O majoritate semnificativă a tinerilor care își caută locuințe în chirie (52%) au un buget de peste 400 de euro, iar printre studenți, aproape jumătate (48%) se încadrează în această categorie. Trebuie menționat că trei sferturi dintre studenții respectivi (76%) primesc sprijin financiar din partea familiei.
Aceste tendinţe rezultă din cel mai recent sondaj anual realizat de platforma imobiliară Storia, lansată de OLX. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de persoane care căutau o locuință de închiriat între august şi octombrie 2025, cuprinzând 40% studenți și 60% persoane neîncadrate în acest statut. Spre deosebire de anul trecut, când proporțiile erau egale, anul acesta, mai mulți adulți sunt interesați de închiriere.
Într-un interval de doar un an, procentul studenților dispuși să plătească peste 400 de euro pentru chirie a crescut de la 34% în 2024 la 48% în 2025, o creștere semnificativă de 14 puncte procentuale. Această evoluție demonstrează că prețurile ridicate ale chiriilor sunt acceptate de un număr tot mai mare de tineri, care preferă independența, chiar dacă aceasta presupune costuri mai mari.
Pentru studenți, sprijinul financiar din partea părinților rămâne crucial, însă ponderea celor care primesc acest sprijin a scăzut ușor: de la 81% în 2024 la 76% în 2025, indicând o tendință a tinerilor de a-și asuma mai mult responsabilitățile financiare.
Totodată, datele arată o modificare clară a pragului bugetar: în 2024, majoritatea bugetelor erau cuprinse între 201-300 de euro (44%) și 301-400 de euro (43%), în timp ce în 2025, aproape jumătate (48%) din respondenți au declarat un buget de peste 400 de euro.
„Rezultatele sondajului confirmă schimbări în comportamentul chiriașilor. Observăm o creștere a studenților care aleg să locuiască singuri, chiar și la prețuri mai mari, precum și o mai mare încredere în agenții imobiliari. În 2025, procentul studenților care au apelat la un agent imobiliar a crescut la aproape 34% faţă de 26% în 2024. Acest fapt confirmă profesionalizarea pieței și orientarea către suportul specializat, care asigură mai multă transparență şi siguranţă în procesul de închiriere”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group.
Aproape două treimi dintre respondenți (66%), atât studenți, cât și alte persoane care caută locuințe de închiriat, consideră că apartamentele cu două camere sunt varianta ideală. Garsonierelor le-au acordat preferință 37% dintre respondenți, iar apartamentelor cu trei camere, 23%. Structura preferințelor se menține similară cu cea din anul trecut, cu o creștere uşoară a interesului pentru apartamentele cu trei camere (20% în 2024, respectiv 23% în 2025).
Analizând preferințele de locuire, 34% dintre participanți la sondaj au declarat că vor să locuiască singuri. Această tendință este mai vizibilă în rândul studenților, unde 41% aleg această variantă (faţă de 39% în 2024). În rândul celorlalte persoane, procentul se menține constant, în jur de 30%.
Motivele pentru care persoanele neîncadrate în categoria de student aleg închirierea sunt variate: 52% o văd ca pe o soluție temporară înaintea achiziționării unei proprietăți (o scădere față de 54% în 2024), iar 23% spun că nu doresc un credit bancar pe termen lung. Pentru studenți, chiria este asociată în principal cu confortul (păstrându-și un procent ridicat de 79% în 2025, similar cu 82% din 2024). În același timp, 12% dintre studenți au declarat că au ales închirierea din lipsă de alternative, neavând posibilitatea de a locui la cămin.
Ce își doresc chiriașii de la proprietari și de la locuințele închiriate
În relația cu proprietarii, topul așteptărilor a rămas similar cu anul trecut. Prețul corect rămâne cel mai important factor (57% dintre chiriași), urmat de lipsa intruziunii din partea proprietarilor (27%) și de un contract clar (12%). Transparența și corectitudinea rămân deci aspecte esențiale pentru o relație armonioasă.
Pentru studenți, un apartament complet mobilat ocupă primul loc în topul preferințelor. Mobilierul modern și costurile reduse de întreținere, curățenia și funcționalitatea urmează pe poziții importante, în timp ce locuințele nemobilate, electrocasnicele și vecinii sunt criterii secundare.
Bugetul rămâne un factor crucial în alegerea locuințelor, însă prioritățile diferă
Pentru persoanele neîncadrate în categoria de student, locuințele complet mobilate sunt prioritare, urmate de cele nemobilate, care oferă libertatea de amenajare. Mobilierul modern, costurile reduse de întreținere, curățenia și funcționalitatea spațiului sunt alte criterii importante.
În 2025, studenții acordă prioritate bugetului (70%) și proximității de universitate (11%). Această tendinţă se menţine faţă de anul anterior..
Platformele online de anunțuri imobiliare sunt metoda principală de căutare pentru chiriași (peste 90%). O treime dintre respondenți au luat în calcul şi consultanţă din partea experţilor imobiliari, iar aproape un sfert au apelat la reţele de cunoştinţe.
Chestionarul a fost realizat online pe Storia și OLX Imobiliare, în august 2025, pe un eşantion de 823 respondenți care căutau o locuință de închiriat în perioada august – octombrie 2025.