Şeful echipei medicale de la Spitalul Gemelli, într-un interviu acordat publicaţiei Il Corriere Della Sera, a dezvăluit: „Noaptea cea mai grea a fost 28 februarie. A şoptit: «E rău». Lacrimi în ochii celor din jurul său”.
Situația era critică. Era după-amiaza zilei de 28 februarie. Papa Francisc era internat de 14 zile la Spitalul Gemelli. Starea sa se agravează brusc, cu bronhospasm şi dificultăţi respiratorii. Cere ajutor.
Întrebări: Domnule profesor Alfieri, aceasta a fost cea mai dificilă perioadă?
S.A. Da. Pentru prima dată am văzut lacrimi în ochii oamenilor din preajma sa. Persoane care, în timpul internării, l-au iubit ca pe un tată. Eram conştienţi de agravarea accentuată a stării şi de riscul ca Papa să nu reziste.
Întrebări: Şi ce aţi făcut?
S.A. Trebuia să alegem între a renunța la tratament şi a-l lăsa să plece, sau a încerca toate terapiile posibile, riscând afectarea altor organe. Am ales a doua variantă.
Întrebări: Cine a luat decizia?
S.A. Ca întotdeauna, decizia finală a aparținut Sfântului Părinte. Însă, a delega orice decizie medicală asistentilor săi, care cunoşteau perfect intenţiile sale.
Întrebări: Şi ce v-a spus?
S.A.: „Încercaţi totul, nu renunţaţi”. Toţi am gândit la fel, şi nimeni nu a cedat.
A doua zi după întoarcerea la reşedinţa Santa Marta, profesorul Sergio Alfieri s-a întors la muncă. Coordonatorul echipei medicale care l-a tratat pe Papa, a fost alături de el în cele 38 de zile de spitalizare, asigurând comunicare permanentă între interior şi exterior. „A fost o muncă de echipă extraordinară alături de colegii mei”.
Întrebări: Papa Francisc a înţeles că risca să moară?
S.A.: Da, el a fost mereu vigilent. Chiar şi în momentele critice, şi-a păstrat luciditatea. În acea seară, ştia, ca şi noi, că s-ar putea să nu supraviețuiască nopții.
Întrebări: Acesta este motivul pentru care buletinele erau atât de detaliate?
S.A. Noi transmiteam informațiile medicale, iar secretarii adăugau informațiile aprobate de Papa. Nu am modificat sau ascuns nimic.
Întrebări: Când v-aţi dat seama că prima criză a trecut?
S.A.: Am riscat afectarea unor organe vitale, dar tratamentul a funcţionat, iar infecția pulmonară a început să cedeze.
Întrebări: Cu toate acestea, a existat o altă criză.
S.A.: Într-un moment de relativă linişte, în timp ce lua masa, a avut o regurgitare şi a inhalat conţinutul. A fost momentul cu adevărat critic, cu riscul de deces sau complicații pulmonare. Am crezut că nu vom reuși.
Întrebări: Sfântul Părinte ştia?
S.A.: Da, ne-a comunicat mereu totul. Conştientizarea sa a fost un factor esenţial.
Întrebări: Ce vreţi să spuneţi?
S.A.: L-am întrebat cum reușește să-și mențină ritmul şi mi-a răspuns: „Am o metodă şi reguli”. Pe lângă o inimă puternică, are resurse incredibile. Rugăciunile au fost un factor important.
Întrebări: Spuneți asta ca credincios?
S.A.: Există studii ce demonstrează că rugăciunile pot ajuta. Toată lumea s-a rugat. De două ori a părea să se compromită situația, dar s-au întâmplat miracole.
Întrebări: Să revenim la 14 februarie. Cum a fost convins să meargă la spital?
S.A. Se simțea rău, dar a rezistat pentru angajamentele sale. Când a început să respire din ce în ce mai greu, a înțeles că trebuia să acționeze rapid.
Întrebări: Iar într-o zi i-aţi spus „Bună dimineața, Sfinte Părinte”, iar el v-a răspuns „Bună dimineața, Sfinte Fiule”.
S.A. Da, este umorul său, dar o dovadă de umanitate.
Întrebări: I-aţi prescris două luni de convalescență, înseamnă că pericolul nu a trecut?
S.A.: Sigur, are precauții, evitarea contactului cu grupuri mari de persoane sau copii. A vorbit cu mine despre parcursul său şi promisiunea de a nu-şi irosi efortul.
Întrebări: Există un moment care v-a impresionat mai mult decât altele?
S.A.: Când l-am văzut ieșind de la etajul zece, îmbrăcat în alb. Era emoționant.
