Bogdan-Alexandru Stănescu, un apreciat scriitor contemporan, prezintă, într-un interviu, detalii despre cel mai recent roman, „Soarele Negru”, apărut la Editura Trei. Autorul reflectă asupra responsabilității scriitorului într-o societate fragmentată și asupra rolului educației, al fricii și al artei într-o Românie confruntată cu o criză de identitate.
- „Simt din nou o asemănare cu anii ’90”, declară scriitorul.
- Referitor la iminentele alegeri prezidențiale, Bogdan-Alexandru Stănescu observă că „toți candidații ar putea fi personaje într-o piesă de teatru Caragiale”.
Bogdan-Alexandru Stănescu (46 de ani), doctor în literatură, prozator, poet, eseist, traducător și editor, este în prezent director editorial al editurii Anansi. Noul roman „Soarele Negru” încheie o trilogie familială, inițiată cu „Copilăria lui Kaspar Hauser” și continuată cu „Abraxas”. „Abraxas”, un roman despre mamă, a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” acordat de Academia Română, în 2024 și cu Premiul revistei Observator Cultural în 2023, la categoria Proză.
„Romanul adună diverse povești, pornind de la un punct comun: povestea unui copil din anii ’80, născut în România comunistă. Copilul este dintr-un cuplu neobișnuit, format dintr-o româncă pasionată de arte marțiale și un camerunez student la geologie, cu idei marxiste.
Din această situație se desfășoară numeroase evenimente care acoperă perioada dintre cele două războaie mondiale și ziua de azi. Spațial, romanul cuprinde o gamă largă de locații, de la Constanța anilor „80 la Leningradul imediat postbelic sau Münchenul anilor 1920-1930”, explică autorul.
Cititorii se vor aventura într-o poveste plină de fantezie, personaje ciudate și evenimente ce traversează epoci și locuri: Bucureștiul comunist, Sulina în anii ’90, Germania nazistă, KGB-ul, societăți secrete și obsesii personale.
Rezultatul este un roman despre memorie, vinovăție, ficțiune și necesitatea de a înțelege trecutul, cu granițe vagi între realitate și imaginație. Romanul a fost desemnat „Cartea Anului” la Gala Premiilor Literare Bookzone 2025, după ce un juriu de peste 80 de autori, oameni din domeniul cărții și cultura a selectat cele mai bune publicații din 2024.
„Este o ficțiune care, dacă mi-a ieșit cum am dorit, va descrie mai bine viitorul. În același timp, la un anumit nivel de interpretare, este un roman despre malefic, despre răul făcut de oameni și societăți, despre răul istoric și individual”, adaugă scriitorul.
În interviu, Bogdan-Alexandru Stănescu explorează nu doar rolul literaturii în prezent, ci și situația adolescenților, rolul scrisului față de terapie, tinerii scriitori şi presiunea rețelelor sociale și degradarea discursului public într-o Românie electorală.
„Scrisul este lupta scriitorului cu sine însuși”
– Romanul închide o trilogie (poate fi citit independent), începută cu „Copilăria lui Kaspar Hauser” și „Abraxas” – o trilogie a memoriei și familiei. Tatăl sau absența lui în prima carte, mama în cel de-al doilea roman, iar cel tânăr din al treilea care oscilează între părinți, mi-au sugerat traumele intergeneraționale din fiecare dintre noi. Ce rol joacă literatura în vindecarea traumelor? Poate scrisul să înlocuiască terapia?
– Într-adevăr, cele trei romane pot fi citite independent, legătura dintre ele fiind tematică, dar laolaltă creează un triptic rezumabil astfel: prima carte este dedicată Tatălui, a doua Mamei, iar al treilea tânărului care se maturizează între cele două figuri parentale.
Revenind la întrebare, răspunsul meu este ferm: „Nu”, scrisul nu poate înlocui terapia. Poate oferi alintare, deschiderea spre noi orizonturi, dar nu oferă echilibru. Poate aduce uitare, satisfacție, și refugiu.
– Aveți un interes pentru psihologie și ați menționat că „Soarele Negru” urmărește parcursul unui individ spre dezvoltarea sinelui. Ce scopuri aveți pentru cititori când scrieți?
– Când scriu, nu urmăresc obiective precise, ci plec de la o imagine sau o senzație vagă. Literatura este și un act de comunicare, dar inițial este o schemă de comunicare între două personaje asemănătoare: Eul și Sinele. În măsura în care suntem unici, dar și parte dintr-un fond psihic comun, există o strângere de suflete.
Scrisul este o luptă a scriitorului cu sine însuși.
