Articol semnat de Cezar Titor – Publicat marți, 11 noiembrie 2025, 19:49 / Actualizat marți, 11 noiembrie 2025 20:04
Valentin Robu, tânăr fotbalist de 23 de ani, atacant la Metalul Buzău și golgheter al Ligii a II-a cu zece reușite, se află din nou pe lista de transferuri a echipei Dinamo pentru perioada de mercato din sezonul de iarnă. “Câinii” au mai fost interesați de serviciile sale în trecut, însă pretențiile financiare ale clubului buzoian au fost un obstacol major, conform declarațiilor președintelui Andrei Nicolescu.
În luna ianuarie, Valentin Robu va intra în ultimele șase luni de contract, iar echipa din playoff-ul sezonului trecut al ligii secunde poate fi mai dispusă să negocieze. Până în prezent, Dinamo nu a făcut o ofertă oficială pentru jucător, însă numele său este menționat printre potențialii transferuri pentru pauza competițională, fiind aprobat de Zeljko Kopic încă din iarna anului anterior.
Robu, din nou pe lista de transferuri a lui Dinamo
Sezonul trecut, Robu, provenit din academia de la Dacia Unirea Brăila, a marcat zece goluri, aceeași realizare reușită și în actuala ediție a campionatului, în doar 13 etape. Evoluează ca atacant, are înălțimea de 1.85 metri și va împlini 23 de ani pe 23 noiembrie. Potrivit portalului de specialitate transfermarkt, este cotat la 250.000 de euro.
Conform informațiilor oferite de Gazeta Sporturilor, Dinamo ar putea repeta oferta făcută în sezonul precedent, dacă nu vor apărea alte propuneri pentru Robu, care se află și pe radarul altor formații din Superliga!
„Am încercat să achiziționăm un jucător de la Metalul Buzău în această iarnă. Era vorba despre Vali Robu, în vârstă de 21 de ani. Plăteam aproximativ 100.000 de euro pentru serviciile lui, plus anumite procente. Am primit o contraofertă dublă. Era vorba despre un fotbalist care nu fusese încă evidențiat în performanțe în cadrul competiției interne.
În opinia lui Nicolescu, prețul exagerat a făcut ca jucătorul să rămână la actualul club. „Dacă încercam să-l transferăm în străinătate cu 200.000 de euro, cu siguranță găseam un alt fotbalist. E o percepție generalizată în fotbalul românesc”, a afirmat oficialul în vară.
Ulterior, clubul Metalul Buzău, clasată pe locul 6 în Liga a II-a, a emis un comunicat contestând susținerile lui Nicolescu.
În contextul declarațiilor recente din spațiul public, considerăm necesar să clarificăm realitatea ofertei primite din partea clubului Dinamo pentru transferul jucătorului nostru, Valentin Robu.
Contrar informațiilor vehiculate, nu a existat o ofertă formală din partea clubului Dinamo. Suma oficială transmisă de Dinamo către Metalul Buzău a fost de aproape cinci ori mai mică, incluzând comisioane de formare, promovare, solidaritate, conform normelor în vigoare. Această sumă putea fi majorată, în total, la valoarea comunicată de oficialii dinamoviști, cu bonusuri condiționate de performanța jucătorului în noul club (apariții în meciuri oficiale, titularități, goluri marcate).
Responsabilitatea pentru formarea și forma sportivă a unui fotbalist transferat revine exclusiv clubului cumpărător, nu celui care îl cedează. Este incorect ca un club să fie plătit doar dacă jucătorul, aflat în alt mediu de pregătire, atinge anumite obiective de performanță.
Propunerea oficială a Metalului Buzău, transmisă apreciază ca suma solicitată de club să fie plătită în trei rate, plus un procent din eventuale transferuri viitoare, fără a specifica o sumă minimă.
Metalul Buzău afirmă deschidere pentru negocieri și dialog sincer, pe baze corecte, menținând poziția de a proteja interesele clubului și munca de dezvoltare a jucătorilor.
Pentru demonstrarea transparenței, clubul nostru solicită reprezentantului Dinamo să prezinte în mod public contractul de transfer oficial și oferta reală, cu condiția de a face public și Acordul de Transfer, pentru clarificare. Considerăm că adevărul trebuie susținut de documente, nu de afirmații nefondate.
– Comunicatul clubului Metalul Buzău, din vară


