Codul Civil stabilește, printre altele, înălțimea maximă admisibilă pentru gardurile dintre proprietăți. Acest aspect a generat deseori neînțelegeri între proprietari, însă legislația clarifică regula de urmat.
Un gard poate deveni sursă de dispute între vecini. Amplasarea, înălțimea, eventualele camere de supraveghere sau chiar tipul de gard pot declanșa conflicte, uneori ajungând în instanță. Dar care este prevederea legală?
Legea limitează înălțimea gardurilor
Codul Civil specifică înălțimea maximă pentru gardurile de separare între proprietăți. O astfel de construcție este necesară pentru delimitarea proprietăților și protecția acestora, dar nu este obligatorie. Este un drept al proprietarului să înconjoare terenul.
Înălțimea maximă a gardurilor dintre proprietăți este de 2 metri. Această regulă este prevăzută în Codul Civil, articolul 662 – Responsabilitatea comună pentru înălțarea gardurilor de separare.
„Astfel, înalțimea gardurilor de separare este limitată la maxim 2 metri, cu excepțiile prevăzute. Gardul nu trebuie să încalce dreptul de proprietate al vecinului, să fie amplasat pe un singur teren și să permită scurgerea apei de ploaie de pe ambele proprietăți”, se precizează în articolul 662 alin. 2 Codul Civil.
Alte prevederi ale Codului Civil
Art. 662
(1) Orice vecin poate obliga proprietarii de terenuri învecinate să contribuie la realizarea unei despărțituri comune.
(2) Lipsind dispoziții legislative, regulamente de urbanism sau obiceiuri locale, înălțimea zidului comun este stabilită de părți, însă nu trebuie să depășească 2 metri, inclusiv înălțimea crestei.Art. 664
(1) Orice coproprietar are dreptul să sprijine construcții sau să monteze grinzi în zidul comun, respectând o distanță de 6 centimetri față de proprietarul vecin, fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini construcții.
(2) Un coproprietar poate scurta grinzile amplasate de către vecinul său până la jumătatea zidului, pentru a monta grinzi proprii sau un coș de fum.Art. 665
(1) Orice coproprietar poate înălța zidul, suportând singur costurile, precum și cheltuielile suplimentare de reparație a porțiunii comune a zidului.
(2) Dacă zidul nu poate suporta înălțarea, proprietarul trebuie să reconstruiască întreg zidul, asigurând grosimea necesară.
(3) Vecinul care nu a contribuit la înălțare poate dobândi coproprietatea, plăținând jumătate din valoarea actualizată a materialelor și a muncii, precum și, eventual, jumătate din valoarea terenului utilizat pentru îngroșarea zidului.
