Reporterii Teleleu.eu au discutat cu românii din Austria despre preocupările lor legate de viitorul României și de potențialele restricții asupra libertății de deplasare în Europa, generate de rezultatul alegerilor prezidențiale.
- Românii din străinătate își exprimă votul în primele trei zile ale turului întâi al alegerilor prezidențiale din 2025. Secțiile de vot sunt deschise de vineri până duminică, între orele 7:00 și 21:00, ora locală. Important: duminică, votul se încheie cel târziu la ora 21:00, ora României, indiferent de fusul orar.
Alexandru Buzoi, un specialist IT de 38 de ani, s-a mutat la Viena cu familia acum aproape trei ani, motivat de neîncrederea în clasa politică românească. „Nu eram convinși că România se va îndrepta într-o direcție favorabilă, cel puțin în perioada în care ne așteptam să evoluăm profesional”, explică acesta.
„Plecarea nu a fost ușoară, dar considerăm că a fost una dintre cele mai bune decizii luate”, adaugă Alexandru. „Simțeam o percepție de nedreptate, deși am respectat întotdeauna obligațiile fiscale. Investițiile mele în sistem par să nu se reflecte în servicii publice corespunzătoare.”
„Sunt conștient că există dificultăți, dar suntem optimist, sperând într-o Românie mai bună.
Alexandru și soția sa au votat vineri la secția 16 de la Ambasadă, sperând într-o evoluție pozitivă a situației. „Am trecut prin mai multe tururi electorale, unde s-a vorbit mereu de ,,ultima carte”. Această situație este un context care se va depăși. Rămânem optimişti”.
Acesta consideră că problemele României sunt generate atât de sistemul politic, cât și de societate. „Sunt foarte multe probleme legate de sistemul politic, dar și de societate. Un prieten spune că «pestele putrezește de la cap, dar se curăță de la coadă». Trebuie să ne autoevaluăm, să schimbăm valorile, şi pe termen lung vedem progres.”
„Suntem foarte critici”, mai adaugă acesta. „Deşi nu declarăm asta direct, recunoaştem incompetenţa şi strategiile de manipulare. Această atitudine critică generează așteptări ridicate faţă de clasa politică, atragând în politici şi persoane nepregătite, incapabile să le satisfacă. Cei cu potenţial nu se implică în politică, pentru a evita criticile şi responsabilitatea.”