Un incendiu a izbucnit aseară în satul Rusu, comuna Belcești, județul Iași. Conform informațiilor preliminare, incendiul a fost cauzat de o sticlă de gaz.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
„Un incendiu produs de o sticlă de gaz, în satul Rusu, comuna Belcești, județul Iași, în cursul serii. La sosirea pompierilor, incendiul se manifestase la întreaga locuință. Nu s-au înregistrat victime. Au intervenit două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos”, au declarat reprezentanții ISU Iași.
Pompierii vă recomandă măsuri de prevenire a incendiilor în locuințe:
– Evitați improvizațiile la utilizarea mijloacelor de încălzire, manipularea incorectă a sticlelor de gaz, suprasolicitarea instalațiilor electrice, care pot avea consecințe grave.
– Nu utilizați sobe și alte mijloace de încălzire defecte, improvizații, supraîncărcate cu combustibil sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizând lichide inflamabile;
– Verificați și reparați periodic coșurile de evacuare a fumului, izolați-le termic și curățați-le.
– Nu depozitați materiale inflamabile în spațiul centralei termice din subsol;
– Nu utilizați încălzitoare electrice artizanale sau defecte;
– Nu utilizați siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat; -Nu depozitați sticlele de gaz lângă surse de căldură;
– Nu utilizați sticle de gaz lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate sau furtunuri deteriorate;
– Nu fumați în locuri cu materiale inflamabile;
– Nu utilizați flacăra pentru verificarea etanșeității, ci o emulsie de apă cu săpun;
– Nu încălziți sticlele cu flacără și nu le utilizați culcate, răsturnate sau înclinate;
– Nu transvazați gazul din sticlă în alte recipiente și nu utilizați sticle improvizate;
– Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată; – Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință, în preajma surselor de căldură, lumânărilor aprinse, sobelor sau aparatelor electrice aflate în funcțiune.
Importanța unui stingător în locuință
Un stingător poate fi util în cazul unui incendiu de mici proporții.
Verificați starea de funcționare a stingătorului.
În caz de incendiu, urmați acești pași:
– Scoateți sigiliul de securitate, dacă există.
– Țineți stingătorul în poziție verticală și îndreptați duza către baza flăcărilor.
– Apăsați maneta pentru a elibera agentul de stingere.
Dacă incendiul nu se stinge sau se intensifică, părăsiți zona imediat și apelați 112 pentru asistență.
În orice situație de urgență, apelați numărul unic „112”.
Personalul ISU Iași continuă activitățile orientate către siguranța cetățenilor, prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea unor evenimente ce pot pune în pericol vieți sau bunuri materiale.


