Articol de Ionuț Coman, Cezar Titor – Publicat miercuri, 18 martie 2026, la ora 12:35 / Actualizat miercuri, 18 martie 2026, la ora 19:41
Nava-remorcher Astana, sub pavilion românesc, s-a scufundat miercuri, la aproximativ 8 km de Dana 1 din Portul Midia. La bord se aflau cinci persoane, toate declarate decedate. Printre victime se numără și Sorin Tufan, fost jucător de fundaș dreapta la Farul Constanța și Steaua București. Acesta era fiul lui Marin Tufan, participant la Campionatul Mondial din 1970 (Mexic) și golgheterul all-time al echipei „marinarilor”.
După încheierea carierei sportive, Tufan a ales să activeze pe mare, devenind marinar, urmând exemplul tatălui său. La momentul accidentului, era căpitanul remorcherului Astana. Avea 57 de ani și, conform informațiilor, nu ar fi trebuit să fie prezent pe vas în acel moment, fiind în schimbul de tură! Informația, furnizată de info-sud-est.ro și G4media, a fost confirmată și de surse GSP.
Potrivit replicaonline.ro, până în prezent a fost recuperat doar corpul lui Claudiu Safar (44 de ani). Se efectuează în continuare căutări pentru Sorin Tufan, Fane Zaharia, Petrică Sterie și un tânăr de 25 de ani. Toți făceau parte din echipaj.
Cine a fost Sorin Tufan
Sorin Tufan a început să joace fotbal în cadrul centrului de copii și juniori al Farul, la vârsta de 10 ani, fiind îndrumat de mama sa și având ca antrenor principal pe Iosif Bukossi.
A debutat la echipa de seniori la doar 17 ani, într-un meci din liga a doua, împotriva Petrolului. Din 1988 a devenit titular important, contribuind la promovarea echipei în Divizia A. A fost coleg de generație cu jucători precum Zahiu, Iovănescu, Buduru, Bătrâneanu sau Vanea.
În 1992, a fost transferat la Steaua, la insistențele antrenorului Anghel Iordănescu, care ulterior a plecat la echipa națională. Din cauza accidentărilor repetitive, nu a reușit să se impună și s-a retras din activitate în 1994, la doar 26 de ani, după ce a evoluat inclusiv în competiții europene cu formația roș-albastră, într-un meci împotriva Dinamo Zagreb.
Posibila cauză a accidentului: eroarea umană
Potrivit informațiilor preliminare, cauza principală a incidentului ar putea fi o eroare umană. Deși Tufan avea o experiență considerabilă, este posibil ca evenimentul să fi fost influențat de echipajul petrolierului pe care remorcherul îl tracta. Până în prezent, nu sunt indicii privind implicarea unei mine maritime.
Sorin Tufan și Zaharia Fane ocupau pozițiile de căpitani, fiind responsabili de coordonarea navei și de siguranța acesteia. În echipaj mai era și Safar Claudiu, marinar implicat în activitățile curente la bord. Funcționarea sistemelor tehnice era asigurată de Sterie Petrică, șef mecanic, responsabil de întreaga componentă tehnică a ambarcațiunii. La bord mai activa un motorist de 25 de ani, cel mai tânăr membru al echipajului.
Remorcherul Astana a fost fabricat în 2006 și avea următoarele specificații: lungime de 26,09 metri, lățime de 7,94 metri, pescaj maxim de 3,85 metri și motor de 2610 kW (3500 CP). Nava era operată de Rompetrol, prin Midia Marine Terminal.
Portretul regretatului Tufan
Familia Farul a primit cu profundă tristețe vestea despre decesul fostului jucător al echipei noastre, Sorin Tufan, în urma tragicului accident naval din portul Midia.
Produs al centrului de copii și juniori al Farului, unde și-a început cariera la vârsta de 10 ani, alături de profesorul Iosif Bukkosi, Tufan a debutat pentru echipa de seniori în 1985 și a evoluat pentru formația noastră până în 1992, participând la peste 100 de jocuri.
Gândurile noastre se îndreaptă către familie și apropiați în aceste momente dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
– Farul Constanța


