Practicianul în insolvență a depus denunț la DNA împotriva apropiatului lui Gruia Stoica
Sediul DNA din București, marți, 23 decembrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Dosarul de corupție în care este implicat apropriatii omului de afaceri Gruia Stoica a fost deschis la sfârșitul anului anterior, când practicianul în restructurare Dan Urse a depus plângere la DNA împotriva lui Cristian Rădulescu.
Dan Urse activează în cadrul firmei Dinu, Urse și Asociații S.P.R.L și a sesizat autoritățile judiciare afirmând că a fost abordat insistent de Cristian Rădulescu – director general la o societate din Grupul Grampet, solicitat pentru o întâlnire.
Aceasta întrucât SC ISPE SA / Institutul de Studii și Proiectări Energetice (cu 69,19% din acțiuni deținut de Romelectro) a intrat în procedură de concordat preventiv, iar firma unde activa Urse a fost desemnată administrator concordator.
În cadrul întrevederii, Urse a susținut că Rădulescu Cristian i-a transmis că „șeful său” dorește să știe „cât cere pentru a scoate clădirea de la ISPE” și l-a întrebat dacă cei de la ISPE intenționează să cedeze Sibiul (Electromontaj Carpați SA) pentru clădirea din Lacul Tei.
Dan Urse le-ar fi spus anchetatorilor despre toate întâlnirile pe această temă și a susținut că Gruia Stoica, șeful lui Rădulescu, i-ar fi cerut să găsească modalitatea prin care Grampet Logistics SRL să devină proprietar al imobilului de pe Lacul Tei, nr 1-3.
„Pe data de 12.11.2025, Urse Dan a participat la o altă întâlnire cu Rădulescu Cristian în fața biroului Dinu, Urse și Asociații S.P.R.L., din București, str. Petru Rareș nr. 12, ocazie cu care i-a fost transmis că șeful său va soluționa neînțelegerile” legate de onorariul negociat în cazul Spet Shipping S.A. și i-a fost oferit 500.000 euro pentru ca planul de restructurare modificat al SC I.S.P.E. SA. să nu fie aprobat.
Interesele S.C. Grampet Logistics S.R.L. erau legate de faptul că, la data de 21.03.2025, printr-un contract de cesiune de creanță semnat cu Exim Banca Românească S.A., societatea a preluat creanța deținută de bancă în baza contractului de credit nr. 411 – DCM împotriva Romelectro S.A. (societate aflată în insolvență), iar SC I.S.P.E. SA. garantează ipotecar pentru Romelectro S.A., conform unor surse judiciare.
Dan Urse le-a spus anchetatorilor că de după 12 noiembrie 2025 a fost contactat aproape zilnic de Rădulescu pentru a se întâlni.
„Da` totuși, ai 500, deci nu poți o dată, ce înseamnă în tranșe și în ce perioadă?”
Sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din București, joi, 23 mai 2024. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.
Procurorii au construit în cazul lui Urse o relație de colaborare și au permis continuarea discuțiilor cu Cristian Rădulescu, apropiațul Gruia Stoica, iar conversațiile au fost interceptate de autorități.
Astfel, procurorii DNA dețin înregistrări complete ale dialogurilor dintre cei doi.
„URSE DAN: Deci!
RĂDULESCU CRISTIAN: Spune!
URSE DAN: Am banii în cont: La… Îmi pasă, ăștia sunt speriați că am ajuns la birou, dar nu mă bagă în seamă. (…)
URSE DAN: Cu CNAPDF-ul. Dacă întrebi pe mine, varianta cea mai simplă era să pun banii acolo pentru a cere un împrumut luna aceasta, să-i pot plăti la CNAPDF și să închid conturile. Astfel am scăpa de noi.’’
RĂDULESCU CRISTIAN: Îhî.
URSE DAN: Dar tu nu ești acolo, adică nu-ți ieși într-o lună. Adică ai banii în cont pentru aceștia mici. Nu pot închide pe cei… Cât a durat cesiunea din…
RĂDULESCU CRISTIAN: Îhî.
URSE DAN: Dacă ai terminat cesiunea, voi face modificările necesare la tabel… Dar, dacă mă întrebi, ca să finalizez, aș spune că te-am închis peste datoria respectivă. Cel mai simplu ar fi să rulezi niște bani, să investești sume și să ai banii înapoi. Adică, dacă îi depui azi, mâine ți-i virează în cont și apoi faci un contract de împrumut. (…)
RĂDULESCU CRISTIAN: Deci… DANE! Vorbești acum cu mine, nu cu…
URSE DAN: Da. (…)
RĂDULESCU CRISTIAN: Ce aștepți (n.n. – ininteligibil)
URSE DAN: Nu mai am nicio speranță, șefu! Mă țin de promisiune și-mi fac treaba cum am spus. Nu despre asta era vorba, ci despre…
RĂDULESCU CRISTIAN: Ok.
URSE DAN: Tu ai ieșit până la 4. Aceasta este o datorie la…
RĂDULESCU CRISTIAN: Bun! În regulă! 2! (n.r. – notează pe o foaie și subliniază ceea ce a scris) Asta a fost misiunea mea, ți-am explicat. O păstrez în continuare.
URSE DAN: Ai mandat, ok, pentru contractul acesta sau…
RĂDULESCU CRISTIAN: Da.
URSE DAN: Așa. Cum vezi situația? Ce așteptări sunt, că nu…
RĂDULESCU CRISTIAN: … Clădirea!
URSE DAN: Deci e pentru momentul în care preiau clădirea. Adică eu trebuie să fac în așa fel încât să o luați voi. (…)
URSE DAN: Să anulez planul acesta, să… Ce trebuie să fac?
RĂDULESCU CRISTIAN: Da! Exact asta…
RĂDULESCU CRISTIAN: Nu a fost cu SIERA QUADRANT la…
URSE DAN: REMUS a colaborat cu mai mulți parteneri, nu știu. Îi angajează să lucreze și el face combinații. (…)
URSE DAN: Este clar că mi-ai zis că vrei clădirea. (…)
URSE DAN: Ai fonduri, deci nu mai e nevoie să bagi bani, fiind în cont… (…)
URSE DAN: Da, mă, chiar dacă la început părea… am considerat, nici mult, nici puțin, dar acum, cu cei 500.000… Dacă mă costă 100 (n.n. – ininteligibil), cât mă vor ține instanțele și celelalte proceduri… E bun. Rămâne, e eficient. Dar tot aud întrebarea: de unde știu că-i iau?
URSE DAN: Nu clădirea era ținta… dacă mă întrebi, terenul era adevărata miză… Dar dacă te uiți pe teren, realizezi că p**a terenul. Ai toate utilitățile, nu vei fi scutit de probleme, și dacă demolezi, s-ar putea să nu te lase să construiești din nou. Nu, pentru că ori deviați rețelele existente, ori la STS, ori la alte faciliăți. Asta sunt cele mai complicate probleme. Gaze, electricitate… Toate utilitățile sunt acolo! Pe teren, nu în apropierea lui.
RĂDULESCU CRISTIAN: DANE, dacă eu aș fi implicat în astfel de activități, fiindcă nu sunt avocat, n-aș bloca în niciun caz 12 milioane și ceva pentru un kastel ridicol. M-aș băga cu p**a în el!
URSE DAN: Da, dacă vrei, te pot duce să te convingi. Am auzit că (n.n. – neinteligibil).
RĂDULESCU CRISTIAN: Cu acei bani… cu acele fonduri, aș putea cumpăra două clădiri în (n.n. – ininteligibil) (…)
„Da` totuși, ai 500, deci nu poți o singură dată, ce înseamnă în tranșe și în ce perioadă? Ar trebui să știi dacă te ocupi de numerar.”
RĂDULESCU CRISTIAN: Așa.
URSE DAN: Deci, eu am rezolvat vineri, cam când e prima tranșă și de câți bani trebuie să fie?
Următoarea etapă este imediat, în săptămâna următoare.
Să fie săptămânal.
RĂDULESCU CRISTIAN: Da, da, da.
URSE DAN: Și valoarea fiecărei tranșe?
RĂDULESCU CRISTIAN: Cred că în jur de 100.000 euro.
Deci, fiecare tranșă ar fi de 100.000 euro, săptămânal, probabil fără zilele de sărbătoare.
RĂDULESCU CRISTIAN: Sper să finalizăm până la sfârșitul anului.
URSE DAN: Înțeles. (…)
Cristian Rădulescu și fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, în biroul DNA, vineri, 24 mai 2024. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.
În interceptările realizate de procurorii DNA, apropiatul lui Gruia Stoica, Cristian Rădulescu, invocă numele „Coldea”, referindu-se la fostul prim-adjunct al SRI, dat în judecată de DNA pentru influențarea justiției în contextul unor acțiuni de corupție.
„RĂDULESCU CRISTIAN: Îi am spus și varianta dacă nu se poate, zicând: ,,Domne, nu se poate!” Am ok-ul să mă întâlnesc cu COLDEA
URSE DAN: Uite, dacă întrebi pe mine, nu știu dacă se poate. Adică, încerc să privesc, dar…
RĂDULESCU CRISTIAN: Deci, DANE!
URSE DAN: Adică nu pot realiza minuni, că nu-s magician.
RĂDULESCU CRISTIAN: Este o variantă (n.n. – discuție și mențiuni în același timp pe o notiță) și cealaltă. Dacă tot nu se poate asta, din motive străine, am ok-ul să mă întâlnesc și cu COLDEA.
URSE DAN: De ce naiba nu ați pus-o pe prima, că suntem cu capul de fund? Serios!
RĂDULESCU CRISTIAN: Î?
URSE DAN: De ce nu ați folosit varianta inițială, poate reușiți să vorbiți cu doamna! Acum, sincer, te întreb!
RĂDULESCU CRISTIAN: Pentru că i s-a spus să nu discute cu el. Înțelegi ce spun? Eu nu cunosc tot puzzle-ul, știi? Înțelegi? (n.n. – neinteligibil)
URSE DAN: Da, boss, ți-am desenat… Sunteți câțiva proști care…
RĂDULESCU CRISTIAN: Deci, nu mă împușca că n-am știut despre ce e vorba, habar n-am.
URSE DAN: Voi ați investit 12 milioane și ceva, că mai aveți… Nu știu unde ați ajuns cu bugetul… Cei de la bancă au băgat bani și vă bateți pe o clădire despre care se spune că face 6 milioane, pe bune.
RĂDULESCU CRISTIAN: Părerea mea e că sunt niște retardați care au aprobat să se bage bani în asemenea proiect.
„Există și cei de la Ministerul Energiei”
În conversațiile interceptate de DNA apar și asociațiile din domeniul energiei:
„URSE DAN: Nu știu cum naiba ați calculat, să mor dacă știu!
RĂDULESCU CRISTIAN: Au fost cei de la Ministerul Energiei. Mai ales că nu toată clădirea e a ta, partea e a lor și câteva etaje nu sunt ale tale..
URSE DAN: Dacă o pui a ta, nu… niciun calcul nu iese în modul în care ați făcut, dar nu-mi iese. Regulile sunt așa: ori dai o suprafață, ori din cauza celor de la STS, ori alte instituții. Acestea sunt cele mai mari probleme. Gaze, electricitate… Toate utilitățile sunt acolo! Pe teren, nu în apropiere.“
RĂDULESCU CRISTIAN: De acord cu tine.
URSE DAN: Voi deja aveți în buget între 12 și 15 milioane de euro investiți…
RĂDULESCU CRISTIAN: 12 milioane!
URSE DAN: Plus alte sume… Mai sunt adăugate 500.000 și alte cheltuieli…
RĂDULESCU CRISTIAN: Restul sumelor investite provin de la o societate din Sibiu, listată la bursă, și care… (n.n. – neinteligibil)
URSE DAN: Da, vorbim și adăugăm 500.000…
RĂDULESCU CRISTIAN: Da…
URSE DAN: Onorariul de succes, plus alte creanțe, au fost cumpărate… Sigur, au făcut și alte investii…
DNA a interceptat discuții în restaurante
Alte conversații înregistrate de anchetatori au avut loc între Dan Urse și Cristian Rădulescu în restaurantul Imperial Restaurant – Turkish Cuisine & Steakhouse, situat pe strada Jean Louis Calderon, unde au reluat discuția despre suma de 500.000 de euro.
Cristian Rădulescu a menționat clar că a discutat cu superiorii săi și așteaptă să-i comunice dacă Urse acceptă suma de 500.000 de euro și dacă îl va sprijini pentru obținerea imobilului din Lacul Tei:
,Da!” sau, „Nu!”. Trebuie doar să răspund, da? Dacă răspunzi „Da!”, e da!
Conform ordonanței DNA, Dan Urse a acceptat propunerea de 500.000 euro și a cerut garanții pentru plata: „Păi, dacă e să vorbim sincer, o aprobare totală ar fi „Da”, dar trebuie să primiți și voi un răspuns clar, pentru că mă bazez doar pe cuvântul vostru.”
„URSE DAN: Păi, dacă-l văd pe „Da”, e „Da!”, dar trebuie și voi să-mi dați un răspuns. Mă bazez doar pe cuvântul vostru.”
RĂDULESCU CRISTIAN: Nu… am vorbit (n.n. – ininteligibil)
URSE DAN: Înseamnă că-i va fi trimis lui?
RĂDULESCU CRISTIAN: Da!
URSE DAN: Și rămâne… la tine?
RĂDULESCU CRISTIAN: Da! și-ți voi trimite!
URSE DAN: Îți va fi transferat în cont? Îți va fi pus în cont și îmi vei arăta că, „Sunt la mine!”?
RĂDULESCU CRISTIAN: Da, îți voi arăta! Dar nu ai garanția că-s acolo… (…)
URSE DAN: (n.n. – neinteligibil) Acel transfer nu-mi place… A, BORZA, acel Borza, nu-mi place deloc!
RĂDULESCU CRISTIAN: Vezi că, după cum mi-a spus, a zis să-i zic și ție… L-a dat în judecată pe Borza.
URSE DAN: Adică? În cazul unei plângeri sau altceva?
RĂDULESCU CRISTIAN: Da, nu știu cu ce anume… Zice: ,,Să știi, ca să fim transparenți, că suntem… așa… să știe peste tot ce se întâmplă.”
„Ăsta mă omoară. Îmi dai gloanțe? / Deci, vorbești cu apropiații lui Gruia, ne întâlnim înainte”
Gruia Stoica / București, joi, 19 iunie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Discuțiile dintre Rădulescu și Urse au continuat și în decembrie 2025, fiind de asemenea interceptate.
„RĂDULESCU CRISTIAN: … Îmi omoară ăsta al meu. Îmi dai gloanțe? Ce să fac? Ce se întâmplă? Ce să?
URSE DAN: La ce?
RĂDULESCU CRISTIAN: Despre ceea ce urmează, (n.n. – neinteligibil).
RĂDULESCU CRISTIAN: Și cu ce… pentru că și el zice: „bă, să dea niște detalii despre argumente și ce trebuie să fac ca să…
URSE DAN: Păi, trebuie să fac apelul.
RĂDULESCU CRISTIAN: Trebuie să vorbești cu apropiații tăi, să ne întâlnim și noi, ca să mă asigur că îți trimit ceva…”
URSE DAN: Păi trebuie să vină decizia, să ne întâlnim, să discutăm și să stabilim… Cei implicați trebuie să fie de acord. Rămâne cum am stabilit? (…)
URSE DAN: Deci, vorbim cu apropiații lui Gruia, ne întâlnim înainte.
RĂDULESCU CRISTIAN: Îhî.
Procurorii DNA au reținut în sarcina apropiatului lui Gruia Stoica fapta de dare de mită, având în vedere că acesta, explicit, repetat și insistent, ar fi cerut lui Dan Urse să primească 500.000 euro pentru facilitarea obținerii imobilului de pe bd. Lacul Tei nr. 1-3.
După audierile de la DNA, noaptea trecută, autoritățile au plasat în control judiciar pe Cristian Rădulescu, apropiațul lui Gruia Stoica, fixând o cauțiune de 500.000 lei.


