Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Sorin Frunză, în vârstă de 47 de ani, își împărtășește povestea într-un ritm al unei rute lungi, pe același flanc, între efort și modestie. Campion cu Unirea Urziceni și fotbalist care a atins Liga Campionilor provenind din Jorăști, sat aproape de Galați, mijlocașul a fost un tip de extremă pe care fotbalul contemporan aproape că nu-l mai produce: plămâni rezistenți, pași mici și dedicație până la epuizare. Acum, antrenează la Unirea Braniștea, departe de agitație, dar aproape de esență, unde fotbalul se exersează încă cu noroi pe ghete.
Ca într-un album manipulat cu atenție, fostul campion rememorează anii Urziceniului, un timp în care disciplina era principiu, iar performanța se realiza din ordine.
Vorbeste despre Dan Petrescu și Mihai Stoica drept doi piloni ce au propulsat o echipă modestă spre o istorie unică, despre arestările ce au zdruncinat sistemul și despre patronii fotbalului românesc plini de contraste, de la vigilența lui Porumboiu la misterul lui Bucșaru. Dincolo de rezultate, persistă impresia unui vis trăit prea intens pentru a se repeta.
Frunză este, în prezent, tată de fotbalist și trăiește emoția din tribună. Își aminteste cazul în care Dan Petrescu i-a „furat” o zi alături de familie cu o simplă minge și vorbește despre ură ca un combustibil ciudat, util pentru el, periculos pentru fiul său. Între satul natal, nopțile de Champions și liniștea Ligii a III-a, drumul nu se schimbă niciodată.
Sorin Frunză s-a transformat în antrenor, dar se întreabă despre ce vede în jur: „Necunoscătorii se amestecă peste mine”
– Sorin, în primul rând, care este situația cu antrenoratul? Cum evoluează această etapă profesională?
– În iunie anul trecut, am primit propunerea de a deveni secund la Unirea Brăniștea. Eu am o asociație pentru copii, Luceafărul Galați, unde activam ca antrenor, așa că nu mă simțeam pregătit pentru a lucra cu seniorii. Așa am crezut, că nu-mi place. Apoi, a venit propunerea lui Iulian Apostol.
– El se ocupă de echipă?
– Nu, e un fel de director tehnic. Când mi-a făcut oferta, i-am răspuns: «Iulian, hai să văd o lună, dacă nu-mi place, nu vreau să vă deranjez». Dar m-a captivat atât de tare… Mi-a plăcut foarte mult, am avut și rezultate, am jucat două „baraje” cu Unirea și am realizat cele mai mari performanțe din istoria clubului, care are doar câțiva ani de existență. Eu am doar licența UEFA B, intenționez să obțin și licența A când va începe școala. Se va decide dacă în România sau Moldova. Am stat un an ca secund și, după discuții, am renunțat.
– Și apoi?
– După șase luni, conducătorii de la Unirea Brăniștea m-au contactat din nou. Vedeau că mă implic și că-mi place, așa că mi-au oferit poziția de antrenor principal. Îmi place foarte mult!
– Menționai că nu te simțeai pregătit pentru a lucra cu echipele de seniori. Ce te determină să crezi acest lucru?
– Aveam percepția – și nu mi-am schimbat opinia prea mult – că patronii necunoscători se implică excesiv, interferând cu munca antrenorului. Probabil de aceea nu am acceptat inițial. Acum, fiind lider al echipei la Unirea Brăniștea, singurul lucru pe care mi l-a spus patronul a fost că va interveni dacă va observa lipsă de disciplină în lot. «Restul, totul e la tine: lot, jucători, decizii!».
– Controlezi total.
– Exact, mă refer la jucători.
Respinge ferm „atentările”: „Pe vremea mea, vedeai portbagaj plin cu pui, pulpe…”
– Ți-ai stabilit vreun obiectiv pe termen mediu sau lung?
– Sincer, nu cred că voi ajunge în Liga 1. Îmi place extrem de mult să lucrez cu tinerii de 17-19 ani, să le dau o direcție, să le ofer ocazia să se dezvolte. Cred că mi-au fost trimis pe lume pentru a-i ajuta. Și, așa cum le-am spus și lor, voi fi extrem de corect. Nu contează câți ani au, important e să asculte și să urmeze calea corectă… În trecut, se mai întâmplau lucruri, se mai venea cu pungi cu pulpe. La mine, așa ceva nu se întâmplă! Voi fi mereu echitabil cu tinerii! Trecerea de la juniori la seniori e extrem de dificilă, diferit de tot fotbalul!
– Crezi că regulile U21 sancționează sau încurajează acești tineri?
– Eu cred că-i ajută! Se găsesc și unii împinși de părinți. Dar, cu experiență, recunoști care e adevărul. La academia Luceafărul Galați, nu avem o bază proprie (în mod ideal, ar trebui) și ne antrenăm la Șendreni, unde e o baracă, fără vestiare. Avem copii născuți în 2008, de 18 ani… Când vin cu 45 de minute înainte de meci și stau în ploaie, pentru prevenție, asta mă încântă! Alții sunt mai mult împinși de părinți, iar aceștia se elimină natural.
– Ai întâlnit părinți care exercită presiuni, care terorizează arbitri sau antrenori?
– Sunt de 20 de zile antrenor la Unirea Braniștea și deja am făcut cunoștință cu o mulțime de „prieteni” (ironic). Mă sună: «Sunt prietenul tău, am și eu un copil…».
– Și cum reacționezi?
– Nu! Chiar dacă e un club mic, eu nu permit nimic. La noi, trebuie să merite pentru a intra în echipă! Avem GPS-uri, tot ce trebuie pentru performanță. Colaboratorul meu, Bogdan Olaru, lector universitar, e extrem de punctual, nu lasă nimic la întâmplare. Trebuie să fii atent cu juniorii: masă musculară, efort, mentalitate. Vorbirea dură nu e recomandată….
– Simți că…
– Îmi place să comunic mult cu ei, chiar recent am sunat doi jucători accidentați. Vreau ca acești tineri să urmeze un drum corect, văd că sunt mai inteligenti decât eram noi în aceeași vârstă. Când le explici ceea ce vrei, înțeleg bine. Îi atrageăm mai ușor așa.
„Am învățat disciplina de la Dan Petrescu, atmosfera de la Șumudică și umorul de la Rednic”
– Ai un model în antrenorat? Ai colaborat cu antrenori de renume din România?
– Am avut mentori, dar nu preiau de la toți același stil. Pentru mine, Dan Petrescu e cel care mi-a schimbat viața, dar nu pot copia tot de la el. Disciplina am luat-o de la Petrescu, buna dispoziție și atmosfera de la Șumudică, iar relaxarea și umorul de la Rednic. La fiecare, câte o lecție. Dar nu am imitat niciodată în totalitate un antrenor.
Sorin Frunză a colaborat cu Șumudică la Rapid / Sursă foto: Gazeta Sporturilor
– Ești o persoană analitică, urmărind des meciurile din Liga 1.
– Îmi urmăresc, poate mai mult decât ar trebui. Nu mă consider un antrenor, deși am licență UEFA B. Cred că doar cei cu licența PRO pot fi oficial antrenori. Eu nu mă autodeclar.
– Cum percepi duelul pentru titlu în Superligă? S-a schimbat față de început, e mai imprevizibil?
– Îmi place această luptă la nivel de play-off, nu cred că s-a mai întâmplat așa ceva înainte. Unele echipe se aflau în locuri neașteptate, Piteștiul pe 4, iar Botoșaniul pe primul loc pentru câteva etape. Înseamnă că campionatul e calitativ și competitiv, nu?
– Crezi că s-a echilibrat, din cauza îmbunătățirilor?
– Clar. Plus, parcă văd revenirile vechilor conducători: Gigi Becali, Mihai Rotaru, Varga, remarcând și un stil care amintește de Cristi Borcea, Porumboiu sau George Copos. O revenire a „spiritului” competiției.
– E Șucu noul George Copos?
– În stil, da… Am întâlnit pe George Copos la Rapid. Îmi place că e calm și discret. Are mai multe apariții decât fostul meu conducător, Mitică Bucșaru. E o prezență discretă, dar impunătoare.
„Dacă nu vorbești limba după doi ani în România, înseamnă că nu respecți cultura locală!”
–Ca antrenor, cine îți place în Superligă? Ai un favorit?
– Aș face o glumă, dar e deja cunoscută… Nea Gigi (n.r. Becali)! Îmi place mult Bogdan Andone, care a preluat o echipă din Liga 2 și a dus-o sus, la nivel înalt. Îmi apreciez colegul Dani Coman, are rezultate bune cu resurse limitate. Îmi place și felul în care lucrează.
– La antrenorii străini?
– Am urmărit ce s-a întâmplat la Cluj, și clar, nu e de recomandat astfel de comportamente. Reacția lui Pancu mi s-a părut exagerată, dar și acțiunile lui Bergodi mi-au părut excesive. În calitate de antrenor, trebuie să fii pregătit mental. Nu ne omorâm, nu scot arme sau săbii. Universul fotbalului trebuie să fie de respect și fair-play.
– Crezi că, dacă ar fi fost cazul, ai fi fost considerat titular în reprezentativa țării tale? Ai fi avut șanse să fii component de bază?
– Nu sunt sigur dacă aș fi fost titular, dar m-aș fi aflat în lupta pentru selecție. Chiar am avut perioade intense cu mari concurenți. Chivu a demonstrat că e crucial să începi din jos, din fotbalul de juniori, apoi la Parma, unde a dovedit că e nevoie de timp pentru maturizare și experiență.
Nu te poți ridica direct în elite, trebuie să pășești pas cu pas. Cel mai sigur e să începi din jos și să evoluezi treptat în carieră.
– Sorin Frunză
