Articol de Sergiu Alexandru – Publicat sâmbătă, 7 iunie 2025, 20:55 / Actualizat sâmbătă, 7 iunie 2025, 20:58
Mircea Lucescu începe partida dintre Austria și România cu o formulă ușor modificată față de precedentul meci, 5-1 cu San Marino, și cu Vlad Chiricheș în echipă.
- Austria – România se dispută sâmbătă, 7 iunie, ora 21:45, pe stadionul „Ernst Happel”. Meciul va fi transmis liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Antena 1, cu informații în timp real de la reporterii GSP din Viena.
După diverse dificultăți cauzate de accidentări, Mircea Lucescu a decis să înceapă partida de la Viena într-un sistem 4-4-2, cu niște modificări față de precedentele aliniamente.
AUSTRIA – ROMÂNIA
Prima acțiune a lui Mircea Lucescu la sosirea pe stadionul din Viena, înaintea confruntării cu Austria.
Vlad Chiricheș revine după 3 ani la națională
Prima formulă a României pentru meciul cu Austria: Moldovan – Rațiu, M. Popescu, Burcă, Bancu – Man, R. Marin, Chiricheș, Stanciu – Bîrligea, Drăguș
Surprinzător, selecționerul a optat pentru titularizarea lui Vlad Chiricheș în linia mijlocie. Fotbalistul de 35 de ani revine astfel la echipa națională după aproape 3 ani.
Jucătorul reprofilat de FCSB ca mijlocaș defensiv nu a mai evoluat pentru „tricolori” din 14 iunie 2022, în partida cu Muntenegru, scor 0-3, din Liga Națiunilor. Atunci, selecționer era Edi Iordănescu, iar Chiricheș juca fundaș central, poziția în care s-a impus.
În acest meci, Chiricheș ajunge la 77 de selecții la națională, debutând pe 10 august 2011.
Mircea Lucescu a modificat două poziții pentru întâlnirea cu Austria
Selecționerul a introdus doar mici modificări în formația de bază. Față de jocul cu San Marino (5-1), din 24 martie, Lucescu a făcut două schimbări. Marius Marin și Ianis Hagi au fost înlocuiți cu Vlad Chiricheș și Daniel Bîrligea.
De altfel, de la începutul mandatului, Il Luce a realizat doar câteva modificări minore în formația de bază, optând pentru continuitate, în special în apărare și mijloc.
- Kosovo – România (0-3): Fl. Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R.Marin, M.Marin, N.Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
- România – Lituania (3-1): – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R.Marin, M.Marin, N.Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
- Cipru – România (0-3): – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R.Marin, M.Marin, N.Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
- Lituania – România (1-2): – Rațiu, Drăgușin, Burcă, – R.Marin, M.Marin, N.Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
- România – Kosovo (3-0): – Rațiu, Drăgușin, Burcă, – R.Marin, M.Marin, N.Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
- România – Cipru (4-1): – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R.Marin, M.Marin, – , Bîrligea, Mihăilă
- România – Bosnia (0-1): – Rațiu, , Burcă, Bancu – R.Marin, M.Marin, – Man, Drăguș,
- San Marino – România (1-5): Moldovan – Rațiu, M. Popescu, Burcă, Bancu – R.Marin, M.Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Hagi
- Austria – România: Moldovan – Rațiu, M.Popescu, Burcă, Bancu – Man, R.Marin, Chiricheș, Stanciu – Bîrligea, Drăguș