JD Vance și apărarea antirachetă americană din Groenlanda: reacții acide din Danemarca

Darius Cojocaru
4 Citit minim
Replică acidă din Danemarca după vizita lui JD Vance la singurul avanpost al apărării antirachetă americane din Groenlanda – HotNews.ro

Relațiile SUA-Danemarca s-au deteriorat sâmbătă, diplomația daneză criticând asprimea declarațiilor vicepreședintelui american JD Vance cu privire la presupusa inacțiune a Danemarcei în Groenlanda.

„Suntem receptivi la critici, dar, sincer, nu apreciem maniera în care s-au exprimat”, a declarat Lars Løkke Rasmussen într-un videoclip pe rețeaua socială X.

„Nu acesta este modul de a trata aliații apropiați, iar Danemarca și Statele Unite sunt, în continuare, aliați apropiați”, a adăugat acesta.

Reacția daneză survine la finalul unei săptămâni tensionate, declanșată de o vizită neașteptată a reprezentanților americani pe teritoriul autonom danez, limitată doar la baza militară americană din Pituffik, vineri.

„Dacă doriți asta, discutăm”

Într-un discurs la baza militară americană din Groenlanda, JD Vance a afirmat că Danemarca „nu a gestionat bine problemele locuitorilor Groenlandei”, criticând, în special, investițiile reduse în această vastă insulă arctică, dorită de Donald Trump.

„Acordul de apărare din 1951 oferă Statelor Unite oportunități pentru o prezență militară mult mai puternică în Groenlanda. Dacă doriți o astfel de dezvoltare, discutăm”, a răspuns ministrul danez, făcând referire la acordul care reglementează prezența americană în Groenlanda.

În 1945, Statele Unite aveau 17 baze și unități militare în Groenlanda, cu mii de militari, a amintit acesta. „Putem face mult mai mult, mult mai mult în prezent”, a adăugat el.

Baza americană din Pituffik este o componentă cheie a apărării antirachetă a SUA, dat fiind că cea mai scurtă traiectorie a rachetelor rusești spre Statele Unite trece prin Groenlanda.

Vineri seară, premierul danez Mette Frederiksen a condamnat criticile „nedrepte” ale americanilor, aminitiindu-le rolul Danemarcei alături de SUA în situații dificile, inclusiv în Irak și Afganistan.

„Statutul quo nu este o opțiune”

Donald Trump a reiterat vineri dorința de a avea acces la Groenlanda, considerând-o crucială pentru securitatea internațională.

„Până acum, am considerat Arctica o zonă cu un risc scăzut, dar această perioadă s-a sfârșit”, a declarat șeful diplomației daneze.

„Statutul quo nu este o opțiune. De aceea, sporim eforturile prin investiții în securitatea Arcticii”, a adăugat el.

În ianuarie, Copenhaga a anunțat alocarea a aproape două miliarde de euro pentru consolidarea prezenței sale în Arctica și Atlanticul de Nord.

În pofida tonului ferm al lui Donald Trump, vicepreședintele american a exclus utilizarea forței pentru a prelua Groenlanda, asigurând că SUA își va continua eforturile de convingere a groenlandezilor.

Groenlandezii nu doresc să devină americani

„Considerăm că populația Groenlandei este rațională și că putem încheia un acord pentru a asigura securitatea Groenlandei și a Statelor Unite”, a declarat JD Vance.

„Cred că groenlandezii vor alege o asociere printr-un acord cu SUA, pentru o securitate și un progres economic sporite.”, a adăugat acesta.

Groenlanda a format un nou guvern, iar majoritatea groenlandezilor îşi doresc independența de Danemarca, bucurându-se de o mare autonomie.

„Este important să depășim diferențele pentru a face față presiunii externe”, a declarat primul ministru groenlandez, Jens-Frederik Nielsen, la prezentarea guvernului recent format.

Conform unui sondaj din finalul lunii ianuarie, majoritatea groenlandezilor, printre care și inuiții, resping perspectiva de a deveni americani.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns