În urmă cu câteva zile, fiul Ozanei Barabancea, Andrew, a avut un infarct la o vârstă fragedă. Prezentatoarea a oferit detalii despre drama prin care au trecut.
Ozana Barabancea, invitată la un show TV, a vorbit despre momentul dramatic când fiul ei a suferit un eveniment cardiovascular. A povestit cum a fost alături de el și a chemat imediat ajutorul medical.
„Eu și fiul meu trecem printr-o perioadă extrem de grea. (…) Îi mulțumesc lui Dumnezeu că eram prezentă atunci când s-a întâmplat și că am chemat salvarea. Sunt recunoscătoare că este în viață. Am sunat de două ori la ambulanță.”, a declarat Ozana Barabancea.
Prezentatoarea a relatat faptul că a reușit să îl susțină pe fiul ei chiar în secția de terapie intensivă.
„Am reușit să îl susțin chiar și în terapie intensivă, iar după ce l-am susținut, a reușit să se ridice. Va trebui să luptăm, el este obligat să lupte pentru că mie mi-au murit părinții mici și nu am de gând să-mi pierd copilul. El trebuie să mă îngroape pe mine, este firesc. Trebuie să fiu puternică și să îi ofer susținere”, a mai spus Ozana Barabancea, subliniind voința de a-și ajuta și proteja fiul.
Totodată, Andrew Barabancea a postat un mesaj pe internet, vorbind despre propria experiență cu infarctul. A menționat că această situație l-a determinat să-și reevalueze prioritățile și nevoia de echilibru.

