Într-un episod din „The Sopranos”, un mafiot îi comunică lui Tony, din familia care dă titlul serialului, dorința de a se retrage din activitate. „Ce ești, jucător de hochei?”, îi răspunde Tony, iritat. Persoanele care nu sunt nici ficționali, nici infractori și care analizează opțiunea de a-și încheia cariera profesională nu trebuie să se teamă de leziuni corporale sau fracturi. Însă trebuie să se confrunte cu pierderi reale: de venituri, de sens sau, poate cel mai dureros, de relevanță, explică The Economist.
Unii aleg să nu se oprească din activitate. Giorgio Armani nu renunță la funcția de director general al casei sale de modă nici la vârsta de 89 de ani. Faptul că este printre cei mai înstăriți italieni nu i-a redus dorința de a continua munca. Charlie Munger a activat pentru Berkshire Hathaway până la sfârșitul vieții, la 99 de ani. Warren Buffett rămâne activ și la 93 de ani.
Astfel de cazuri sunt excepționale, dar nu izolate. Un sondaj realizat în acest an arată că aproape o treime dintre americani consideră că s-ar putea să nu se pensioneze niciodată. Majoritatea invocă motive financiare, în special costul vieții și inflația care reduc veniturile din pensii. Dar ce se întâmplă dacă ai libertatea de alegere? Dacă îți poți permite să te retragi, este cu adevărat cea mai benefică decizie?
De la traiectoria previzibilă la televizor, relaxare și confort
Ani de zile, parcursul profesional a fost unul previzibil. Progresa, câștigai mai bine, îți construiai statutul. Apoi urma pensionarea, o sărbătoare, poate un cadou simbolic, iar a doua zi totul se oprea. Dispariția bruscă a întâlnirilor, obiectivelor și ritmului cotidian era compensată prin activități relaxante: jocuri de societate, nepoți, televizor și pătură.
Deși stimularea intelectuală contribuie la prevenirea depresiei și a declinului cognitiv, mulți profesioniști, în special din sectorul tehnologic, aleg să se retragă devreme pentru a face loc generației tinere. Acceptă că este dificil să mențină competitivitatea într-un domeniu în continuă schimbare. Totuși, pensionarea înseamnă și ieșirea din prim-plan. Timpul liber este abundent, însă nu mai faci parte din circuit.
Situația actuală este diferită. Oamenii trăiesc mai mult, iar perioadele post-pensionare sunt prelungite. Aceasta nu înseamnă automat lipsă de activitate sau lipsă de scop. După zeci de ani într-o carieră solicitantă, poți descoperi noi pasiuni sau activități care aduc satisfacție. Poți să lucrezi ocazional în domenii sociale, să predai, să oferi mentorat sau sprijin comunității. Încrederea în sine și sentimentul de utilitate nu dispar odată cu dispariția funcției din carnetul de vizită.
Nu e obligatoriu să te retragi complet după pensionare
Întrebarea este dacă există ceva care să înlocuiască cu adevărat structura și dinamismul vieții profesionale. Poți avea un program încărcat cu activități culturale, sportive și hobby-uri. Pentru mulți, acestea sunt suficiente. Pentru cei extrem de motivați, însă, aceste activități pot părea lipsite de importanță.
Există o satisfacție profundă în a fi de ajutor. Chiar și mici responsabilități, presiune și implicare pot avea un efect revitalizant. Armani menționează frecvent că nu dorește să se retragă definitiv. Este stimulat de implicarea zilnică în afaceri, de deciziile pe care le ia și de faptul că rămâne conectat la realitate.
Pensionarea nu mai reprezintă, pentru toți, sfârșitul natural al carierei. Pentru unii, poate fi începutul unei etape mai libere. Pentru alții, însă, renunțarea completă la muncă înseamnă pierderea sensului, a utilității și a legăturii cu lumea activă.
