De ce te temi? Ai o listă vastă de temeri, deoarece România ultimilor cinci ani a fost condusă de și prin frică. A început cu pandemia, a continuat cu conflictele și acum ne amenință sărăcia. Nu mai sunt necesare planuri de țară, programe naționale sau strategii pentru evoluție. Și este firesc să ne întrebăm: Este România guvernată prin frică?
Un sociolog, un politolog și un psiholog au discutat pentru GÂNDUL despre temerile cu care trăiesc românii în societatea de astăzi.
România, 2025. Forma de guvernare: frica
Orice teamă începe cu o știre alarmantă. Mesajele alarmante din presă se transformă în gânduri de neliniște constantă, care se răspândesc rapid în mintea oamenilor.
- Frica de austeritate – Cât ne mai jecmănește statul? / Cât mai muncim doar pentru taxe și impozite? / O să ajungem să nu avem ce pune pe masă?
- Frica de incapacitate de plată – La cine mai cerem împrumuturi pentru a supraviețui? / România intră în colaps financiar?
- Frica de pandemie – O nouă epidemie ne amenință? / Ne întoarcem în case?
- Frica de ciclon – Unde ne refugiem de frica furtunii? / Dacă magazinele rămân fără alimente?
- Frica de conflict armat – Mă va chema la luptă? Dacă sunt recrutate persoanele dragi?
- Frica de drone – Vom fi atacați cu drone? Cum ne apărăm?
- Frica de pericol nuclear – Este războiul nuclear aproape? Cum vom supraviețui?
- Frica de extremiști – Dacă nu votez corect, vor veni rușii peste noi?
Fiecare îngrijorare, fie ea mai mult sau mai puțin chiar indusă, se poate transforma într-o psihoză colectivă. Mulțimile înspăimântate devin vulnerabile și depind total de autorități.
„Societatea românească are traume și frici foarte intense”
Politologul Andrei Țăranu, profesor universitar la SNSPA, afirmă că societatea românească poartă multiple traume, spaime și frici extrem de puternice.
prof. dr. univ. Andrei Țăranu, politolog
„Primul meu articol, scris la vârsta de 20 de ani, imediat după Revoluția din ’89, era tot despre frică. O carte importantă se numește Frica în Occident și analizează fricile colective. Noi, societatea românească, suntem una dintre – să spunem poate nu cele mai fricoase – dar cu traume și temeri foarte intense, din punct de vedere istoric.”, precizează politologul.
„Austeritatea, respectiv foametea și sărăcia, aruncă omul în abisul disperării”
Andrei Ţăranu este sigur că sindromul fricii este moștenit de români din generație în generație.
Foametea, sărăcia și austeritatea sunt temeri care împing oamenii direct în „prăpastia” disperării, iar acestea au contribuit la apariția unor frici adânci, dificil de depășit.
„Odată ce ai ieșit din sărăcie, te temi cu adevărat să nu te întorci în ea”
„Frica de austeritate are o durată de peste un secol. Citiți Moromeții, avem de-a face cu o societate în criză. În ’38 a fost o criză economică, în ’46 a fost foamete – au murit sute de mii de români, de foame – similar cu situația din Gaza astăzi. Austeritatea din anii ’80 și din jumătate din ’90, plus două decenii de sărăcie și regres, au creat aceste frici, mai ales după depășirea acelor epoci. Odată ce ai ieșit din sărăcie, te întrebi cu teamă dacă nu vei reveni acolo. Acesta este un sindrom vechi în spațiul românesc.”,
Marea greșeală a anilor ’90 a fost că mulți dintre concetățeni s-au mulțumit cu comunismul, fiind chiar fericiți. Le-a fost mai bine decât în trecut, fiind scoși din mediul rural și duși în oraș, unde li s-au oferit apartamente, apă caldă, posibilitatea de a avea mașini, acces la medical și educație. Astfel, s-a produs o transformare majoră.
După această etapă, anii ’80 au umbrelat această perspectivă, iar anticomunismul a încercat să le arate cetățenilor că, de fapt, au fost cam naivi că nu au înțeles că au ieșit din mediul rural. Această situație a generat alte frici, de natură violentă, precum teama că cineva vrea să le ia pensia, salariul, casa, mașina sau statutul, ceea ce pentru mulți a rămas o sursă de anxietate profundă, alimentată de sentimentul de privațiune și supărare.
Cum pot fi „vindecate” fricile colective ale românilor
Andrei Țăranu afirmă că fricile nu pot fi abordate decât prin aducerea lor în lumină. În condițiile în care, spune expertul, aceste frici n-au fost niciodată tratate, iar generația anterioară nu a reușit să le depășească, iar viitoarele nu vor ști cum să gestioneze aceste temeri.
„Discuțiile despre frici trebuie să fie însoțite de o „psihanaliză colectivă”, adică trebuie să facem o analiză profundă, un fel de proces de doliu. Scoți fricile la suprafață, le confrunți și încerci să le depășești. Mai ales dacă sunt frici atavice. Însă, în cazul generațiilor următoare, cele mai multe frici sunt generate de părinți.”
Frica de droguri, de violență în școli, sunt exemple de frici pe care le transmitem copiilor – chiar dacă sunt firești. Dar dacă nu le confruntăm și nu le gestionăm, nu vom putea avea o nouă generație capabilă să-și trateze propriile temeri”, a avertizat politologul Andrei Țăranu.
„Nu putem controla dacă dronele vor cădea în România”
Sociologul Ciprian Necula afirmă că majoritatea fricilor nu sunt moștenite, ci sunt construite prin socializare și interacțiune cu cei din jur.
Ciprian Necula, sociolog
„Există o multitudine de frici, de la paranoia la anxietate și teamă irațională – teama ca vecinii să-ți intre în casă, frica de drone sau de război, după ce ai urmărit știrile. Fricile se formează prin socializare și culturalizare, în funcție de contextul în care trăim. În regiunea noastră, fricile pot fi diferite față de cele din Maroc sau alte zone.”
Fricile sunt variate și depind de mediul în care ne dezvoltăm și de cultura în care ne formăm. Ele sunt, în mare parte, induse social și cultural. Frica servește ca un mecanism de apărare – dacă cineva te sfătuiește să nu consumi anumiți termeni sau să eviți anumite comportamente din cauza fricii, astfel te protejezi. În religia noastră, frica este un argument esențial pentru credință. Dacă nu crezi, te temi de consecințe, inclusiv de iad, și astfel frica devine un instrument de convingere.”
Frica, instrument de control al populației
Ciprian Necula consideră că frica este utilizată frecvent ca un mod de manipulare în societate – nu doar în România, ci peste tot în Europa – pentru a ghida comportamentele persoanelor.
„Astăzi, știrile privind dronele, armele nucleare, conflictele și alte amenințări frecvente în mass-media creează în public o stare de anxietate. Frica se leagă de ceea ce nu se poate controla – și nu putem controla dacă dronele vor cădea în România sau dacă Putin va declanșa un război atomic. Singurul mecanism de apărare este starea de frică, care ne face să ne temem.”
De ce se tem cel mai mult românii – România, în pericol?
Potrivit celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research pentru informat.ro, 65,2% dintre români au perceput în ultimele șase luni un pericol major pentru țară. Sondajul a fost realizat între 20 și 26 iunie 2025, conform mediafax.ro.
- Mai exact, 37,1% dintre respondenți au simțit că România este în pericol extrem, iar 28,1% percep un pericol mare.
- De asemenea, 18,2% au perceput pericolul în mică măsură, iar 15,3% în foarte mic sau inexistent. Restul de 1,3% nu au avut un răspuns clar sau au refuzat să răspundă.
- Votanții USR și AUR, tinerii între 18 și 29 de ani și locuitorii din Capitală consideră că pericolul este mai acut. În schimb, susținătorii PNL și PSD, precum și locuitorii din orașe mai mici percep un risc redus sau inexistent.
Românii și ajutorul psihologic
Orice știre de ultimă oră poate genera panică națională, motiv pentru care am considerat necesar un consult specializat pentru populație.
Psihologul Ana Bogdan afirmă că informațiile alarmante despre crize climate, pandemii, conflicte, creșteri de prețuri sau instabilitate politică provoacă în fiecare persoană o stare de neliniște care poate paraliza și împiedica găsirea soluțiilor eficiente.
Ana Bogdan, psiholog
„Frica este mai mult decât o emoție individuală. Este un mecanism de adaptare, moștenit de-a lungul generațiilor. În epocile istorice dificile, a constituit o formă de protecție.”
„Frica ne izolează, ne paralizează și ne împiedică să găsim soluții”
„Reacția de autoprotecție a fost transmisă de-a lungul timpului prin gesturi, tăceri, tonul vocii părinților și modul în care s-a vorbit despre autoritate. Actualul context amplifică această frică latentă. Trăim într-o perioadă de incertitudine. Este imposibil să fim complet calmi sau detașați. Chiar și cei care spun că nu se uită la știri resimt, în adâncul lor, o neliniște. Frica a devenit parte integrantă a educației emoționale. Ne izolează, ne paralizează și ne împiedică să identificăm soluții.”
„Curajul de a vorbi – adevărata schimbare”
Zilnic, suntem martorii unor informații despre provocările climatice, pandemii, conflicte, creșteri de prețuri sau instabilitate politică. Nu putem să negăm această neliniște. Să nu o reprimăm și să nu o ignorăm. Recunoașterea sentimentelor precum „Mi-e teamă de ce urmează”, „Mă neliniștește știrea”, sau „Nu știu cum să reacționez” reprezintă primul pas spre găsirea soluțiilor. În același timp, apare și curajul de a vorbi. A vorbi sincer despre ceea ce simțim, a adresa întrebări și a căuta răspunsuri. Acest curaj, în opinia mea, este cea mai de preț resursă a fiecăruia și a societății noastre. Când ne exprimăm și ne permitem să fim vulnerabili, descoperim că nu suntem singuri. Frica devine mai ușor de suportat dacă suntem uniți.”,
Psihoterapeutul susține că, mai mult ca niciodată, necesită ca societatea să promoveze o cultură a sincerității și a curajului. Ana Bogdan menționează că este fundamental să vorbim despre ceea ce ne neliniștește, despre temerile noastre și despre ceea ce ne face să ne simțim vulnerabili.
„Cel mai eficient început este curajul de a vorbi. Acolo începe adevărata transformare.”, a concluzionat psihologul Ana Bogdan.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Liviu Dragnea: „Este important ca, indiferent de situație, să nu ne pierdem curajul și să învățăm să gestionăm fricile noastre.”
- Criza climatologică și politicile de gestionare: modul în care reacționăm la evenimentele globale influențează starea noastră emoțională.
- Gestionarea temerilor: educația emoțională și sprijinul pentru a depăși fricile culturale și psihologice, pentru a construi o societate mai rezilientă.
