„Pentru a evita pierderile financiare ale României, acesta s-a sacrificat”, a declarat Ivan, referindu-se la demisia lui Borbely. Ministrul a accentuat că demisia a fost o consecință directă a sesizării Comisiei Europene.
Ivan a elogiat, la Antena 3 CNN, fostul director executiv, descriindu-l pe Borbely ca fiind „unul dintre cei mai buni directori executivi din Europa” și calificând plecarea sa drept „o mare pierdere”.
Ministrul a asigurat că Hidroelectrica rămâne o companie de elită și este la un nivel înalt
Ministrul Energiei a anunțat că se desfășoară procedurile necesare pentru numirea unei noi conduceri profesionale la Hidroelectrica, una dintre cele mai importante companii energetice din România.
Consiliul de Administrare al Hidroelectrica a decis soluționarea amiabilă a contractului de mandat al lui Karoly Borbely ca director general. Surse MEDIAFAX au declarat, în exclusivitate, că membrii Consiliului de Administrare au decis și încetarea mandatului de director financiar deținut până acum de Marian Fetiţa.
Hidroelectrica a anunțat oficial acționarii și investitorii, pe Bursa de Valori București, că în cadrul ședinței Consiliului de Administrare din 19 septembrie 2025, s-a convenit, de comun acord cu domnul Karoly Borbély – Președintele Directoratului/CEO, respectiv cu domnul Marian Feţiţa – Membru al Directoratului/CFO, încetarea contractelor de mandat începând cu data de 19 septembrie 2025.
Conform companiei, decizia vine în contextul obligațiilor asumate de România în cadrul Jalonului 121 din Componenta 6 – Energie a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și a Deciziei Comisiei Europene C(2025) 3490 din 28 mai 2025, prin care a fost dispusă suspendarea parțială a plăților, cu termen de remediere de 6 luni pentru aspectele aferente jalonului menționat.
Totodată, Ministerul Energiei, printr-o adresă din 18 septembrie 2025, a solicitat implementarea rapidă a măsurilor necesare pentru corectarea deficiențelor semnalate de Comisia Europeană în ceea ce privește situația conducerii societății, se arată în comunicatul transmis presei.
„Domnului Karoly Borbely și domnului Marian Fetiţa nu li s-au imputat nereguli și nu s-a contestat legalitatea procedurii de selecție pentru funcțiile de CEO, respectiv CFO, dovadă fiind feedback-urile primite din interacțiunile cu părțile interesate. Astfel, domnul Karoly Borbely, domnul Marian Fetiţa și membrii Consiliului de Administrare al Hidroelectrica au ajuns la un acord de încetare a mandatelor pentru a nu împiedica România să primească fonduri din PNRR”, se arată în comunicatul transmis.
Consiliul de Administrare al Hidroelectrica subliniază angajamentul de a asigura un nivel înalt de guvernanță corporativă și de a proteja interesele acționarilor și ale companiei, și până la numirea unei noi conduceri, va lua măsurile necesare pentru a asigura continuitatea și buna funcționare a companiei, au concluzionat oficialii.
Într-un mesaj public, Karoly Borbely a detaliat motivele deciziei și a mulțumit echipei.
„În urma ședinței Consiliului de Administrație de astăzi, am convenit amiabil despre încetarea contractului de mandat”.
Realizările din ultimii doi ani demonstrează că, chiar într-o companie de stat cotată la bursă, cu provocările inerente, se poate obține performanță managerială.
După investițiile din anul trecut în digitalizare, curățarea bazelor de date, dezvoltarea portalului pentru clienți și extinderea funcționalităților de plată ale aplicației iHidro, a existat o creștere semnificativă a calității serviciilor oferite clienților, iar numărul acestora este în continuă creștere.
Investițiile, întreținerea și proiectele M&A au crescut considerabil în ultimii doi ani, de la 200 milioane lei în 2023 la aproximativ 1 miliard de lei până la sfârșitul lui 2025.
Reputația profesională este vitală, în special la o companie cotată la bursă
Concluziile raportului auditorului independent KPMG, solicitat de Consiliu, cu privire la potențialul conflict de interese, demonstrează existența elementelor care delimitează clar această situație.
În comunicările Ministerului Energiei referitoare la Jalonul 121 și în scrisorile către Comisie, este clar că procedura de selecție a fost transparentă, corectă și a respectat toate etapele și principiile guvernanței corporative și ale Codului de bune practici al Bursei de Valori București.
Pentru România este crucial ca deciziile privind conducerea unei companii listate la bursă să fie luate responsabil și respectând legislația, pentru a nu afecta stabilitatea și valoarea companiei.
Prioritatea mea este să evitez orice penalizare pentru România (16 milioane EUR) și să sprijin acțiunile care minimizează riscurile unei scăderi a valorii acțiunilor Hidroelectrica și a valorii ei de piață.
Am demonstrat că performanța este posibilă chiar și într-o companie de stat, atunci când transparența, eficiența și profesionalismul sunt criterii pentru orice decizie; aceasta rămâne una dintre cele mai importante realizări personale.
Mulțumesc întregii echipe Hidroelectrica. Știu că perioada aceasta a generat multă presiune și încercări, și nu întotdeauna este ușor să rămânem fermi în asemenea momente. Cu toate acestea, vă încurajez să vă bazați pe profesionalism, integritate și pe valoarea muncii depuse împreună, pentru că adevărata putere a unei echipe se manifestă când își păstrează direcția și principiile chiar și în fața schimbărilor”, a transmis fostul director general al Hidroelectrica.