Un tânăr de 28 de ani, David Pușcaș, a descoperit că locul său de naștere este, de fapt, Ploiești. Echipa emisiunii „Viața fără filtru” l-a susținut în această căutare emoționantă, ajutându-l să afle cine este mama sa naturală. David speră ca mama sa să fie încă în viață și dorește să înțeleagă motivele care l-au determinat pe aceasta să îl abandoneze.
Cum își imaginează David Pușcăș mama sa naturală
„Acum, la 28 de ani, am aflat că nu sunt din București. Nu știu, îmi aduc aminte că aceasta a fost singura interacțiune cu mama (n.r. – cu Luminița Anghel) referitoare la adopție, când colegii de școală au aflat și am plâns împreună. Mi-a spus că totul va fi bine, că să rămân calm, că nimic nu se va schimba. Eram un copil atunci… Îmi este teamă, nu poți face asta singur, și sunt șocat. Nu am crezut că se poate așa ceva”, a declarat David Pușcaș la „Viața fără filtru”.
David Pușcaș își amintește că, în perioada în care a locuit cu Luminița Anghel, subiectul trecutului său a fost evitat. Singurele discuții despre adopție au avut loc în copilărie, când a aflat despre situația sa, și au fost limitate și pline de emoții intense.
„Nu vreau să o rănesc, aș vrea să știu și eu, și mama să fie liniștită… Mi-aș dori să discutăm dacă este în viață și dacă ar accepta. Și orice mi-ar spune, nu o voi acuza și nu o voi critica. Vreau să o văd, să o aud”, a mai spus David Pușcaș.
Rămâne de văzut dacă David Pușcaș se va întâlni cu mama sa naturală și dacă va reuși să se împăce cu Luminița Anghel, care l-a adoptat la o vârstă fragedă.
De ce dorește David Pușcaș să se împace cu Luminița Anghel
La 18 ani, David Pușcaș a părăsit casa mamei sale și a locuit în chirie, din cauza unor neînțelegeri. Acum, declară că vrea să facă pace cu vedeta și să participe împreună la un show TV.
„Mama nu-mi mai plătește chiria de mult timp, m-a ajutat o vreme, dar acum mă descurc singur. Recent, am câștigat 250 de euro din videoclipurile postate pe platforma online, care au avut succes. Am început să mă filmez de iarnă, când eram singur acasă. Le arătam oamenilor ce aveam în frigider, în bucătărie, le vorbeam despre emoțiile mele. Dacă ești sincer, oamenii te apreciază, am observat asta. Căut și un loc de muncă”, a spus David Pușcaș.
David Pușcaș își dorește să revină în industria divertismentului și să aibă o emisiune alături de mama sa, Luminița Anghel.
„Mi-ar plăcea să particip la un show de genul `Te cunosc de undeva`, sau să joc într-un serial, film sau telenovelă. Cineva mi-a spus că echipele de show-uri de supraviețuire ar fi dorit să îi includă pe mine și pe mama, ca adversari. Dar ea a refuzat. Prin refuzul mamei, am pierdut oportunități TV care mi-ar fi adus venituri. Mi-ar plăcea să colaborăm într-un show TV, să avem un impact major din punct de vedere al audienței!”, a mai spus David Pușcaș.

