Între localitățile Lețcani și Podu Iloaiei, cei doi kilometri de drum au devenit o problemă cronică pentru mii de locuitori, o rană deschisă pe infrastructura unui județ care promite, dar nu își ține promisiunile. O oră și 40 de minute pentru a parcurge doar doi kilometri reprezintă nu doar o problemă de trafic, ci un semn clar de neglijență administrativă, susține psihoterapeutul Ana-Maria Ambrosă.
În fața acestei situații, Ana-Maria Ambrosă solicită soluții concrete și transparență: clarificarea proiectelor de infrastructură și o comunicare eficientă din partea autorităților. „Dorim fapte, nu vorbe!”, afirmă ea, subliniind că doi kilometri nu înseamnă doar o distanță, ci o oră prețioasă pierdută departe de cei dragi.
„Doi kilometri de disconfort național – Apel pentru normalitate
Traseul între Lețcani și Podu Iloaiei nu mai este un drum, ci o probă de răbdare, o consecință neplăcută, o rană deschisă pe infrastructura unui județ ce promite, dar nu își respectă angajamentele.
Este locul unde timpul se prelungește, unde o oră și 40 de minute înseamnă doi kilometri, iar oamenii încep să creadă că „așa e la noi”.
Dar nu! Nu este normal, nici acceptabil!
Am fost martoră personal, la Paște, cu mașina încărcată, cu membrii familiei, simțind nostalgia și dorul de cei dragi, dorind să-i vizitez pe părinții mei din județul Neamț. Și am stat, am stat ore în coloană, între Lețcani și Podu Iloaiei, mai mult decât am petrecut deplasându-mă prin două județe.
Și nu am fost singură.
Erau oameni cu copii mici și bebeluși plângând. Erau vârstnici imobilizați pe drum, poate reflectând la viitor sau la cei care îi așteaptă acasă. Erau tineri care întorceau mașinile, renunțând la călătorie. Erau oameni cu flori în mână și cu ochi plini de tristețe, poate mergând la un înmormântare. Și n-au mai ajuns la destinație.
2 kilometri, 2 ore, Jud. IAȘI, România anului 2025.
Nu este o problemă punctuală, ci un dezastru cotidian. Este rușinea unei regiuni în care zeci de mii de oameni își pierd, zilnic, timpul, răbdarea, sănătatea și, uneori, chiar speranța de schimbare.
Nu este prima întâmplare și acesta este adevăratul pericol: a devenit o regulă, un comportament inacceptabil, o traumă administrativă.
Când o comunitate își construiește programul în jurul traficului, nu mai vorbim despre infrastructură. Vorbim despre demnitate!
Ce face statul când timpul cetățenilor lui devine captiv?
Vă întreb pe voi, cei care elaborați proiecte, conduceți instituții, susțineți la televizor că „se lucrează”: cât valorează pentru voi o oră pierdută în trafic? Cât valorează dacă ar fi timpul vostru? Sau copilul vostru obosit și nervos? Sau mama voastră care a pregătit masa și vă așteaptă?
Noi, cetățenii care traversăm între Iași și Podu Iloaiei, suntem tratați ca și cum nu am exista. Dar contăm, și nu doar la vot. Contăm în fiecare dimineață când ne trezim mai devreme pentru a putea porni la drum, contăm în fiecare zi de sărbătoare, stând cu familia.
De ce nu se schimbă nimic?
Știm argumentele clasice: studii de fezabilitate, proiecte „în analiză”, licitații întârziate, prioritizarea altor proiecte, birocrație. Dar realitatea nu așteaptă, și nici oamenii, nici fericirea, nici relațiile.
Nu cerem miracole, cerem respect!
Un drum nu e doar asfalt, este o legătură între oameni, libertate, posibilitatea de a trăi, timp petrecut împreună. Și când un drum devine o barieră, responsabilitatea autorităților este să-l repare, să-l modernizeze, să-l eficientizeze.
Dorim soluții, nu scuze.
Dorim transparență: în ce stadiu real sunt proiectele pentru fluidizarea traficului?
Dorim comunicare: ce se poate face acum, pe termen scurt?
Dorim implicare: ce resurse sunt disponibile?
Dorim decizii, nu doar cuvinte!
Cât valorează 2 kilometri?
Pentru voi, poate nimic. Pentru noi, înseamnă:
– o oră pierdută de lângă cei dragi;
– un prânz rece cu părinții pe care nu-i vedem prea des;
– un copil care adoarme în mașină, dezamăgit că „n-am ajuns încă?;
– o lumânare aprinsă prea târziu;
– răbdare care se stinge.
Aceasta nu este o cerere. Este o realitate. Și dacă nu te afectează, înseamnă că te-ai îndepărtat prea mult de problemele oamenilor”, a menționat lector univ. dr., psihoterapeut, Ana-Maria Ambrosă.
Psihoterapeutul Ana-Maria Ambrosă a exprimat, de asemenea, frustrarea și dezamăgirea oamenilor printr-un mesaj public, descriind dificultățile întâmpinate de familii și vârstnici în traficul aglomerat. Mesajul a fost rapid distribuit, relevând amploarea problemei.
