De ce turiștii lasă cartofi la mormântul regelui Frederic cel Mare al Prusiei, promotor al absolutismului iluminat ce a schimbat lumea

Număr de turiști care au vizitat Germania vara aceasta au depus cartofi la monumentul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Recunoscut ca un strateg genial al secolului 18, el a transformat Prusia într-o forță majoră europeană prin tactici inovatoare și reorganizarea armatei. Totuși, este criticat de istorici liberali pentru susținerea absolutismului iluminat.

Mulți germani consideră că regele a fost primul conducător care a adus cartofi în Germania. Conform unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri cultivate cu cartofi, păzite permanent de gărzi.

Cunoscut și ca „regele-cartof”, dar fără a consuma vreodată cartofi

Într-un interviu pentru AP News, istoricul german Jurgen Luh, expert în palatele și grădinile prusace, neagă că Frederic ar fi fost un amator al cartofilor. În schimb, regele prefera bucătăria italiană și vinurile franțuzești. Cartofi erau plantați în grădinile palatelor sale, însă la scară redusă.

„Nu a mâncat niciodată cartofi. Nici fierti, nici prăjiți”, a declarat istoricul.

De fapt, cartofii au fost cultivați în Bavaria încă din 1647. Electorul Frederic William, strămoșul regelui, a introdus cultura cartofilor în regiunea Brandenburg din Prusia în anii 1650, plantându-i doar pentru a admira frunzele.

Legenda regelui-cartof demontată de un specialist german

Frederic al II-lea, „rege al Prusiei” (până în 1772, când a anexat teritorii de după Împărțirea Poloniei), a emis ordonanțe pentru promovarea agriculturii și cultivării cartofilor. Însă, locuitorii nu le-au urmat. Ca urmare, răspândirea cartofilor în Prusia și Europa de Est a avut loc abia după terminarea războaielor napoleoniene din 1815.

Referitor la poveștile despre grădinile personale unde s-ar fi cultivat cartofi, Luh afirmă că sunt un „bullshit”. Totuși, lângă Palatul Sanssouci, vizitatorii cumpără suveniruri, cărți poștale și cărți pentru copii în valoare de 35 de euro despre legenda „Kartoffelkonig” (regele-cartof).

Mulți vizitatori depun cartofi cruzi pe mormântul regelui pentru a-i onora memoria. De asemenea, unele cofetării germane prepară deserturi din cartofi și morcovi de Paște.

„Cea mai frumoasă parte este că mitul a depășit adevărul, iar acesta din urmă este la rândul lui foarte frumos”, a declarat istoric german.

Frederic, regele care a transformat Prusia într-un tărâm european major

O mare parte a actualei Germanii era în vremea aceea sub controlul Sfântului Imperiu Roman, un imperiu fragmentat în numeroase state, descentralizat. Nu era nici imperiu, nici sfânt și nici roman, mai degrabă fiind o confederație germană formată din principate, ducate, orașe libere și alte teritorii. În plan religios, majoritatea deveniseră luterane de peste două secole, fiind independente față de influența papalității.

Două forte germane s-au ridicat în Europa Centrală după căderea Constaninopolului. Prima a fost Arhiducatul Austriei, un stat catolic și o feudă a Sfântului Imperiu Român, creată în 1453. Austria era condusă de Casa de Habsburg.

A doua mare putere era Prusia, un regat militarizat fondat din 1525, inițial parte a Ordinului Cavalerilor Teutoni, și condusă de Casa de Hohenzollern. La 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I, a fost încoronat ca rege. Teritoriul prusac era divizat între Ducatul Prusiei din est și Brandenburg la centru, incluzând părți din Polonia, Lituania și Kaliningradul modern.

Puterea militară a Prusiei

Născut pe 24 ianuarie 1712, Frederic a moștenit o mașinărie militară avansată din punct de vedere tehnologic de la tatăl său: o armată bine echipată, formată din 83.000 de soldați, echipamente, muschete, tunuri și fonduri substantiale. La scurt timp după urcarea pe tron, a pregătit Prusia pentru un război major. Soldații mărșăluiau pe ritmuri de tobă. În conflict, Frederic prefera tactica „ordine obligatorie”, concentrând forțe pentru atacuri rapide.

Infanteriștii experimentați trăgeau între 3 și 4 gloanțe pe minut, în timp ce soldații indisciplinați erau sancționați sever, iar dezertorii pedepsiți cu spânzurătoarea. În plus față de infanterie, existau grenadieri, cuirasieri, husari grei și ușori. Ofițerii curajoși primeau decorația „Pour le Merite”, distincție militară prusacă devenită cunoscută ca „Blue Max” în Primul Război Mondial.

Își propunea să facă Prusia o mare forță europeană prin cuceriri și forță militară. Soldații prusaci erau instruiți după model spartanic. Frederic susținea valorile prusace: sobrietate și frugalitate.

Prusac, dar cu aprecieri pentru cultura franceză

Deși era sever și sobru, avea un rafinament deosebit. Potrivit MountVernon, tânărul prinț prusac era mai interesat de filosofie și artă decât de armată. La 16 ani, era foarte apropiat de prietenul său, Peter Karl Christoph von Keith, un paj. Tatăl său, auzind zvonurile, l-a trimis pe Keith să fie staționat la un regiment de graniță. Canalul Extra History a ilustrat cum Frederic Wilhelm își pedepsea fiul pentru aceste legături.

Vorbitor nativ de germană, Frederic prefera comunicatele în franceză, pe care le învățase de la profesori calviniști. Era francofil și admira arta franceză. Își construise un palat de vară, Sanssouci, lângă Berlin, și aprecia stilurile arhitecturale Baroc și Rococo. Atașamentul față de limba franceză era în contrast cu naționalismul anti-prusac al locuitorilor.

Conflicte cu tatăl său din cauza afinității pentru cultura franceză

Frederic citise și Principele al lui Niccolò Machiavelli și chiar scrisese eseuri critice. Avea dispută cu Voltaire și compunea poezii și muzică. Din 1738, a fost membru al francmasoneriei germană, inițiat la Brunswic, fără știrea tatălui. A avansat la gradul de Maestru.

La 17 ani, Frederic a încercat să fugă în Marea Britanie, fiind prieten cu ofițerul Hans Hermann von Katte. A fost prins și închis de trupele prusace la ordinele tatălui, iar ulterior, a fost forțat să urmărească execuția prietenului său, pe care l-a văzut leșinând. Întreaga experiență a marcat profund relația cu tatăl său.

Reconcilirea cu tatăl său

A petrecut trei zile în jelire pentru prietenul decedat, după care a evitat orice discuție legată de acesta și nu i-a mai vizitat mormântul. Regele i-a aruncat hainele luxoase franțuzești în foc și l-a obligat să adopte stilul de viață auster și militar, îmbrăcând uniforma prusacă. În timpul Războiului de Succesiune din Polonia, a fost promovat la gradul de colonel, fiind staționat lângă Nauen.

În 1733, pentru a recâștiga favorurile tatălui, s-a căsătorit cu Elizabeth Christine von Braunschweig-Wolfenbüttel-Bevern, fiica ducelui Ferdinand Albert al II-lea. La 31 mai 1740, moare regele Frederic Wilhelm I, iar fiul său devine Frederic al II-lea, „Rege al Prusiei”.

Criza succesiunii în Sfântul Imperiu Roman

În octombrie 1740, împăratul Karl al VI-lea din Casa de Habsburg a decedat, fără moștenitor direct. S-a declanșat o criză pentru succesiune între fiica sa, arhiducesa Maria Theresa, și electorul Bavaria, Karl al VII-lea. Acesta a fost încoronat ca rege al Boemiei în 1741 și, din 1742, ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Maria Theresa, soția arhiducelui austriac Francis I, a domnit din 1740 ca regină a Ungariei și Croației. Armata habsburgică era slabă, iar guvernul bătrân avea probleme financiare. În ciuda faptului că nu putea deveni și împărăteasă cu puteri totale din cauza Legii Salice, prin „Pragmatica Sancțiune”, putea conduce aceste teritorii.

Profitând de această situație, Frederic a luat o decizie critică, invadând provincia habsburgică Silezia, un teritoriu strategic și bogat în resurse. Acest act a declanșat patru războaie și două revolte majore, remodelând harta mondială până spre sfârșitul secolului.

Inițial, Frederic a cerut în schimbul teritoriului sprijin împotriva altor inamici. Însă, Maria Theresa a refuzat să cedeze Silezia și a refuzat negocierile, ceea ce a făcut războiul inevitabil.

Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748)

Pe 16 decembrie 1740, trupele prusace au invadat Silezia, declanșând Primul Război Silezian. Inițial, un conflict între Prusia, o provincie protestantă, și Austria, o putere catolică, s-a extins în război european și global, cu implicarea Americilor și Indiei.

Prusia a fost susținută de coaliția formată din Franța, Spania, Sfântul Imperiu Roman, Electoratul Bavariei, ducatul Modena și Suedia, sub conducerea regelui Fredrik I și a altor aliați.

Austria a avut sprijinul Marii Britanii, Hanovrei, a Proporțiilor Unite din Polonia, Savoiei, și Rusiei, conducătoare de țarina Elisaveta Petrovna.

Bătălia de la Mollwitz și evoluția conflictului

Frederic a obținut o victorie decisivă la Mollwitz în aprilie 1741, distrugând armata austriacă, dar cu pierderi umane egale. La Klein-Schnellendorf, Maria Theresa a fost de acord cu cedarea Regelui Sileziei inferioare către Prusia. În 1742, Frederic a invadat Moravia, în timp ce la Chotusitz, prusacii au învins din nou austriecii, conform Tratatului de la Berlin din iulie 1742.

În mai 1742, prusacii au năvălit în Boemia, iar austriecii au fost înfrânți la Hohenfriedberg în iunie, după care Frederic a câștigat și la Hohenfriedberg cu mari eforturi, conform bătăliei de la Hohenfriedberg din 1745.

Finalul celui de-al doilea război silzian

Pe 13 septembrie 1745, după moartea lui Karl al VII-lea, împărăteasa Maria Theresa a fost recunoscută ca monarh. Cu toate acestea, în urma invaziei în Saxonia, Austria a fost forțată să cedeze Silezia pentru totdeauna, prin Tratatul de la Dresda din decembrie 1745.

În conflictul mondial, francezii și britanicii s-au luptat în Războiul regelui George, iar britanicii au luptat cu spaniolii în Războiul Urecheii lui Jenkin, după un marin galez.

De ce a primit Frederic titlul de „cel Mare”?

La numai 33 de ani, Frederic a fost numit „cel Mare” datorită tratatului care a extins teritorial Prusia după Tratatul de la Dresda din 1745. Deși Maria Theresa dorea să recupereze Silezia, a semnat un acord de pace cu Franța și Spania în 1748, în Aix-la-Chapelle, pentru reforme administrative și reorganizarea armatei.

Austria a cedat Silezia Prusiei, iar Spania a primit alte teritorii, inclusiv Madras din India, în timp ce Franța și Marea Britanie și-au schimbat teritorii în Europa și colonii.

Războiul de Șapte Ani (1756 – 1763) sau cel de-al Treilea Război Silezian

În 1755, nemulțumirile au escaladat, iar alianțele s-au inversat. Austria s-a aliat cu Franța, în timp ce Prusia a format o coaliție cu Marea Britanie, Rusia și alți aliați, declanșând Războiul de Șapte Ani în 1756. Frederic a invadat Saxonia, declanșând conflicte extinse și mucal evoluție constantă pe câmpuri de luptă europene și globale.

Au fost implicați regele Ludovic al XV-lea al Franței, regele Filip al V-lea al Spaniei, împreună cu alte mari puteri, în timp ce austriecii, rușii și francezii au desfășurat campanii în Europa și coloniile lor.

Frederic a înregistrat victorii importante la Reichenberg, Rossbach și Leuthen, în ciuda numericului inferior, devenind recunoscut pentru geniul său militar.

Bătălia de la Sterboholy a marcat momentul în care Frederic și-a pierdut un comandant important, dar a câștigat teren, continuând lupta cu stoicism.

Genialitatea militară a lui Frederic

La Rossbach, cu un număr de doar 22.000 de soldați și 79 de tunuri, Frederic a învins o forță inamică de peste 41.000 și 114 tunuri, prin manevre rapide și tacticile învăluirii, cu pierderi minime. La Leuthen, cu 36.000 de militari, a zdrobit o armată dublă numeric.

La Leuthen, Frederic a învins o armată austriacă de două ori mai mare, cu infanterie rapidă și grenadieri experimentați, trăgând sute de focuri.

Momentele de extremă tensiune pentru Frederic

În octombrie 1757, contele maghiar András Hadik de Futak, comandant peste 5.000 de militari, a capturat Berlinul. În 2023, un film maghiar a narrat această revelație. În același an, la Zorndorf, Frederic a obținut o victorie, dar, înfrânt la Hochkirch și Kunersdorf, a fost la limita disperării și aproape de suicid. Pierduse peste 180.000 de militari, iar teritoriile prusace au fost devastate, inclusiv Berlinul, ocupat timp de patru zile de ruși.

Moralul regelui a crescut după victoria de la Liegnitz, iar alianțele militare s-au schimbat: Prusia cu Marea Britanie și Portugalia, în timp ce Sfântul Imperiu Roman a fost sprijinit de Franța, Spania și Suedia.

La Torgau, în noiembrie 1760, Frederic, rănit și stresat, a primit vestea victoriei sale împotriva austriecilor, chiar dacă cu pierderi de vieți omenești.
În 1761, ocuparea Kordberg de către ruși și suedezi a pus Prusia în pericol de a pierde controlul asupra Mării Baltice. În 1762, izbucnirea vremurilor mai bune a venit odată cu decesul țarinei Elisaveta, cinstind un armistițiu și recuperând pozițiile.

Victorie definitivă a prusacilor

Pe 10 februarie 1763, s-a semnat Tratatul de la Paris, în care Franța ceda Marii Britanii coloniile din America de Nord, iar la scurt timp, Prusia și Sfântul Imperiu Roman recunoșteau stăpânirea asupra Sileziei, prin Tratatul de la Hubertusburg.

Acest tratat a provocat mândria francezilor, determinându-i să finanțeze revoluția americană și contribuind la declanșarea Revoluției Franceze, urmată de ascensiunea lui Napoleon Bonaparte, un admirator al lui Frederic cel Mare, care i-a inspirat anumite acțiuni.

Regele Frederic nu ar fi avut toate aceste reușite fără generalii și ofițerii săi, soldați sacrificatori, precum și personalități ca Prințul Frederic Heinrich Ludwig, Leopold I și Leopold al II-lea de Anhalt-Dessau, feldmareșalul Kurt Christoph Graf von Schwerin, ofițerul Hans Joachim von Zieten și generalul scoțian James Francis Edward Keith, un iacobit.

Politici economice și de dezvoltare

Frederic a fost implicat în împărțirea Poloniei din 1772, obținând teritorii precum Prusia de Vest (inclusiv Danzig), Brandenburg și Pomerania, consolidând legătura cu Germania de azi. Also, a intervenit în Războiul de Succesiune Bavarez.

Pe plan intern, a instaurat un regim autocrat și despotic, dar iluminat, conducând cu conservatorism în administrație, economie și social. Armata sa, începută cu 80.000 de soldați, a crescut la 190.000 până la sfârșitul vieții.

Economia Prusiei în epoca lui Frederic

Serviciul militar obligatoriu și taxele mari pe recolte și tutun au susținut financiar armata, dar au afectat populația săracă. În schimb, populația a crescut la 2 milioane de locuitori.

Frederic a încurajat exporturile și producția industrială, în special textile, reprezentând 90% din forța de muncă, și a construit fabrici de mătase și porțelan, promovând comerțul cu China. De asemenea, a introdus loteria, asigurarea pentru incendiu și creditele bancare pentru stabilizare. A drenat mlaștini pentru terenuri agricole și a promovat consumul de cartofi.

Posibile aspecte ale orientării sexuelle a lui Frederic

Căsătorit prin aranjament cu prințesa germană Elizabeta Christine de Brunswick-Bevern, nu a avut copii. Succesor a fost nepotul său, Frederic Wilhelm al III-lea. Speculațiile indică o posibilă orientare homosexuală a regeleui, dată de relații intime în tinerețe cu ofițeri și personalități precum Hans Hermann von Katte, Voltaire și Francesco Algarotti.

În adolescență, a avut o relație cu locotenentul Hans Hermann von Katte, dar a fost prins și executat. Se speculează că ar fi avut alte relații intime, iar unele scrisori de-ale sale conțin exprimări vulgare legate de sănătate și sexualitate.

Într-o scrisoare din 1750, a menționat pueril hemoroizii, reflectând posibile preocupări personale sau umor neobișnuit.

„Revin cu Epistola mea, corectată, pentru a vedea ce zice Voltaire. Lăsăm plăcerea lui de a corecta, iar dacă se poate, să-mi înapoieze mâine. Necazul unui poet, care scrie fără încetare, hemoroizii mei îl salută cu afecțiune”

Frederic iubea să trăiască la Palatul Sanssouci, într-o zonă lipsită de prezența femeilor. La o masă, a glumit că femeile de acolo „pot fi simțite de la 10 mile distanță”. Discuțiile istorice continuă despre orientarea sa sexuală, fiind considerate fie o chestiune de preferință, fie de sănătate.

Frederic cel Mare și-a descris soția drept „o subspecie acră a sexului feminin” și a excluât-o din viața curții. La Sanssouci, majoritatea apropiaților săi erau tineri bărbați, atrăgători. Alți istorici sugerează că sănătatea sexuală a regelui s-ar fi deteriorat din cauza bolilor sau tratamentelor, explicând unele exprimări vulgare sau afecțiuni de tinerețe.

„Regele filosof”, patron al muzicii, obișnuia să consume cafea copios

Respectat ca un patron al muzicii, Frederic cânta la flaut, iar compozitorul Johann Sebastian Bach i-a dedicat „Ofranda Muzicală”, după o întâlnire în 1747. A contribuționat la revigorarea Berlinului, construind o operă, Biblioteca de Stat și Universitatea Humboldt. Filosoful Immanuel Kant, autorul „Criticii Rațiunii Pure”, a trăit în timpul domniei sale. De asemenea, Goethe, autorul romanului „Werther”, a fost contemporan.

El a scris numeroase opere filosofice și a fost poreclit „regele filosof”. Critic al superstiției și pietismului, era un deist frământat de venerație. A protejat intelectuali precum Jean-Jacques Rousseau, chiar dacă nu admira filosofii francezi.

S-a îmbolnăvit de gută și astm, fiind un consumator avid de peste 8 cești de cafea zilnic, cu muștar și piper. A decedat în biroul său de la Sanssouci, pe 17 august 1786, la 74 de ani. Acțiunile sale au avut impact global, influențând revoluții și războaie, și contribuind la formarea viitoarei Germanii, fiind o inspirație pentru lideri precum Bismarck și Wilhelm al II-lea, dar și pentru Napoleon Bonaparte, admirator al lui Frederic și aleți care au avut un rol în cele două mari conflagrații mondiale.

Sursa foto: Profimedia

Autorii recomandă: Suma record pentru o sabie a lui Napoleon Bonaparte, comandată de însuși împăratul pentru uz personal

Citește și articolul de pe DESCOPERĂ.ro: Frederic cel Mare, regele războinic al Prusiei, cu gândire iluministă. Prieten cu Voltaire și pasionat de tineri atrăgători