„România dispune de resurse de gaze naturale pe termen anual, însă poate ajunge în situația în care nu va putea furniza suficient pentru consumatorii din România și Republica Moldova, în momentele critice când cererea crește semnificativ. Diferența dintre „există gaze” și „gaze disponibile în rețea” nu e doar semantică. Este o distincție între confort și criză. Când consumul depășește 57-58 milioane mc/zi (temperaturi sub -12°C), la care se adaugă 6-7 milioane mc/zi gaze tranzitate către Republica Moldova, sistemul intră într-o zonă fără flexibilitate, predispusă la situații de criză”, afirmă președintele Asociației Energie Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, conform Agerpres.
Astfel, la aceste niveluri, România ajunge într-o stare în care: producția internă rămâne relativ constantă și nu poate crește; depozitele pot asigura necesarul, însă au o limitare pe măsură ce se golesc, ceea ce duce la scăderea debitului de extracție, și importurile devin singura componentă de flexibilitate, dar doar până la limitele capacității punctelor de import și în funcție de disponibilitatea resurselor externe.
„Asta înseamnă că nu contează ce indică statisticile despre „stocuri” sau poziția în Europa. Ceea ce contează este volumul de gaze injectate în sistem zilnic, în momentele dificile. România are o vulnerabilitate structurală: debitul orar disponibil de gaze, nu resursele anuale. În momentul apariției gerului intens din România (11 ianuarie 2026), Ungaria, furnizor esențial, și-a întrerupt tranzitul de gaze dinspre Turcia către Ungaria, via România, și a început să exporte în țara noastră gaze din depozite proprii, fiind o măsură esențială pentru susținerea consumului de gaze din România și Republica Moldova. Dependența de Ungaria este evidentă. Este o relație sinceră, comercială, dar eficientă, care a asigurat, și continuă să asigure, acoperirea cererii de gaze în condiții de temperaturi sub -12°C. Sintagma „suntem la mila Ungariei” poate părea exagerată, dar realitatea operatională indică o dependență de fluxul de gaze dinspre Ungaria ca măsură de echilibrare”, explică Dumitru Chisăliță.
În opinia sa, dacă intrarea de gaze din Bulgaria – Negru Vodă este deja operată la 94% din capacitate, spațiul de manevră devine restrâns, iar sursele de gaze pentru Europa de Sud-Est se reduc.
„Când temperaturile rămân negative în perioadele următoare și consumul depășește un prag estimat (aproximativ 57-58 milioane mc/zi pentru România, plus 5-6 milioane mc/zi tranzit către Republica Moldova), sistemul are nevoie de o altă conexiune capabilă să gestioneze debite suplimentare. Ungaria devine, în acest moment, ruta de import esențială pentru diferențiere. Aceasta nu este o decizie politică, ci o compatibilitate infrastructurală și un flux fizic și comercial al gazelor naturale. Depozitul de gaze funcționează ca un rezervor cu robinet, dar, pe măsură ce se golește, capacitatea de extracție scade. Paradoxul dur al sistemului este că, în perioadele de frig extrem, când consumul maxim este esențial, depozitul oferă din ce în ce mai puțin. Prin urmare, dacă gerul persistă și consumul rămâne ridicat, România poate fi nevoită să depindă de importuri continue, devenind o necesitate zilnică, nu o opțiune. Riscul major nu stă în lipsa de disponibilitate a Ungariei, ci în posibilitatea ca aceasta să nu poată sau să nu dorească să ofere gaze la prețuri rezonabile. Nimeni nu face caritate energetică în timpul iernii, în condiții de ger intens”, explică Dumitru Chisăliță.
Conform expertului, în perioadele de ger, România gestionează nu numai încălzirea populației și a termocentralelor, ci și fluxurile regionale de trafic de gaze.
„Când trebuie să furnizezi simultan consumul intern ridicat și obligațiile de tranzit către Republica Moldova, orice mic deficit de import se resimte imediat. Acest lucru se reflectă mai mult în presiuni și dinamica pieței, decât în comunicare oficială. România este supusă presiunilor iernii, nu din lipsă de resurse, ci din cauza lipsei de debite de gaze. În acest context, dependența de intrarea de gaze din Ungaria devine crucială, cu riscul prețurilor prohibitive. Acest lucru ține de infrastructură și fluxurile fizice, nu de aspecte politice. În depozit, gazele sunt ca într-un rezervor cu robinet: pe măsură ce se golește, capacitatea de extracție scade. Paradoxul sistemului este că, în perioade de ger, atunci când maximizarea necesităților este esențială, resursele stocate devin insuficiente”, menționează Chisăliță.
El explică faptul că, în condiții de ger, România nu gestionează doar încălzirea populației și a centralelelor termice, ci și fluxurile regionale de tranzit gaze.
„Când trebuie să asiguri simultan consumul intern și tranzitul către R. Moldova, orice deficit de importuri se observă imediat, afectând piața și prețurile. România resimte această presiune nu din lipsa resurselor, ci din cauza limitărilor infrastructurale și de debite de gaze, iar în perioade de ger, intrarea de gaze din Ungaria devine soluția critică, cu riscul de prețuri mari. În urmă cu o săptămână, anticipam posibilitatea acestui scenariu, fără să prevedem rapiditatea cu care s-a materializat: „AEI subliniază necesitatea trecerii la o abordare mai complexă a independenței energetice – „autonomie energetică”: nu autarhie și izolare, ci capacitatea de a asigura resursele critice în perioadele de vârf și criză din infrastructuri controlabile (producție, rețele, stocuri, flexibilitate). În esență, „siguranța energetică” nu mai înseamnă doar disponibilitatea resurselor, ci și funcționarea în condiții dificile din cauza resurselor și infrastructurii controlabile”, a concluzionat Chisăliță.
