Mirela a părăsit România fără a cunoaște limba spaniolă și a început să lucreze ca menajeră. Zi de muncă, noapte de studiu. După ani de efort și formare, a obținut titlul de doctor „cum laude” în Educație la Universitatea din Almeria, Spania.
Recent, Aula Magna a Universității din Almeria a fost scena unui moment remarcabil din circuitul academic: ceremonia de recepție a titlului de doctor. În total, 54 de cercetători au obținut oficial cel mai înalt grad universitar. Printre aceștia s-a numărat și Mirela Ileana Buzica, prima persoană din familia sa care a atins această realizar, relatează La Voz de Almeria.
„Și tu, ce intenționezi să faci acolo?”
La acel moment, Mirela a sărbătorit simbolic anii de sacrificiu: drumul din România către Spania, perioadele în care curăța locuințe și nopțile petrecute citind mii de pagini pentru a-și construi un viitor într-o țară în care a ajuns fără a vorbi limba locală, preia Observator.
„Și tu, ce vei face acolo?”, a întrebat-o mama ei când Mirela i-a spus că intenționează să rămână în Spania.
Mai bine de douăzeci de ani mai târziu, întrebarea încă îi răsună în minte. Astăzi, însă, orice dubiu s-a risipit: Mirela Ileana Buzica este doctor „cum laude” în Educație.
În 2004, a ajuns în Spania aproape accidental. După trei zile de călătorie cu autobuzul din România, a descoperit o realitate total diferită de cea de acasă.
„Venind de la -22°C, aici erau 20°C. Clima din Almeria m-a impresionat foarte mult”, recuește ea. Inițial, intenționa doar o vacanță scurtă.
„Ideea era să petrec câteva zile aici, cu verişoarele mele, și să mă întorc acasă, dar mi-a plăcut atât de mult totul încât am decis să rămân”, povestește Mirela.
Avea 23 de ani, diplome de Bacalaureat și nu cunoștea limba spaniolă. Permisul de ședere era valabil doar trei luni și nu avea un plan clar. A început, ca multe alte femei migrante, să lucreze în domeniul curățeniei și să aibă grijă de persoane în vârstă.
„Nu mai făcusem așa ceva. În România, lucrasem într-un birou”, menționează ea.
Impactul a fost puternic: „Mi-am spus: „Dacă am decis să rămân, trebuie să mă obișnuiesc”. Familia nu a înțeles, însă, decizia.
„Mama mi-a spus: „Am depus mult efort pentru ca voi să aveți un loc de muncă bun și o viață stabilă!” Nu înțelegea că era o etapă temporară, dar necesară.”
De la nivel obișnuit
Mirela afirmă că nu a fost niciodată pe deplin adaptată la situație. Fiind o persoană nonconformistă, a început să învețe limba spaniolă autodenunțându-se, folosind dicționare și manuale de școală primară împrumutate de la o profesoară.
„Am studiat toate manualele de limba spaniolă, traducând după cum am putut”, spune ea. Dimineața lucra în domeniul curățeniei, iar după-amiaza învățaca.
„Lucra și învățam. Nu făceam altceva”, amintește Mirela.
Calea spre universitate
În 2009, a început procesul de recunoaștere a studiilor, fiind nevoită să repete clasa a XII-a, deoarece în România nu susținuse examenul de admitere la universitate.
După ce a promovat, s-a întrebat din nou: „Ce urmează să fac?”. Atunci, și-a amintit de copilăria în care se juca de-a profesorul cu păpușile și a decis să urmeze cursurile de Educație Preșcolară.
Fără un loc la universitatea publică, a urmat cursurile la distanță, finanțându-și studiile din salariul obținut ca menajeră. În cele din urmă, și-a terminat diplomele și a obținut primul statut de educatoare.
„M-am simțit împlinită. Era un obiectiv pe care îl avusesem și l-am atins”. Dar dorința de a avansa nu a dispărut. „Eram deja în clasă, dar simțeam că nu progresăm”, mai menționează ea.
Muncă ziua, învățare noaptea
Ulterior, s-a înscris în programul de studii în domeniul Educației Sociale la Universitatea din Almeria.
Programul său era solicitant: lucra de la ora 9:00 până la 17:00, iar după serviciu începea „a doua tură” de învățare.
Uneori, nu putea să participe la cursuri din cauza programului de muncă, însă profesorii îi trasmetteau teme suplimentare pentru a acoperi absențele.
„Aveam mai mult de lucru decât colegii mei”, susține ea. Au fost și momente de îndoială.
„Erau zile în care, epuizată, mă întrebam: „Pentru ce fac asta?”
Răspunsul era însă clar de fiecare dată: „Dacă îți pui în minte ceva și îl vrei cu adevărat, trebuie să-l și realizezi.”
A fost aleasă ca reprezentant de clasă și reprezentant al studenților, obținând și calificative maxime. Profesorul Luis Ortiz a remarcat determinarea și a motivat-o să înceapă cercetări academice.
Evenimentul care i-a schimbat traiectoria
Pentru admiterea la doctorat, existau doar 60 de locuri și sute de candidați, iar Mirela era convinsă că „nu are nicio șansă”. Totuși, media ei, 9.5, a făcut diferența. Nu toți au susținut-o.
„Îmi spuneau: „Unde crezi că te duci? Dacă vinești din România, ce poți avea de spus într-un doctorat?”
Răspunsul ei a devenit un adevărat principiu de viață: „Am învățat că cel mai important lucru este să crezi în tine, indiferent de opinia celor din jur.”
Trei ani a dedicat elaborării unei teze despre educația incluzivă.
„Pentru a scrie o lucrare de 300 de pagini, trebuie să citești circa 30.000 de pagini. O teză de doctorat contribuie la cunoașterea societății. Nu am vrut doar titlul, ci să fiu de folos.”
În primul an petrecut în Spania, Mirela a trecut printr-o tragedie: tatăl ei s-a sinucis.
„A fost un moment extrem de dificil, pe care a trebuit să-l depășesc”, spune ea.
Durerea nu a făcut-o să renunțe. Din contră, fiecare obstacol, pierdere, nopți de studiu și scepticismul celor din jur au consolidat convingerea că decizia de a rămâne în Spania a fost cea corectă.
