Pictura aproape ocultată a lui Nicolae Grigorescu
Horia-Roman Patapievici: În prezența acestei opere de artă deosebite, putem beneficia de o experiență valorificată. Este o lucrare surprinzătoare, rar întâlnită. Sunt foarte puține picturi semnate „Cap de Copil” de Grigorescu. Însă ceea ce face această creație remarcabilă, conform specialistei Ioana Beldiman, care o plasează în perioada 1880–1900, adică în perioada de maturitate artistică a lui Grigorescu, este faptul că este executată pe carton. Este o schiță în care se percepe clar tehnica de pictare. Tușele, de dimensiuni mici, conturează fondul, iar pensulația este vizibilă, fiind realizată direct în culoare, fără un desen preliminar. Se poate observa modul simplu de pensulare, care conturează fidel capul de copil, imortalizând cu candoare, puritate și esența copilăriei. În crearea unui portret de copil, riscul este să fie confundat cu un portar de adult sau să fie tratat copilul într-un mod infantilizat. Însă aici este un portret autentic de copil.
Dorin Chioțea: Are obrajii înfloriți, ochișorii acestei mici ființe, buchetul câmpului, părului fin, după cum povestește, spicul grâului.
Recomandări
Laura Codruța Kövesi: „Nimeni din România nu ne semnalează neregulile de la Portul Constanța, dar garantăm că vom ajunge și acolo”
Horia-Roman Patapievici: Un aspect foarte seducător este redarea integrală a dulceții copilăriei, a prospețimii pielii, ca o piersică, simbolizând pielea tânărului. Toate aceste detalii sunt redat cu fidelitate. Observați modul în care a realizat ochii: sclera ușor albă, irisul ca o perlă neagră și un punct alb, ce conferă expresie privirii. Remarcați un aspect esențial: copiii foarte mici trec printr-un salt în dezvoltare, iar la momentul când portretul devine chip, trăsăturile încep să se organizeze, dând naștere personalității copilului. Acest portret redă cu precizie și sensibilitate identitatea copilului.
Nicolae Grigorescu – simbolul picturii naționale
Dorin Chioțea: În trei cuvinte, cum ați descrie pe Grigorescu pentru publicul larg?
Horia-Roman Patapievici: Dacă s-ar elabora o istorie a picturii românești, la fel ca și George Călinescu a realizat o istorie a literaturii, iar Eminescu este considerat poet național, atunci Grigorescu ar fi figurat drept pictorul național. Însă esențial este să afirmăm că el este un maestru de excepție.
Dorin Chioțea: Dacă l-ați avea acum în fața dumneavoastră, ce i-ați spune, dacă Grigorescu ar fi lângă dumneavoastră?
Horia-Roman Patapievici: Aș admira modul în care, pictând „Ciobănași cu Turme de Oi”, „Care cu Boi”, a reușit să păstreze prospețimea, evitând banalizarea temei și păstrând o livello de originalitate. Cum a reușit să evite ideologizarea, în ciuda temelor naționale, și să creeze o lume rurală armonioasă, aproape mitologică, în care țăranii, ciobanii, carul cu boi, peisajele, toate sunt tratate într-un stil impresionist, evocând o Arcadie mitică, o lume fericită precum cea din „Eclogele” lui Vergiliu.
Dorin Chioțea: Practic, o expresie a naționalismului în formă aproape pură.
Horia-Roman Patapievici: Nu este exclusiv românism, ci o existență autentic românească, lipsită de orice împletire ideologică.
Dorin Chioțea: De ce v-ar fascina pictura? Sunteți recunoscut pentru critica de artă, pentru evaluarea tablourilor, și acest lucru impresionant pentru public și jurnaliști. Când ați devenit pasionat de pictură?
Horia-Roman Patapievici: Experiența în lumea artelor vizuale, în special la Artmark, constă în descoperirea artei românești de înaltă valoare. Privilegiul de a putea analiza, constant, măiestria pictorilor români și de a compara operele reale m-a făcut să apreciez extraordinarul potențial artistic al țării noastre.
Dorin Chioțea: Cum percepeți această călătorie a recunoașterii artei naționale? Pentru mine, pare a fi o explorare prin timp și spațiu, aproape o legătură cu oameni din trecut, iar această experiență aduce o bucurie intenșă pentru dumneavoastră?
Horia-Roman Patapievici: Este o bucurie de natură existențială. Spinoza afirma că, trăind, ne autodescoperim eternitatea. Privind și trăind prin operele de artă românească, trăim astfel și noi în veșnicie. Este o privilegiere extraordinară, dar nu doar pentru mine, ci pentru toți cei care pot vizita galeria în mod regulat, fiind un muzeu viu și dinamic, aflat mereu în schimbare.
Dorin Chioțea: Și dacă ați putea alege trei picturi pe care le-ați lua pe o insulă pustie, care ar fi acestea?
Horia-Roman Patapievici: Pe o insulă pustie, nu are mult sens să iei tablouri, ci mai degrabă priveliști și opere ale minții. De exemplu, aș prefera păstrarea în memorie a operelor portretistului Eustațiu Stoenescu, a naturilor statice, portretelor, sau a creațiilor lui Tonița, Petrașcu sau Grigorescu. Acestea mi-au enrichit modul de a percepe lumea, de a o simți și de a o înțelege.
Dorin Chioțea: Mulțumim pentru dialog și pentru împărtășirea învățăturilor!
Horia-Roman Patapievici: Cu plăcere!
