La data de 22 iulie 2025, Procter & Gamble International SARL din Elveţia, în calitate de acţionar unic al Procter & Gamble Marketing România, a decis creșterea capitalului social al companiei din România cu 91,8 milioane de lei, conform deciziei companiei, obţinută de Economica.net.
Majorarea s-a realizat prin aport în numerar de către acţionarul unic.
Ca urmare a acestei operațiuni, capitalul social al Procter & Gamble Marketing România depășește 272 de milioane de lei.
Profitabilitatea Procter & Gamble Marketing România a atins 15% în anul 2024, în scădere față de rezultatul din 2023.
Veniturile nete ale Procter & Gamble Marketing România au fost de 278,7 milioane de lei în 2024, în creștere cu aproape 12% față de anul anterior. Firma a înregistrat un Profit net de 42,2 milioane de lei în 2024, cu o reducere de 25% față de anul precedent.
Societatea a funcționat cu un număr mediu de 691 de angajați în 2024, cu 66 de persoane mai mult față de anul anterior.
Marja de profit net a fost de 15% în 2024, cu peste 7 puncte procentuale mai redusă comparativ cu 2023, conform calculelor realizate de Economica.net pe baza bilanțurilor societății.
Infuzie de capital de 90 de milioane de lei la compania Detergenti, deținută de Procter & Gamble
Pe data de 24 iulie 2025, acționarii firmei Detergenti SA au majorat capitalul social cu 90 de milioane de lei prin aport în numerar, conform deciziei Adunării Generale Extraordinare, obținută de Economica.net.
După această operațiune, capitalul social al Detergenti depășește 926 milioane de lei.
Detergenti este controlată de Procter & Gamble Marketing România, deține peste 99% din acțiuni, și de Procter & Gamble Distribution, conform datelor de la ONRC, consultate de Economica.net.
Profitabilitatea netă a Detergenti a fost de aproximativ 18% în 2024.
Veniturile nete ale Detergenti au fost aproape 327 milioane de lei în 2024, în creștere cu peste 16% față de anul anterior.
Marja de profit net a fost de 18,2% în 2024, cu peste 4 puncte procentuale mai mare decât în 2023.
Firma a avut o medie de 548 de angajați în 2024, cu 52 de salariați mai mult față de anul anterior.
Până la publicarea acestui articol, reprezentanții Procter & Gamble nu au răspuns la solicitările privind scopul majorării de capital.
Procter & Gamble și-a început activitatea în România în 1994.
Producătorul deținea, la Urlați, județul Prahova, o fabrică în care se realizează șampon, balsam și capsule de detergent Ariel.
În septembrie 2025, a fost inaugurată o nouă linie de producție pentru perle parfumate Lenor, la fabrica din Urlați.
Fabrică de la Urlați deservește peste 1 miliard de consumatori din peste 40 de piețe din Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală și Caucaz.
Procter & Gamble activează în România prin următoarele entități:
- Procter & Gamble Distribution, cu venituri nete de 2,5 miliarde de lei în 2024
- Detergenti, cu venituri nete de aproape 327 de milioane de lei în 2024
- Procter & Gamble Marketing România, cu venituri nete de 278,7 milioane de lei în 2024
Portofoliul Procter & Gamble include mărci precum Always, Ariel, Fairy, Gillette, Head & Shoulders, Lenor, Olay, Oral-B, Pampers, Pantene și Tide. P&G operează în circa 70 de țări.


