Un jurnalist a relatat o experiență recentă, descriind indiferența totală a trecătorilor când a cerut ajutor pe stradă, în fața unui magazin. Toți au ignorat apelul său, considerându-l probabil un cerșetor. Această situație pare a fi o oglindă a filmului recent lansat, „Kontinental ’25”, al lui Radu Jude. La finalul vizionării, mă pregăteam să scriu un text despre lipsa de compasiune, având inițial o abordare mai optimistă.
Filmul lui Jude se detașează de alte producții, inclusiv de opera lui Roberto Rossellini din „Europa ’51”. În filmul din 1952, o burgheză (Ingrid Bergman) suferă o transformare profundă după ce-și pierde copilul, simțind durerea celor săraci și dedicându-se sprijinirii lor. Aceasta devenea o salvare pentru ceilalți, proclamând că iubirea trebuie să se extindă către întreaga umanitate, nu doar către apropiați.
Înțelegerea că empatia nu se limitează la cei apropiați devine un mesaj central al filmului.
În „Kontinental ’25” situația este mai complexă, frizând uneori tragicomica.
Un ton tragi-comic permanent
Un executor judecătoresc (Eszter Tompa) se confruntă cu o criză interioară după ce evacuarea unui persoană fără adăpost (Gabriel Spahiu) conduce la sinucidere. Spre deosebire de eroina din „Europa ’51”, care opta pentru o viață dedicată ajutorării celor nevoiași, eroina filmului lui Jude (Orsolya Ionescu) experimentează diverse dileme morale, luând decizii complexe, incerte. Aceasta este martora unor aspecte tragice, conștientizând imposibilitatea de a rezolva singură problemele sociale grave.
Acțiunile și reacțiile personajului sunt evidențiate prin diverse situații, evidențiind luptele cu sine, confuzile interioare și relațiile complexe cu cei din jur. Un punct comun între cele două filme este modul în care anturajul reacționează la problemele protagonistului: indiferență, lipsă de empatie și înțelegere superficială.
Atât în „Kontinental ’25”, cât și în „Europa ’51”, rolul preoților subliniază inconsistența morală. Acesta ilustrează dilemele etice în contextul social.
Deși critica față de preot este evidentă, nu se observă o critică directă a eroinei filmului. Orsolya Ionescu este un personaj ambiguu dar decent, care se frământă pentru cei aflați în dificultate, confruntându-se cu limitele actuale ale acțiunii individuale. Ce soluții există?
Un sfânt, astăzi, ar fi considerat nebun
Activitățile de caritate pentru alții sunt surprinzător de controversate în contextul actual. Rossellini s-a inspirat pentru eroina filmului său din viața sfântului Francisc de Assisi, care, cu siguranță, ar fi perceput ca nebun în vremurile moderne.
Și Simone Weil (1790-1943) reprezintă un alt exemplu de filantropie autentică. Viața sa este marcată de o preocupare constantă pentru cei aflați în nevoie.
De la renunțarea la zahăr pentru soldații din Primul Război Mondial, până la munca în fabrică pentru cei dezmoșteniți, Weil ilustrează o dăruire fără limite, neobișnuită pentru vremurile noastre. Moartea ei prematură, provocată, cel puțin aparent, de decizia sa de a nu se hrăni, a determinat unii oameni să-i redescopere idealurile.
Sfinți, necunoscuți
Mulți oameni, necunoscuți în viața lor, acționează însă ca niște adevărați sfinți. Ei absorb și gestionează presiunile sociale, fiind atrași de suferința altor ființe umane.
Dar această forță nu le aparține, ci este o manifestare a unei puteri superioare. Weil vorbea despre grația divină.
Conștientizarea acestui paradox ne ajută să înțelegem structura de putere din societate.
În cele din urmă, comportamentul uman, care manifestă empatie, uneori, este afectat de factorii exteriori specifici societății.
În concluzie, indiferența față de semenii noștri este o problemă fundamentală, care necesită o analiză profundă a contextului societal și a cauzelor care o generează.
Bunătatea, un semn de slăbiciune
În vremurile actuale, oamenii sunt adesea sceptici față de manifestările sincere de binevoință. Se pare că actele de bunătate și compasiune sunt percepute ca fiind semne de slăbiciune și, deseori, sunt prost interpretate. Oamenii sunt obligați să se adapteze exigențelor sociale contemporane, ignorând sau minimalizând gesturile buneveniți.
Adevăratul motiv pentru care compasiunea și empatia sunt atât de rare, este lipsa de motivație și dorința de interacțiune pe termen lung.
Empatia, așa cum demonstră filmul, este o calitate prețioasă, dar uneori neînțeleasă de cei din jur. De aceea, în loc să ne concentrăm pe critici și condamnări, ar trebui să înțelegem mai bine de ce este important comportamentul uman și cât de mult contează manifestările compasiunii.
De fapt, este mult mai ușor să criticăm și să judecăm decât să încercăm să înțelegem motivele din spatele comportamentelor celorlalți.
Și, totuși, cum să-ți folosești atenția când e atâta suferință în jur?
În concluzie, cineva trebuie să lupte împotriva ego-ului, indiferenței, și indiferentizării.
