Guvernul măsuri pentru sprijinirea populației din localitățile afectate de probleme de furnizare a apei, dar și pentru remedierea situației.
UPDATE | Rafinăria Petrobrazi a fost conectată la sistemul propriu de alimentare cu apă al Apa Nova Ploiești
Rafinăria Petrobrazi a fost racordată la sistemul de distribuție al Apa Nova Ploiești, evitând astfel suspendarea activităților și a centralei Brazi, în contextul crizei de apă care a afectat întreaga regiune Prahova.
Realizarea conexiunii a implicat instalarea și punerea în funcțiune a unor conducte speciale de către echipele operatorului, pentru a asigura un debit constant pentru sectorul industrial din zona Petrobrazi.
Intervențiile au fost coordonate pentru a minimiza riscurile operaționale și a evita presiuni suplimentare în sistemul public de distribuție.
Finalizarea lucărilor permite reluarea în condiții de siguranță a operațiunilor pe platforma industrială, în timp ce autoritățile continuă să monitorizeze efectele deficitului de apă din zonă.
Știrea inițială
Astfel, prin implicarea ministerelor Afacerilor Interne, Mediului, Energiei, precum și instituțiilor cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență, s-a intervenit pentru sprijinirea populației din localitățile din județele Prahova și Dâmbovița, afectate de probleme de alimentare cu apă, dar și pentru remedierea situației.
În regim de urgență, în perioada 30 noiembrie 2025 – 3 decembrie 2025, au fost distribuite populației afectate, cu titlu gratuit, 541.954 litri, atât potabilă și îmbuteliată, cât și apă menajeră. Astfel, în zonele din județul Prahova s-au distribuit 379.554 litri, iar în județul Dâmbovița, 162.400 litri, conform unui comunicat oficial al Guvernului.
La nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) au fost adoptate următoarele măsuri:
- Din 29 noiembrie, a fost activată o celulă operativă formată din conducerea MMAP și ANAR, reprezentanți ai ABA Buzău–Ialomița, Hidroelectrica, SGA Prahova, specialiști hidrologi, hidrotehnicieni, și personal de operare.
- Echipele au început evaluarea în timp real a nivelurilor, turbidirii și posibilităților de deviație a debitului către Stația Voila.
- Ministra Diana Buzoianu s-a deplasat în teren la Paltinu pentru verificarea directă a măsurilor operative.
- Secretarul de stat Elena Tudose, a fost prezent pe teren, la Paltinu și la Stația Voila, împreună cu echipele tehnice ale ANAR și SGA.
- Reprezentanți ai MMAP, ANAR și o unitate ABA au participat la ședințe operative și discuții cu primarii, cu ESZ Prahova, Hidroelectrica, OMV Petrom pentru actualizări din oră în oră.
Decizii operative de urgență:
- Deschiderea golirii de semiadâncime pentru asigurarea unui debit constant către priza ELSID;
- Stabilirea debitului optim de 3 m³/s pentru alimentarea lacului de priză al Stației Voila;
- Reconfigurarea traseului de deviere a apei prin instalațiile Hidroelectrica pentru ca apa să ajungă mai rapid în lacul de priză;
- Instruirea operatorului ESZ Prahova să pregătească reluarea tratării apei imediat ce turbiditatea scade sub limitele legale.
„Intervenții tehnice realizate de ANAR/ABA – ANAR a efectuat manevra de deschidere controlată a golirii de semiadâncime la 1 decembrie, ora 12:00. Debitul de 3 m³/s spre Stația Voila a fost stabilizat. ABA a monitorizat permanent evoluția turbidității. Specialiștii SGA au prelevat probe succesive pentru a determina momentul în care apa poate fi admisă în stația de tratare.
Supraveghere continuă – De la momentul întreruperii, MMAP și ANAR au instituit monitorizare permanentă a nivelurilor din Paltinu, a ascumulărilor intermediare și a lacului de priză Voila. În timp real, sunt monitorizate debitele și turbiditatea. Raportările tehnice sunt transmise către MMAP din 6 în 6 ore, cu actualizări către autoritățile locale.
Coordonare directă cu autoritățile și operatorii de apă – au fost organizate ședințe operative zilnice cu ESZ Prahova, ANAR, Hidroelectrica, OMV Petrom, DSP, și reprezentanți ai primăriilor afectate.

Coordonare directă cu autoritățile și operatorii de apă – au fost organizate ședințe operative zilnice cu ESZ Prahova, ANAR, Hidroelectrica, OMV, DSP, și reprezentanți ai primăriilor afectate.