Gheorghe Hagi, o legendă a fotbalului românesc, a primit cea mai înaltă distincție a statului român: „Steaua României” în grad de Cavaler. După aproape douăzeci și patru de ani de la retragerea din cariera de fotbalist, Hagi, acum antrenor și acționar la Farul Constanța, s-a alăturat unui grup select de sportivi români distinși cu Ordinul Național „Steaua României”.
Evenimentul, desfășurat la Palatul Cotroceni, a adunat personalități marcante ale sportului românesc, printre care Simona Halep, Mircea Lucescu și Nadia Comăneci. Hagi a fost însoțit de familie, cu excepția lui Ianis Hagi.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a onorat fostul jucător de la Barcelona și Real Madrid cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, recunoscând astfel întreaga sa carieră sportivă strălucită.
VIDEO. Gheorghe Hagi, distins cu Ordinul Național „Steaua României”
Hagi s-a prezentat într-un costum elegant, cu o cravată albastră, și a ținut un discurs emoționant după ceremonia de premiere.
„Stimate domnule Președinte, dragi prieteni, colegi, familie, este o zi specială. Sunt onorat, sunt fericit, căci împlinesc o nouă etapă. 50 de ani de muncă, iar azi ajunge la o zi plină de semnificație personală. Vă mulțumesc Președintelui României. Mulțumesc România pentru această zi superbă”, a declarat Gheorghe Hagi.
„Regele” i-a oferit președintelui interimar un tricou cu numărul 10.
La eveniment au participat figuri ilustre din lumea sportului românesc: Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Simona Halep, Ilie Năstase, Mihai Covaliu, Gheorghe Popescu, Florin Prunea, Anghel Iordănescu, Ilie Dumitrescu, Răzvan Burleanu, Mircea Lucescu, Dorin Mateuț, Ionuț Lupescu, Gino Iorgulescu, Bogdan Stelea, Gabi Balint, Ștefan Iovan, Ioan Andone.
Soția sa, Marilena, și fiica Kira au fost alături de Gheorghe Hagi.
Un record al carierei sportive: 7 trofee de Fotbalistul Anului în Superlativele GSP, fiind singurul care a câștigat trofee în două categorii distincte: Fotbalistul și Antrenorul Anului. Hagi a fost și două ori Antrenorul Anului (2015 și 2017)
VIDEO. Discursul lui Ilie Bolojan, președintele interimar
„Domnule Hagi, dragi sportivi, stimați invitați, ne-am adunat astăzi la Palatul Cotroceni pentru a celebra un fenomen al fotbalului românesc și internațional. Un nume care a mândrit România, a oferit momente memorabile și a pus țară noastră pe harta sportului mondial.
Astăzi, omagiam un mare sportiv, Gheorghe Hagi, care, prin performanțele sale remarcabile, dă dovadă de talent și muncă neobosită, atât ca jucător, cât și ca antrenor. A fost erou pe teren dar și în lumea fotbalului.”
„Faceți parte din Generația de Aur, o generație care ne-a adus bucurii și victorii. Prin talentul și prin efortul dumneavoastră ați demonstrat ceea ce poate realiza o echipă unită.”
„Academia de Fotbal Gheorghe Hagi este un exemplu de dăruire și profesionalism, asigurând viitorul fotbalului românesc. Mulțumim pentru că contribuiți la educarea și dezvoltarea tinerilor talente.”
„Hagi și-a impus marca în fotbalul mondial și a adus emoție și bucurie. Domnule Hagi, vă mulțumim pentru tot ceea ce ați oferit României. Vă felicităm și vă urăm succes.”, a spus Ilie Bolojan.
Gheorghe Hagi s-a impus prin performanțe extraordinare, atât la nivel național cât și internațional, prin dedicarea sa sportului și pentru promovarea imaginii României în lume.
– Comunicat din partea Administrației Prezidențiale
Realizările lui Gheorghe Hagi:
- Record: 7 premii „Cel mai bun fotbalist român” (1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999 și 2000)
- 16 trofee în cariera de fotbalist, printre care Cupa UEFA (2000) și două Supercupe Europene (1987 și 2000)
- Locul 25 în ierarhia mondială a celor mai buni jucători ai secolului al XX-lea, conform revistei World Soccer
- 35 de goluri pentru echipa națională, fiind golgheterul all-time
- 95 de meciuri în cupele europene, record pentru un fotbalist român (32 de goluri)
Cariera lui Gheorghe Hagi:
- A debutat la Farul Constanța în 1982
- A jucat pentru Sportul și Steaua
- Transfer la Real Madrid (1990), un record pentru transferuri la acea vreme
- Brescia (post Campionatul Mondial din SUA)
- Barcelona (1993-1995)
- Galatasaray (1996-2001), și-a consolidat cariera prestigioasa cu 4 titluri de campion și 2 Cupe
- A jucat 125 de meciuri și a marcat 35 de goluri pentru naționala României
- Cariera de antrenor în România, la echipe de top