Acum 15 ani, imediat după criza financiară globală, sectorul turistic din România a intrat într-o stare de gravă deteriorare. Hoteluri goale, agenții de turism închise, români care au renunțat la vacanțe și un discurs oficial departe de realitate. Analizând cifrele de atunci și comparându-le cu datele din 2025, apare o întrebare incomodă: cât de mult am progresat, de fapt?
2010–2011 – perioada în care statisticile au demolat optimismul oficial
Anul 2010 a reprezentat pentru turismul românesc mai mult decât un an dificil. A fost momentul în care fragilitatea sistemului a devenit evidențiată. Conform datelor Eurostat, România a înregistrat cea mai severă scădere a numărului de nopți petrecute în unități turistice din Uniunea Europeană.
Mai precis, România a raportat 15,1 milioane de nopți de cazare în hoteluri și alte spații similare, în scădere cu 8,7% comparativ cu 2009. Într-un context european în care alte state afectate de criză – Grecia, Marea Britanie, Italia – raportau scăderi mai mici, România iese în evidență prin amploarea declinului.
Contrastul devenea și mai evident dacă privim spre partea superioară a clasamentului: Estonia, Letonia, Lituania sau Malta înregistrau creșteri de două cifre, demonstrând că nu criza globală, în sine, explica declinul României, ci probleme structurale mai vechi.
Turismul fără turiști internaționali, o vulnerabilitate cronică
Una dintre cele mai clare cifre ale perioadei era ponderea redusă a turiștilor străini. România ocupa ultimul loc în Uniunea Europeană, cu doar 18% din totalul nopților petrecute de turiști din afara țării.
Această situație a făcut ca șocul economic să fie aproape fatal pentru domeniu. Dependenta aproape total de turismul intern, industria românească a fost direct afectată de scăderea veniturilor populației. În momentul în care românii au început să reducă cheltuielile, vacanțele au fost printre primele cheltuieli eliminate.
Contrar, în acest context de declin accentuat, oficialii vorbeau despre revenire. În februarie 2011, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, declara public că turismul românesc a „recoltat din criză”, indicând creșteri ale contribuției sectorului la PIB și date favorabile raportate de INS.
Totuși, realitatea contrazicea aceste afirmații. Reprezentanții industriei semnalau că vânzările agențiilor de turism scăzuseră cu aproximativ 15%, iar zeci de agenții și-au suspendat activitatea. Practic, deși indicatorii macro păreau să arate îmbunătățiri, piața reală se contracta.
Românii și vacanțele pierdute
Criza se reflecta cel mai clar în comportamentul de consum. Corina Martin, președinta Asociației Naționale a Agentiilor de Turism, observa atunci un fenomen care avea să definească deceniul: dispariția vacanțelor multiple.
Dacă înainte de criză mulți români puteau avea două concedii pe an, în 2010 mulți au renunțat la vacanța de iarnă, iar alții nu și-au mai permis o singură vacanță anuală. Turismul devenea un indicator fidel al nivelului de trai.
La prima vedere, România în 2025 pare într-o etapă complet diferită. Numărul total de sosiri este mult mai mare: aproximativ 13 milioane de turiști în unitățile de cazare, iar înnoptările se apropie de 28 de milioane. Infrastructura s-a extins, oferta este mai diversificată, iar mediul european s-a schimbat.
Totuși, sub această creștere cantitativă persistă aceleași probleme structurale. Procentele turiștilor străini sunt încă în jurul a 18–20%, aproape identice cu cele din 2010. Turismul intern domină piața, iar acest segment începe să dea semne de epuizare.
Datele din 2025 indică scăderi față de 2024, în special în partea a doua a anului, durata medie a sejururilor românești este foarte scurtă (sub două zile), iar gradul de ocupare în afara sezonului este modest.
De la criza din trecut la avertismentul prezentului
Diferența principală între 2010 și 2025 nu este necesar să fie una fundamentală, ci de experiență. Atunci, sectorul turistic se putea baza pe surprize, acum, acest lucru nu mai este posibil.
Criza din 2010 a demonstrat consecințele dependentei excesive de consumul intern și de mesaje optimiste, în loc de strategii eficiente pentru atragerea turiștilor internaționali. Reapariția acestor vulnerabilități în statistici după 15 ani trebuie interpretată ca un semnal de alarmă serios.
Întrebarea nu mai este dacă sectorul turistic românesc poate intra din nou în declin, ci dacă va reuși, în sfârșit, să depășească acest ciclu recurrent, în care fiecare criză scoate la iveală probleme nerezolvate din trecut.
