În finalul acestei săptămâni, Larisa Popa a părăsit Republica Dominicană, pierzând un duel cu Uwe Dai. După ce a acumulat cele mai multe voturi din partea tribului, Uwe Dai a desfăcut urna destinului și a găsit apă.
Larisa Popa eliminată de Uwe Dai
Chiar dacă inițial trebuia să se lupte pentru a rămâne în competiția Survivor România 2025 alături de Adina, propusă la duel de Raul, deținătorul imunizării, Uwe Dai a ales-o pe Larisa Popa.
La scurt timp după eliminarea de la Survivor România 2025 și întoarcerea în țară, Larisa Popa s-a întâlnit cu reprezentanții Libertatea pentru a acorda prima declarație despre experiența din jungla din Republica Dominicană.
Declarația după părăsirea competiției
„Am părăsit competiția cu inima plină de emoții și cu lacrimi în ochi. Survivor România a fost cea mai intensă și marcantă experiență din viața mea. A fost o continuă confruntare cu provocările insulei, cu dorul de familie și cu propriile limite. Pe insulă, totul s-a perceput diferit: emoțiile au fost mult mai puternice, și am simțit o legătură foarte profundă cu divinitatea, momentele trăite sunt irepetabile. Am plecat cu inima împăcată, mândră de parcursul meu și recunoscătoare pentru toate experiențele. În fiecare moment m-am gândit la cei dragi și i-am purtat în suflet”, a declarat Larisa Popa pentru Libertatea.
În competiția Survivor România 2025 de la PRO TV, au rămas în continuare în luptă Uwe Dai, Raul Săpătaru, Vasile Petrovschi, Diandra Moga, Adina Gache, Ina Shan și Lea Rancz.

