Femeie care cască. Credit foto: – / Wavebreak / Profimedia
Toți facem acest gest uneori, iar uneori este contagios. De la păsări precum papagalii, pinguinii și reptile precum crocodilii, comportamentul de căscat este frecvent observat. Până recent, scopul exact al căscatului nu era clar, iar subiectul continuă să fie dezbătut de oamenii de știință, conform publicației The Guardian.
„Când întreb publicul: «De ce credeți că cascăm?», majoritatea răspund că ar avea legătură cu respirația sau oxigenarea și că ar crește nivelul de oxigen din sânge”, afirmă Andrew Gallup, profesor de biologie comportamentală la Universitatea Johns Hopkins.
Explicația pare logică, deoarece majoritatea căscărilor implică o inspirație profundă.
„Însă, ceea ce mulți ignoră, este faptul că această ipoteză a fost testată riguros și s-a demonstrat a fi falsă”, adaugă cercetătorul.
Așadar, dacă nu are legătură cu oxigenarea, atunci cu ce anume?
Pentru a verifica teoria că oamenii cască pentru a aduce mai mult oxigen în organism sau pentru a elimina dioxidul de carbon în exces, studiile din anii 1980 au manipulat nivelurile acestor gaze în aerul inhalat de voluntari.
Datele au evidențiat că, deși aceste ajustări au influențat alte procese respiratorii, nu au modificat frecvența căscatului. Mai mult, nu există diferențe semnificative în comportamentul de căscat la persoanele cu probleme respiratorii sau cu afecțiuni pulmonare, ceea ce ar fi așteptat dacă căscatul ar fi legat direct de respirație.
Analizele literaturii medicale arată că căscatul ajută la creșterea fluxului de sânge arterial către creier, urmat de o circulație venosa accelerată, adică sângele se întoarce mai rapid din cap spre inimă.
„Putem interpreta deschiderea largă a maxilarului ca pe o întindere localizată, similară cu întinderea mușchilor din alte zone ale corpului”, explică Gallup.
„Astfel, ca și în cazul întinderii muscular, căscatul pare să stimuleze circulația sangvină în zona craniului”, completează expertul.
„Răcirea” creierului
Căscatul mai are și rolul de a regla temperatura din creier și din jurul craniului, conform cercetătorilor. Când căscăm, inspirăm aer adânc, care trece peste suprafețele umede ale gurii, limbii și pasajelor nazale, având efectul de a funcționa ca un radiator natural.
Studiile susțin această ipoteză: căscatul devine mai frecvent în perioadele calde și mai rar când temperaturile sunt mai scăzute.
Această observație explică și legătura dintre căscat și anumite afecțiuni medicale, cauzate fie de condițiile în sine, fie de medicamentele folosite, ce pot crește temperatura creierului sau a corpului.
Ceea ce nu exclude complet celelalte teorie, însă cea mai susținută de date este cea a „schimbării de stare”: practic, căscatul facilitează tranziția mentală între diverse stări – de la somn la veghe, de la plictiseală la alertă etc.
„Este posibil ca acțiunea de căscare să ajute creierul să treacă de la stările de visare și introspecție la cele de concentrare și acțiune”, explică dr. Olivier Walusinski, specialist în istoria medicinei.
De ce devine căscatul contagios? Unii experți cred că acesta este un mecanism de sincronizare socială. Într-un grup de animale, un val de căscăți poate regla nivelul de vigilență sau relaxare, pregătind indivizii pentru acțiune sau odihnă.
