Articol de Cezar Titor – Publicat duminică, 19 aprilie 2026, 14:07 / Actualizat duminică, 19 aprilie 2026 14:09
Gică Hagi, în vârstă de 61 de ani, a fost numit oficial noul selecționer al echipei naționale a României. Negocierile dintre acesta și Federația Română de Fotbal s-au încheiat, iar răspunsul „Regelui” a fost pozitiv. Anunțul oficial va fi făcut mâine, în cadrul unei conferințe de presă programate la Casa Fotbalului, de la ora 13:30. La eveniment vor participa și Răzvan Burleanu, președintele FRF, precum și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al federației.
După ședința Comitetului Executiv de această săptămână, Răzvan Burleanu a declarat că este „autorizaț” să negocieze cu Gică Hagi”, fiind principala opțiune a Comisiei Tehnice întrunită acum două săptămâni.
Ce a anunțat FRF pentru ziua de mâine:
Reprezentanții mass-media sunt invitați luni, 20 aprilie, începând cu ora 13:30, la Casa Fotbalului, pentru o conferință de presă.
Evenimentul va avea loc la ora 13:30 în sala „Nicolae Dobrin”, iar la acesta vor participa președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, precum și Gică Hagi.
Conferința de presă va fi transmisă în direct pe canalul YouTube FRF TV și pe pagina oficială a Echipei Naționale de Fotbal a României.
Accesul jurnaliștilor se va face pe strada Vasile Șerbănică, începând cu ora 13:00.
– Comunicat FRF
Răzvan Burleanu, președintele FRF, după ședința CEx
Gică Hagi revine în funcția de selecționer al naționalei după 25 de ani, la un sfert de secol de la primul său mandat pe banca tehnică a României. În toamna anului 2001, „Regele” a fost numit antrenor principal în locul lui Ladislau Boloni, care a plecat la Sporting Lisabona, având misiunea de a salva calificarea la Campionatul Mondial din 2002.
Hagi, după 25 de ani! Primul său mandat, marcat de duelul cu Slovenia
Gică Hagi și-a amânat debutul ca selecționer din cauza unor probleme de sănătate. A fost nevoit să se prezinte la o clinică din Stuttgart pentru intervenție chirurgicală, după ce fusese diagnosticat cu pietre la rinichi. Medicii i-au recomandat repaus total, iar Hagi a urmărit amicalul cu Slovenia, disputat la Ljubljana, terminat la egalitate, 2-2.
Naționala a fost condusă de pe bancă de secundul Gabi Balint. Gică Hagi a vizionat partida de la vila lui Ion Țiriac, cel care i-a oferit și avionul personal pentru zborul în Germania, și a fost în constant contact cu Gabi Balint, prin telefon, și cu o persoană din staff. La pauză, a susținut o teleconferință cu jucătorii.
Debutul său oficial a marcat un moment istoric: victoria cu 2-0 pe terenul Ungariei, primul succes al României în deplasare la Budapesta. Rezultatul a asigurat locul secund în grupă și prezența la baraj. A urmat egalul cu Georgia, 1-1, ultimul meci din preliminarii.
Totul s-a decis în dubla cu Slovenia, o confruntare care a rămas mult timp o rană deschisă pentru Hagi și pentru fotbalul românesc. În prima manșă, la Ljubljana, România a condus prin golul lui Marius Niculae, însă a pierdut cu 2-1, după un meci în care „tricolorii” au ratat mai multe ocazii și au contestat chiar o lovitură de pedeapsă neacordată.
Gică Hagi după remiza cu Slovenia
Returul de la București, disputat pe un teren foarte dificil la Ghencea, a început prost: Slovenia a deschis scorul prin Rudonja, atacant aflat într-o perioadă fără goluri pentru echipa națională. Cosmin Contra a egalat, însă România nu a reușit să marcheze pentru a trimite meciul în prelungiri.
În ultimele minute, Hagi a aruncat în luptă toți atacanții disponibili: cel mai ofensiv, cu cinci atacanți pe teren: Adrian Ilie, Adi Mihalcea, Marius Niculae, Daniel Pancu și Ionel Ganea.
Rezumatul primului mandat al lui Gică Hagi ca selecționer include patru meciuri: o victorie, două remize și o înfrângere. Acum, după 25 de ani, fostul căpitan al Generației de Aur revine în conducerea primei reprezentative, aducând un vast bagaj de experiență managerială:
antrenat echipe precum Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara, FCSB și Farul;
a câștigat Cupa Turciei cu Galatasaray, în sezonul 2004-2005;
are în palmares două titluri de campion cu Farul, precum și o Cupă și o Supercupă;
a fost votat de două ori cel mai bun antrenor al anului, în 2015 și 2017, în ancheta Gazetei Sporturilor;
Gică Hagi, celebru la petrecerea de celebrare a titlului de campion cu Farul Constanța (foto: Raed Krishan/GSP)


