În urmă cu aproape două decenii, o statistică oficială a Ministerului Educației agita opinia publică: unul din cinci elevi devenea absent din sistemul de învățământ. Aceasta părea o cifră imposibil de depășit. Astăzi, în ciuda programelor, strategiilor și fondurilor europene, realitatea demonstrează că problema nu doar că persistă, ci a devenit și mai severă.
2006–2007: cifra-record care a șocat sistemul educațional
La încheierea primului semestru al anului școlar 2006–2007, Ministerul Educației și Cercetării anunța o situație fără precedent: aproape 20% dintre elevii înscriși în învățământul preuniversitar fuseseră exmatriculați sau părăsiseră școala. Era vorba despre sute de mii de elevi, dintr-un total de peste două milioane de înscrieri la începutul anului școlar.
Acesta reprezenta cel mai mare număr de exmatriculări din ultimii 16 ani, iar autoritățile admiteau deschis gravitatea acestei situații. Explicațiile oficiale indicau o combinație de factori: absențe repetate, probleme sociale grave și o aplicare defectuoasă a regulilor școlare. Responsabilitatea era în special atribuită inspectoratelor școlare, directorilor și cadrelor didactice, acuzați că nu gestionau în mod adecvat cazurile de risc.
Reprezentanții oficiali vorbeau despre un sistem care reacționa tardiv și rigid, eliminând elevii în loc să îi sprijine. Pentru opinia publică, cifra de 20% a fost un semnal de alarmă major, interpretat ca un eșec colectiv al instituției educaționale românești.
Factorii determinați în 2006–2007: sărăcia și frecventarea slabă
În perioada 2006–2007, principalele cauze ale exmatriculării erau prezența redusă la cursuri și situația socială precară a elevilor. Mulți dintre aceștia proveneau din familii vulnerabile, fără resurse materiale și sprijin educațional adecvat. Sistemul educațional nu avea mecanisme eficiente de intervenție precoce, iar abandonul era considerat mai degrabă o consecință inevitabilă decât o problemă de prevenit.
După aproape douăzeci de ani, termenul „exmatriculare” este folosit tot mai rar în discursul oficial, însă abandonul școlar a crescut semnificativ. Statisticile recente indică faptul că România înregistrează una dintre cele mai ridicate rate de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană, cu circa 16–17% dintre tineri cu vârsta între 18 și 24 de ani care nu își finalizează studiile.
Diferența esențială față de 2006–2007 constă în modul de dispariție din sistem: nu se mai face exmatriculare formală, ci elevii se retrag treptat. Aceștia nu mai participă, nu sunt recuperați și, în final, nu apar în statisticile de absolvire.
Implementarea programelor: rezultate întârziate
În ultimii ani, au fost lansate multiple inițiative de prevenire a abandonului școlar, de la „Școala după școală” la burse sociale și mese calde. Cu toate acestea, datele indică un impact limitat, mai ales în zonele rurale și în comunitățile vulnerabile. Deși metodele s-au modernizat, consecințele rămân alarmant de asemănătoare.
Dacă în 2006–2007, cifra de 20% părea un record greu de atins, realitatea actuală confirmă că problema nu a fost soluționată, ci doar redefinită. În trecut, exmatriculările în masă erau principalele cauze, acum fenomenul se manifestă ca o plecare tacită. Diferența este de formă, nu de fond. Lecția ultimelor două decenii este dureroasă: fără intervenție concretă și coerentă, școala continuă să piardă exact copiii care au cea mai mare nevoie de educație.
