Iran, țară cu regim teocratic și în conflict cu SUA, are 6 universități în top 1.000 Shanghai, în timp ce România, în democrație, nu are nicio universitate în clasament

În timp ce Orientul Mijlociu este zguduit de operațiuni militare, iar Teheranul raportează constant atacuri asupra infrastructurii, sistemul de educație din Iran obține o performanță care evidențiază deficitul României. Datele oficiale ale prestigiosului clasament Shanghai 2025 relevă o diferență semnificativă: Iranul menține șase universități în topul primelor 1.000 din lume, în timp ce România a rămas, pentru al treilea an consecutiv, fără instituții incluse în acest clasament.

Sistemul universitar iranian demonstrează o reziliență impresionantă și reușește să susțină cercetarea științifică de vârf, chiar și în condițiile în care țara este sub presiune internațională constantă.

„Universitatea de Științe Medicale” din Teheran și „Universitatea din Teheran” ocupă poziții fruntașe în topul național. Acestea sunt urmate de alte instituții de învățământ precum „Universitatea Tarbiat Modares” și „Universitatea Shahid Beheshti pentru Științe Medicale”.

În schimb, în România, universități precum „Babeș-Bolyai” sau Universitatea din București nu reușesc să atingă pragul pentru a fi incluse în topul mondial al celor mai bune 1.000 de instituții.

Situația actuală este cu atât mai problematică cu cât, în trecut, universități românești, precum „Babeș-Bolyai”, aveau o prezență constantă în acest clasament. Universitatea din Cluj a fost prima din țară care a intrat în rankingul Shangai după extinderea la 1.000 de poziții, în 2017.

Perioada de maximum al performanței a fost în anii 2018 și 2019, când atât Universitatea „Babeș-Bolyai”, cât și Universitatea din București figurau în top 1.000. Ulterior, între 2020 și 2022, doar universitatea din Cluj a reprezentat România. În 2023, însă, nici UBB nu a reușit această performanță, iar 2025 marchează al treilea an consecutiv în care țara noastră nu este inclusă în renumitul clasament internațional.

Prioritatea națională: știința și cercetarea

Explicația acestui dezavantaj constă în modul în care cele două state alocă resursele și pun accent pe cercetare. Pentru Iran, excelența în inginerie și nanoștiințe reprezintă o strategie fundamentală. Universitățile iraniene, precum Universitatea de Tehnologie Sharif și Universitatea de Științe Medicale din Iran, publică lucrări științifice cu impact global considerabil. Aceste realizări contribuie la punctajele mari în clasamentul Shangai.

În schimb, sistemul universitar românesc prezintă o absență notabilă în domenii esențiale pentru progres: inginerie și științe sociale. În timp ce cercetătorii iranieni inovează în zone critice, universitățile românești au fost excluse de din clasamentele pentru fizică, biologie sau tehnologie medicală. De asemenea, în domenii precum Inteligența Artificială și robotică, România nu figurează, conform Edupedu.

Eșecul României nu este întâmplător, ci are legătură cu regulile competiției. Clasamentul Shangai funcționează ca un „campionat mondial” al științei dure. Nu contează aspectele vizuale ale universităților sau satisfacția studenților, ci doar rezultatele concrete. Se evaluează strict numărul publicațiilor în reviste internaționale de prestigiu precum „Nature” și „Science” și citările realizate de cercetători din întreaga lume. În timp ce Iranul s-a concentrat pe aceste „puncte de vârf”, sistemul românesc s-a bazat mai mult pe birocrație, în detrimentul cercetării cu impact mondial.

Fișa de cercetare, alocată secundar bugetului

Un alt factor diferențiator îl reprezintă abordarea privind sprijinul pentru cercetare. Autoritățile din București pun accent pe măsuri de combatere a abandonului universitar, oferind peste 39.000 de burse pentru studenții din medii defavorizate. În același timp, Iranul transformă universitățile în centre de putere academică moderne.

În schimb, România alocă pentru activitatea de cercetare sub 0,5% din PIB, unul dintre cele mai mici procente din UE, conform Eurostat. Bugetele pentru cercetare și educație sunt reduse, ceea ce determină un declin al calității universităților autohtone.

Rezultatul acestor diferențe este dureros pentru respectul național: un student iranian beneficiază de o instituție recunoscută internațional, în timp ce un student român nu mai are universități autohtone în acest clasament mondial.

Lipsa universităților românești în topurile de prestigiu demonstrează că fondurile europene și stabilitatea nu garantează în mod automat performanța educațională. Calitatea academică se menține dacă statul investește în cercetare și inovație, chiar și în perioade dificile.

Recomandare:

• Ministerul Educației oferă peste 39.000 de burse sociale pentru elevii din medii dezavantajate pentru combaterea abandonului școlar
• „Austeritate” selectivă: după reducerea burselor pentru studenții români, Guvernul Bolojan a acordat 120 de burse pentru cercetători și doctoranzi din țări francofone, în special din Africa