărtășit detalii despre noua sa publicație, despre principalele tendințe care vor transforma industria alimentară în următorii zece ani și despre adevărurile incomode din domeniul nutriției.
Cărțile publicate au un public mai larg decât cercetarea academică. Ce v-a determinat să faceți această alegere și care sunt diferențele dintre scrierea științifică și cea destinată publicului larg?
Decizia de a scrie pentru cititorii neexperți a rezultat dintr-o frustrare profesională și dintr-o responsabilitate morală. În mediul academic, generăm cunoaștere validată și de calitate, dar care rămâne adesea rezervată unui cerc restrâns de specialiști. Între timp, mediul public este ocupat de pseudo-explicații, mituri și mesaje simplificate agresiv. Am simțit că, dacă știința nu iese din laborator și din reviste, va fi înlocuită de zgomot.
Diferența majoră dintre scrierea științifică și cea pentru public larg constă în scop. Articolul academic are scopul de a demonstra și de a convinge evaluatori, rezistând criticii metodologice. Scrierea pentru public este despre a transmite adevărul într-un mod clar, fără a-l trivializa. Este mult mai dificil, deoarece trebuie să elimini jargonul, dar fără a compromite rigurozitatea. În esență, scrierea pentru public reprezintă un test suprem de înțelegere: dacă nu poți explica simplu, probabil nu stăpânești complet subiectul.
România investește constant sub media europeană în cercetare și dezvoltare. Din perspectiva unui participant la nivel internațional, unde se observă cel mai clar aceste diferențe: în infrastructură, în finanțare, în resursă umană sau în lipsa unei strategii pe termen lung?
Diferența nu este vizibilă într-un singur aspect, ci în absenta coerenței între componente. Avem specialiști foarte buni, competitivi internațional, dar insuficient ancorați într-un sistem care să le asigure continuitate. Infrastructura există în anumite zone, dar este fragmentată.
Finanțarea adesea este imprevizibilă și orientată pe durată scurtă. În plus, lipsesc în mod characteristic o strategie națională clară, stabilă, capabilă să reziste fluctuațiilor politice.
În ecosistemele performante, cercetarea reprezintă o investiție strategică, nu doar o cheltuială. În țara noastră, deseori, este tratată ca un proiect episodic. Acest lucru descurajează planificarea pe termen lung și determină mulți cercetători valoroși să plece în străinătate sau să se dedice unor activități periferice cercetării.
Care a fost cea mai semnificativă decizie profesională care v-a modelat traiectoria?
O decizie importantă a fost să nu rămân confortabil în o nișă restrânsă, chiar dacă această alegere m-ar fi ajutat la o carieră lină și previzibilă. Am optat pentru activități interdisciplinare, la intersecția chimiei alimentelor, gastronomiei moleculare, biotehnologiilor nutriționale, microbiomului, sănătății și comunicării științifice.
Această alegere nu este întotdeauna „stabilă” din punct de vedere academic, deoarece interdisciplinaritatea este mai dificil de evaluat și de publicat. Privind în urmă, această decizie a fost catalizatorul principal. Mi-a permis să fiu relevant în mediul științific, dar și conectat cu probleme reale ale societății. Nu a fost calea cea mai comodă, dar a fost cea care mi-a oferit sens profesional.
În ultimii ani, ați părăsit tot mai mult zona strict academică — cărți, podcasturi, dialoguri cu publicul larg. De ce a fost important acest pas și ce riscă un cercetător care se limitează doar la mediul academic?
Un cercetător care rămâne exclusiv în mediul academic riscă două probleme majore: primo, irelevanța socială, deoarece cunoștințele produse nu ajung la cei care pot beneficia de ele; secundo, rigidizarea intelectuală, deoarece lipsa dialogului cu lumea reală poate duce la o cercetare autoreferentială.
Expunerea către public nu reprezintă un compromis, ci o etapă de maturitate profesională. Când explici știința oamenilor neavizați, ești nevoit să-ți clarifici propriile idei și să identifici ce contează cu adevărat. Pentru mine, acest dialog a devenit o ferestruță de inspirație, nu o distragere.
Cartea „Adevărul din farfurie” apare într-un context în care informația despre nutriție este adesea confuză și contradictorie. Care este adevărul cel mai incomod pe care l-ați descoperit în timp și pe care publicul prea rar îl aude?
Adevărul incomod constă în faptul că nu există soluții rapide și universal valabile. Nu există un superaliment, o dietă-minune sau un supliment care să compenseze ani de dezechilibru alimentar, lipsă de somn și stres cronic. Industria și mediul online favorizează mesaje simplificate, pentru că se vând mai ușor.
Realitatea biologică este însă mult mai subtilă. Un alt adevăr incomod este că majoritatea problemelor noastre provin nu din ceea ce consumăm ocazional, ci din alimentele zilnice, fără să ne dăm seama: zahăr ascuns, produse ultraprozate, lipsa fibrelor. Adevărul… nu e spectaculos, dar este constant.
„Știință cu sare și piper” este un proiect care traduce chimia alimentelor în viața de zi cu zi. Care este cea mai surprinzătoare descoperire pe care ați făcut-o explicând știința publicului larg — și ce poate învăța un lider de afaceri despre comunicarea complexului?
Cel mai neașteptat a fost cât de mult apreciază oamenii complexitatea dacă aceasta este explicată corect. Publicul nu respinge știința pentru că este dificilă, ci pentru că este prost comunicată. Atunci când oferi context, exemple și sens, receptiveitatea este extrem de mare.
Un lider de business poate înțelege că mesajele simple nu implică neapărat mesaje superficiale. Oamenii nu cumpără doar produse, ci și înțelegere, încredere și coerență. Comunicarea eficientă nu este despre a ascunde complexitatea, ci despre a o face accesibilă.
Industria alimentară se află la intersecția științei, sănătății și alimentelor cotidiene. Dacă ați putea transmite un singur lucru antreprenorilor din acest domeniu despre tendințele viitoare care vor modela piața în următorii 5–10 ani, ce ați spune?
Un singur aspect: viitorul îi aparține alimentelor care pot demonstra impactul posit al asupra sănătății, nu doar promisiuni de marketing. Consumatorii devin mai informați și mai sceptici.
Etichetele, trasabilitatea, procesarea minimă, fermentația, ingredientele funcționale și sustenabilitatea nu mai sunt opțiuni, ci criterii esențiale pentru a intra pe piață. Produsele care vor avea succes vor fi cele care pot spune o poveste susținută de date concrete, nu doar de mesaje publicitare.
Ai coordonat numeroase proiecte finanțate din fonduri naționale și europene. Ce caracteristici face un proiect cu adevărat convingător pentru finanțatori și cum poate mediul de business să învețe din modul în care sunt elaborate și validate aceste proiecte științifice?
Un proiect convingător începe cu o problemă reală, clar definită, nu de o soluție impusă. Are obiective precise, măsurabile, o echipă complementară și o strategie de implementare realistă. Finanțatorii nu caută perfecțiune, ci credibilitate și capacitatea de gestionare a riscurilor.
Mediul de afaceri poate învăța mult din acest model: testarea ipotezelor înainte de extindere, evaluarea impactului, adaptarea pe parcurs și acceptarea faptului că eșecul controlat face parte din procesul de inovare. Proiectele științifice de succes combină idei solide cu o execuție riguroasă.
