Articol de Andrei Crăiţoiu, Sergiu Alexandru – Publicat sâmbătă, 30 august 2025, 09:20 / Actualizat sâmbătă, 30 august 2025, 12:27
Dinamo și Hermannstadt se confruntă de la ora 21:30, pe Arena Națională, într-unul dintre cele mai așteptate meciuri ale etapei a 8-a din Superligă. Partida va fi transmisă liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe PrimaSport și DigiSport.
Formația lui Zeljko Kopic traversează o perioadă bună, după un start mai modest, având patru partide consecutive fără înfrângere, dintre care trei victorii. „Câinii” ocupă locul 6, cu 12 puncte. Pe de altă parte, Hermannstadt se află pe poziția 11, cu 7 puncte, venind însă după prima victorie a sezonului, 1-0 contra lui Farul.
Dinamo – Hermannstadt, live de la ora 21:30
- Aici găsiți live + Statistici
Dinamo – Hermannstadt, probabilele echipe
Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Kyriakou, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Al. Pop, Musi
Rezerve: Roșca, Licaciu, Pașcalău, Tabuncic, Bordușanu, Caragea, Toader, Soro, Bărbulescu, Karamoko, Ikoko
Antrenor: Zeljko Kopic
Hermannstadt: Cabuz – Antwi, Căpușă, I. Stoica, Selimovic, Ciubotaru – Balaure, Kujabi, Albu – Chițu, Neguț
Rezerve: Muțiu, Pop, Bejan, Issah, Stancu, Oroian, Bicea, Mihart, Batisa, Gandila, Vuc, Buș
Antrenor: Marius Măldărășanu
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Andrei Moroiță // Asistenți: Andrei Constantinescu, Valentin Dumitru
Arbitru VAR: Florin Andrei // Asistent VAR: Mircea Grigoriu
Echipa este într-o formă excelentă, după cele 4 meciuri și 10 puncte, urmare a succesului de la Cluj. Sunt motivate și la un nivel bun. Ne lipsesc Mărginean și Perica. Sunt în recuperare individuală. După pauza competițională, ne așteptăm la o revenire excelentă.
Am un respect deosebit pentru Măldărășanu. Au obținut o victorie importantă în etapa trecută contra lui Farul. Au evoluat spectaculos. Ne așteaptă un meci dificil. Trebuie să fim la maximum și să obținem cele trei puncte în fața propriilor suporteri.
– Zeljko Kopic, antrenor Dinamo
O victorie ar propulsa provizoriu Dinamo pe locul 3, în timp ce Hermannstadt ar urca pe poziția 8, în caz de succes.
Clasamentul actual al Superligii
Statistici relevante înaintea meciului Dinamo – Hermannstadt
- Dinamo a câștigat doar o singură dată în ultimele opt meciuri pe teren propriu, în rest fiind patru remize şi trei înfrângeri.
- Hermannstadt a obţinut două puncte din deplasări în acest sezon.
- Dinamo deţine un procent mediu de posesie de 58,9% în acest sezon, în timp ce Hermannstadt este la 42,9%,.
- Cinci dintre golurile marcate de sibieni au fost rezultatul asistenţei lui Silviu Balaure.
- În fața porţii bucureștenilor s-au înregistrat cele mai puține șuturi.
- Hermannstadt este echipa cu cele mai puține faulturi.
- Cele două formații s-au întâlnit de 14 ori, Dinamo câștigând de opt ori, Hermannstadt de trei ori, iar restul fiind remize.
- Meciul cu cele mai multe goluri din cele 14 întâlniri a fost Hermannstadt-Dinamo (4-2).
- Singurul meci fără goluri a fost Hermannstadt-Dinamo pe 15 mai 2019.
- Cea mai mare diferență de scor a fost 4-0 pentru Hermannstadt.
- Ultimul meci direct a avut loc pe 3 martie 2025, terminându-se cu victoria Dinamo (2-0).


