În societatea contemporană, rapidă şi digitalizată, în care inteligenţa artificială şi algoritmii influenţează tot mai mult viaţa cotidiană, sistemele judiciare nu fac excepţie.
Actualmente, în multe state, inclusiv cele cu tradiţii democratice şi judiciare solide, activitatea judecătorilor şi a legii este sprijinită, completată, dar uneori şi înlocuită de codul computerizat.
Este vorba despre așa-numita justiţie digitală, un proces în care decizii legale, evaluări de risc şi chiar hotărâri judecătoreşti pot fi generate, parţial sau total, de algoritmi.
Această realitate ridică o întrebare fundamentală: cine face justiţie în era digitală? Şi, mai important, putem avea încredere că „justiţia algoritmică” va respecta adevărul, echitatea şi drepturile fundamentale?
Evoluţia digitalizării în sistemul judiciar
Sistemul judiciar tradiţional este un garant al dreptului, interpretat şi aplicat de judecători, bazat pe legi, precedente şi principii morale şi sociale.
Însă, odată cu creşterea numărului de litigii, necesitatea eficienţei şi transparenţei a determinat multe ţări să introducă tehnologia în justiţie.
Unele dintre principalele aplicaţii digitale sunt:
Sisteme de gestionare electronică a dosarelor, digitalizând arhivele, permiţând accesul rapid la documente şi monitorizarea procedurilor.
Instrumente de analiză a probelor digitale, utilizate în expertize criminale şi investigaţii.
Algoritmi de evaluare a riscurilor, aplicaţi mai ales în procesele penale pentru a decide asupra măsurilor preventive, a eliberării condiţionate sau chiar a pedepselor.
Aceste instrumente oferă beneficii evidente: accelerează procesele, reduc costurile, diminuează eventualele erori umane şi asigură o oarecare predictibilitate a deciziilor.
Dar, simultan, introduc o formă de „codificare a dreptăţii” ce reprezintă o sabie cu două tăişuri, dacă nu este controlată cu atenţie.
Cine scrie codul şi cu ce interese?
Un aspect crucial al justiţiei digitale este cine creează codul. Software-ul juridic nu este neutru, ci reflectă deciziile, presupunerile şi perspectiva programatorilor, adesea în colaborare cu experţi juridici.
De exemplu, în unele state, algoritmi analizează riscul de recidivă pentru a decide dacă un inculpat poate fi eliberat provizoriu. Sistemul COMPAS este un exemplu celebru, însă controversat.
Studiile independente au evidenţiat prejudecăţi rasiale în acest algoritm, supraestimând riscul de recidivă în rândul persoanelor de culoare.
Acest caz demonstrează că algoritmii reflectă valorile şi prejudecăţile creatorilor, precum şi datele utilizate în antrenamentul lor.
Datele istorice pot conţine discriminări sau erori sistemice, pe care un model automatizat le preia şi le amplifică – un aspect extrem de îngrijorător.
De multe ori, aceşti algoritmi sunt dezvoltaţi de companii private cu interese comerciale sau chiar politice. Lipsa transparenţei în funcţionarea algoritmilor creează dubii legate de responsabilitate şi de control democratic.
Implicaţii juridice şi etice ale algoritmilor în justiţie
Unul dintre riscurile majore ale justiţiei digitale este înlocuirea legii cu codul, algoritmul devenind o formă de „lege în sine”.
Legea, în sistemele democratice, se formează printr-un proces public, transparent, cu consultări şi posibilitatea modificării. Ea este fundamentată pe principii de egalitate, proces echitabil, prezumţie de nevinovăţie şi drept la apărare.
Aceste principii implică elemente umane precum interpretare, judecată morală şi empatie – elemente dificil de încorporat într-un algoritm.
Când decizia judiciară este parţial sau complet înlocuită de un software, apare întrebarea dacă decizia respecta aceste principii.
Când cineva este condamnat pe baza unui algoritm, ce drepturi are? Cum poate contesta decizia dacă logica este proprietate intelectuală a unei companii? Cine poartă responsabilitatea pentru eventualele erori?
În 2020, un tribunal din Olanda a anulat o decizie administrativă bazată exclusiv pe un algoritm, considerând că lipsa analizei umane şi a dreptului de contestare a încălcat drepturile fundamentale.
Transparenţă şi responsabilitate în era algoritmilor
Pentru a proteja drepturile fundamentale, experţii accentuează următoarele aspecte:
Transparenţa algoritmilor: persoanele vizate trebuie să aibă acces la detalii despre modul în care sunt luate deciziile automate. Asta presupune audituri independente, explicaţii clare şi documente.
Responsabilitate umană: deciziile automate trebuie să fie sub controlul unui judecător sau funcţionar public care poate analiza contextul, interpela datele şi lua o decizie fundamentată.
Reglementare clară: legislaţia trebuie să definească limitele utilizării algoritmilor în justiţie şi să asigure dreptul de contestare.
Prevenirea discriminării: dezvoltarea şi antrenarea algoritmilor trebuie să se bazeze pe date reprezentative, fără discriminări şi cu verificări periodice.
Situaţia justiţiei digitale în România
România se află într-un stadiu incipient al digitalizării justiţiei. Sisteme de gestionare electronică a dosarelor au fost introduse, iar procedurile sunt digitalizate treptat, cum ar fi depunerea actelor online sau audierile prin videoconferinţă.
În prezent, aplicaţiile automate de decizie judiciară sunt limitate, din cauza resurselor limitate şi a necesităţii păstrării unui control uman.
Ţinând cont de intenţia de implementare a inteligenţei artificiale şi a analizei datelor în sistemul judiciar, România trebuie să ţină cont de experienţele altor state.
Fără o reglementare clară şi o protecţie a drepturilor fundamentale, riscurile sunt semnificative: inegalităţi, pierderea încrederii în justiţie şi erori grave.
Cine apără drepturile în era algoritmilor?
Justiţia digitală nu este un inevitabil, ci o provocare pe care societatea trebuie să o gestioneze responsabil. Legea trebuie să supravegheze tehnologia, nu invers.
În faţa automatizării, statul are rolul de a asigura:
Deciziile judiciare să rămână transparente şi contestabile.
Drepturile fundamentale să nu fie sacrificate pe altarul eficienţei.
Instituţiile publice să rămână responsabile şi controlate democratic.
Participarea publicului şi a experţilor în drept la discuţia despre aceste tehnologii.
Judecătorii nu trebuie să devină simpli executanţi ai algoritmilor creaţi de programatori necunoscători cu cazurile concrete. Algoritmii pot fi instrumente utile, dar nu pot înlocui discernământul uman.
Echilibrul între tehnologie şi dreptate
Tehnologia amplifică, în mod fundamental, modul în care societatea aplică dreptatea.
Justiţia digitală poate fi o revoluţie pozitivă, dar doar dacă este însoţită de reglementare clară, transparenţă şi control uman permanent.
Când codul înlocuieşte legea, trebuie să ne întrebăm: cine scrie codul, cine îl controlează şi cine apără drepturile cetăţenilor?
Fără răspunsuri clare, riscăm să cedăm o parte din suveranitatea justiţiei şi a drepturilor fundamentale unor algoritmi opaci, fără responsabilitate şi conştiinţă morală.
Justiţia nu se limitează la eficienţă, ci implică valori, etică şi încredere socială – elemente imposibil de codificat.
