Un studiu realizat în Regatul Unit, analizând un eşantion de 8.000 de vehicule electrice pentru uz personal şi comercial, disipează aproape complet temerile inițiale ale proprietarilor și cumpărătorilor de mașini second-hand, demonstrând că, în ciuda excepțiilor care atrag atenția publicului, modulele de acumulatori pentru autovehicule electrice sunt extrem de robuste. Încât există șanse mari ca durata de funcționare a bateriei EV-ului tău să depășească viața tehnică a întregului autovehicul.

Cercetarea, având scopul de a evalua durabilitatea reală a bateriilor EV, a inclus vehicule de la 36 de producători, cu vârste între 0 și 12 ani și kilometraj între 0 și peste 260.000 km. Rezultatele au arătat că chiar și autovehiculele cu o vechime de opt până la nouă ani mențineau o capacitate medie de 85% față de valoarea inițială de fabrică.

Dintre acestea, modelele electrice cu kilometraj ridicat, sau cele care au parcurs peste 160.000 km, au prezentat frecvent o stare de sănătate a bateriei cuprinsă între 88-95%, conform autorilor raportului.

Ca referință, pragurile de garanție ale producătorilor sunt, în general, activate atunci când starea de sănătate a bateriei scade la 70% pe parcursul a opt ani sau 160.000 km. Astfel de limite sunt rareori atinse, indicând faptul că producătorii auto au stabilit criterii riguroase pentru acordarea garanției.

La capătul cel mai puțin favorabil, cei mai probabil afectați posesori de EV au raportat în medie o stare de funcționare a bateriei de 82% pentru vehicule cu vârsta între 8 și 12 ani. Eliminând cazurile de defectări timpurii ale acumulatorilor, această situație nu pare atât de nefavorabilă.

Transparența stării bateriilor reprezintă principală provocare a pieței actuale și o infrastructură cheie pentru un sector sănătos al autovehiculelor electrice rulate; pe măsură ce vehiculele îmbătrânesc, diferența între cele mai performante și cele mai slabe devine mai evidentă, iar această dispersie determină riscul”, a declarat Oliver Phillpott, CEO al Generational.

În comparație cu autovehiculele cu motoare pe combustie, degradarea acumulatorilor în cazul vehiculelor electrice este progresivă și poate fi măsurată cu o precizie foarte mare prin teste specifice. Soluțiile pentru această problemă includ înlocuirea integrală a pachetului de baterii sau recondiționarea după perioada de garanție, ambele fiind operațiuni cu costuri ridicate. În esență, utilizatorii de autoturisme electrice second-hand trebuie să se aștepte la o degradare lentă a acumulatorului, care, în cele din urmă, va necesita intervenție. Totuși, pentru cei interesați de achiziționarea unui model utilizat, situația nu este atât de gravă, dacă nivelul de sănătate a bateriei rămâne rezonabil. Capacitatea bateriei se va reduce treptat, însă probabil nu într-un ritm care să justifice neprofitabilitatea investiției. Problema centrală trebuie să fie dacă autonomia rămasă satisface nevoile tale. Dacă un autovehicul nou nu avea autonomie suficientă, cu atât mai mult va avea unul second-hand.

Ca și comparație, starea unui vehicul cu motor termic poate fi estimată în funcție de kilometraj (dacă nu a fost manipulată), undermul componentelor având o uzură relativ lineară raportată la kilometraj. Însă, acest lucru nu se aplică și vehiculelor electrice, deoarece întreaga mașină reprezintă aproape un experiment tehnologic. Oricare piesă poate ceda, de la software, la motoare electrice, componente de transmisie sau elemente de caroserie. Aceste autovehicule nu sunt construite urmând tehnologii și standarde consacrate, iar preocupările consumatorilor privind fiabilitatea bateriilor sunt uneori exagerate. Pe lângă acumulatori, și alte piese pot avea probleme și nu sunt neapărat ieftine sau simple de înlocuit.

Totuși, dacă preocuparea principală este degradarea bateriilor, trebuie spus că, în condiții reale, aceasta are un ritm mai lent decât se presupune adesea.