Laura Crișan (Bîlcea) este adusă la sediul Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 23 octombrie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea
Fiica omului de afaceri Ioan Crișan, eliberată condiționat
Laura Bîlcea, fiica antreprenorului arădean Ioan Crișan, ucis în mai 2021 în urma unei explozii, a obținut eliberarea din arest preventiv. Hotărârea definitivă a fost pronunțată de Curtea Supremă.
Laura Bîlcea fusese arestată preventiv în noiembrie 2024, alături de doi suspecți. Măsura a fost prelungită de mai multe ori. Instanța supremă a dispus eliberarea ei, plasând-o sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, până în aprilie 2025. Aceasta, va fi supusă și unui dispozitiv electronic de supraveghere inclusiv, interdicție de părăsire a țării și de contact cu ceilalți inculpați.
Decizia instanței prevede: „Admite contestația formulată de inculpata Bîlcea Laura Oana împotriva încheierii din 3 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București. Desființează, în parte, încheierea atacată și rejudecând: Înlocuiește măsura arestului preventiv privind inculpata Bîlcea Laura Oana cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, din 21 februarie 2025 până în 21 aprilie 2025. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei Bîlcea Laura Oana”.
Asasinarea lui Ioan Crișan
Pe 29 mai 2021, antreprenorul Ioan Crișan a decedat în urma unei explozii în parcarea unui supermarket din Arad. Ancheta a concluzionat că incidentul are toate caracteristicile unui asasinat la comandă.
Parchetul General susținea că presupusa crimă a fost comandată de fiica sa și executată de complicii acesteia. Ancheta sugerează că complicii au procurat un dispozitiv exploziv improvizat, activat prin telefon, și l-au utilizat pentru a detona mașina victimei.
Procurorii au acuzat-o pe Laura Bîlcea că ar fi organizat uciderea tatălui său, motivată de intenția acestuia de a-și lăsa averea nepoților și ex-soțului acesteia. Potrivit investigațiilor, tatăl său era nemulțumit de lipsa de implicare profesională a fiicei sale și dorea să o excludă de la conducerea afacerilor pe care le deținea.
Crișan deținea o fermă neobișnuită, cu bazine de pește termal.
După moartea lui Ioan Crișan, fiica lui a retras o sumă substanțială de bani de la contul acestuia și a pus spre vânzare câteva proprietăți imobiliare.