Meșteri populari – expoziție în centrul orașului

Darius Cojocaru
6 Citit minim
Meșteri populari expun în centrul orașului o diversitate

Târgul „Mărțișor – Simbol și Tradiție” a ajuns la cea de-a zecea ediție și este deschis publicului până pe 2 martie 2025. Pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt se desfășoară, până în aceeași zi, „Festivalul Mărțișorului”, unde sunt prezenți 35 de artizani populari din diverse județe. Aceștia expun o varietate de mărțișoare, în forme, culori și tehnici diverse.

Mărțișoarele sunt create de artizani populari din Vaslui, Suceava, Covasna, Târgu Neamț și Iași

Începând cu 1 martie, ieșenii continuă să celebreze venirea primăverii cu mărțișoare, iar în ultimii ani tot mai mulți oameni aleg articole realizate manual, din materiale naturale. De la lână și lemn, la scoici și os sculptat, artizanii reinterpretează tradiția într-un mod autentic.

Mărțișoarele din centrul orașului sunt realizate în mod tradițional, cu o gamă largă de materiale ce amintesc de mărțișoarele de altădată.

„Am mărțișoare tradiționale, croșetate, cu formă de bufniță. Am ales bufnița, fiind un simbol al înțelepciunii și puterii. Sunt și foarte drăguțe. Mai am și mărțișoare cu formă de trifoi, un tricolor elegant, dar și inimioare. Chiar și ața este țesută de mine. Mai sunt și mărțișoare sub formă de cireșe și buchețele de lavandă, toate realizate în mod tradițional, cu fire împletite de mine. Fac acest lucru de 7-8 ani. Am început pregătirile din noiembrie și îmi ia aproximativ 40 de minute să realizez un mărțișor. Buburuzele sunt la 12 lei, iar celelalte, la 5 și 10 lei. Buchețelele de lavandă sunt și ele la 5 și 10 lei. Este îmbucurător că românii apreciază sărbătorirea mărțișorului. Lavanda este din cultura noastră, iar printre activități, mai practic și meșteșugul de a realiza săpunuri.”, a declarat Alina Samson, artizană din Târgu Neamț.

O serie de mărțișoare realizate manual și pictate sunt expuse de elevi de la o școală din Sfântul Gheorghe. Aceștia au reprezentat pe mărțișoare elemente moderne, precum simbolul „like”, logo-ul Facebook, dar și mărțișoare sub formă de telefon, „Smiley Face” și alte decorațiuni.

„Copiii de la școala Waldorf au idei creative, le pictează, iar apoi le retușez. Ei sunt din clasele I-VIII și mărțișoarele lor sunt apreciate în fiecare an, datorită unicității. Sunt confecționate din diverse materiale precum lemn, pânză și ceramică. O idee a mea a fost să folosesc scoici pe care le-am adunat din Grecia vara trecută, dându-le forma de ghiocei. Suntem prezenți la festivalul de la Iași de aproximativ patru ani, venind din Sfântul Gheorghe. În afară de creațiile copiilor, mai avem și mărțișoare din cupru, din os de bovină sculptat, precum și din os de căprioară și cerb. Venim de 25 de ani la târgul de mărțișoare de la Iași, dar și la alte evenimente cu meșteri populari.”, a spus Istvan Covacs, meșter din Sfântul Gheorghe.

Primăria Iași a emis peste 200 de avize pentru comercianții de mărțișoare în perioada 1-9 martie 2025. Aceștia vor fi prezenți în diverse zone, inclusiv Piața Voievozilor, Târgu-Cucu, Podul Roș – Parcul Șahiștilor, Bulevardul Dacia, Strada Vasile Lupu și în alte zone din oraș.

La Festivalul Mărțișorului sunt prezenți și tineri studenți

Printre standurile cu mărțișoare tradiționale, se remarcă și creațiile din ceramică și lut alb și roșu, decorate manual și glazurate cu grijă. Pentru o varietate mai mare, o studentă și prietena sa au inclus anul acesta cercei și bijuterii cu clasicul șnur alb-roșu.

„Am realizat cu prietena mea bijuterii din ceramică și lut alb și roșu, glazurate. Unele sunt glazurate uniform, altele sunt pictate manual. Este al doilea an când participăm la acest târg. În fiecare an învățăm din experiența precedentă. Anul trecut nu ne gândeam la arta expunerii, dar anul acesta am incluse cercei și seturi. Întrucât am facultate, ne-am apucat de realizarea mărțișoarelor relativ târziu, pe 3 februarie 2025, și am muncit intens până la data de astăzi.” , a spus Simona Aldea, studentă la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Un artizan din Vaslui dorește să reinterpreteze mărțișorul tradițional modernizându-l cu materiale naturale, cum ar fi coji de nuci, ghinde, coji de fistic, flori uscate, lemn și busuioc.

„Sunt mărțișoare din coji de nuci, coji de fistic etc., totul natural. Mai am și mărțișoare din anul trecut. Florile sunt culese din câmp, plus busuioc. Realizez mărțișoare de trei ani, dar sunt meșter de mobilier din lemn de 20 de ani. Vreau să realizez mărțișoare pentru că îmi amintesc de copilăria mea. Mărțișorul era în copilărie la fel cum îl fac acum. Am și un panou întreg realizat din ghinde. Toate sunt realizate cu elemente naturale. Am început să le fabrizez după Revelion. Sunt prezent la acest festival de trei ani, iar ca meșter popular de 20 de ani.”, a declarat Cristian Constantinescu, meșter din Bârlad, Vaslui.

Prețurile mărțișoarelor variază de la 3 lei până la 20 de lei sau mai mult, în funcție de tipul de mărțișor.

Artizanii au pregătit o varietate de mărțișoare create cu pasiune, oferind ieșenilor o gamă largă de opțiuni. Creșterea interesului pentru mărțișoarele artizanale demonstrează dorința românilor de a păstra tradițiile și de a oferi simboluri de primăvară cu o istorie.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *