Consider că cea mai mare greșeală este să rămâi într-o relație nefericită din cauza copilului. Adesea, adulții se agață de acest motiv pentru că este o zonă de confort: am stat atâția ani împreună, îmi cunoaște obiceiurile, nu mai vreau să schimb nimic, deja am o anumită vârstă. Știu că sună dur, dar cred că acesta este, în multe familii disfuncționale, adevăratul motiv. Dacă ești nefericit, evident că nu există echilibru familial. Există o tensiune constantă care afectează copilul, o alternanță între părinți. Imaginează-ți cum e să doarmă micuțul între ei – majoritatea copiilor mici dorm așa – și cum energia negativă și tensiunea părinților se manifestă în sufletul fragil al copilului, plin de lumină pură.
Nu avem copii pentru noi. Gândul că cineva ne va îngriji la bătrânețe este cea mai mare dovadă a egoismului. Este o onoare să ne ofere un copil o bucurie de a fi pe Pământ, născut din trupul nostru. Că își dorește să preia o parte din esența noastră, pentru a-și defini propriul drum, nu cel pe care i-l impunem noi, pentru a ne fi de folos la bătrânețe. Este un subiect sensibil. Copilul ne alege pe noi ca pe o cale de a ajunge în această lume. Viața lui este a lui. Nu a noastră! Nu îl agățăm de noi, nu pentru noi, și nu în speranța de a ne lega mai puternic. Copilul vine cu propria-i experiență de viață. Îl creștem cât de bine putem, psihic, emoțional și fizic, pentru ca atunci când va pleca din „cuib”, să-și trăiască destinul.
Întrebată cum își dorește să fie partenerul din viața ei, Feli declară că s-a maturizat și că va căuta compromisuri sănătoase, tratând lucrurile diferit.
„Sunt foarte concentrată pe carieră, încât nu m-am gândit și nu mă gândesc la acest aspect. Am o listă de intenții pe care am început-o cu „Bărbatul menit mie este…”. Știu că atrag ceea ce am scris. Sunt acum într-o altă etapă: mai matură, mai prezentă, mai decisă în ceea ce privește dorințele mele într-o relație. În ceea ce privește compromisurile, sunt deschisă să fac concesii sănătoase pentru relația și partenerul meu. Există o lege a echilibrului pe care trebuie să o aplicăm cu respect față de celălalt, în viața personală și profesională”
Feli Donose afirmă că fiica ei își dorește un frate și, la un moment dat, a considerat adopția. Însă, pentru moment, se concentrează pe fiica sa.
„Nora își dorește un frate sau o soră până aude un plâns de bebeluș și nu se oprește! (râde) Probabil e normal. Îmi doream să adopt, dar acum singurul copil pe care mă concentrez este fetița mea. Nu mă văd căsătorită în viitorul apropiat și în niciun alt viitor. Dar asta provine dintr-o frică. Lucrez pentru a înțelege de ce și a depăși această frică. Dacă m-aș mărita, m-aș vedea într-un câmp, într-o rochie simplă, dansând, desculță, Dansul Miresei”.
