Un cal de rasă din Slovacia, în vârstă de 10 ani, a decedat în timpul unui concurs de tracțiune din județul Bistrița-Năsăud. Campion la tracțiunea de bușteni, Falko s-a prăbușit imediat dupa ce a obținut victoria.
Un specialist în bunăstarea animalelor din Iași analizează cauzele tragediei și semnalează pericolele evenimentelor de acest tip.
Deceaserea calului Falko, comentată de un expert din Iași. Între tradiție, efort excesiv și indiferență
Pe 25 mai 2025, în localitatea Cormaia din județul Bistrița-Năsăud, a avut loc o competiție internațională de tracțiune cu cai, organizată în cadrul sărbătorii „Sâmbra oilor”. Un eveniment menit să celebreze robustețea exemplară a cailor a degenerat într-o scenă tragică. Falko, un armăsar alb din rasa Percheron, a decedat în prezența spectatorilor, imediat după ce i s-a acordat victoria.
Publicul a aplaudat fără să înțeleagă că ceea ce părea un triumf a fost, de fapt, un efort suprem dus la extrem. Animalul a suferit un colaps brusc, iar intervenția veterinară a fost inutilă. Se pare că Falko a prezentat o hemoragie pulmonară severă, provocată de un efort fizic excesiv.
„În timpul testelor cailor, mai ales cei de tracțiune grea, sunt supuși unor eforturi susținute, care pot duce rapid la epuizare. În cazul lui Falko, cred că a suferit un fel de infarct. Din nefericire, astfel de incidente se mai petrec și sunt considerate normale. Nu este normal. În Iași, spre exemplu, se întâmplă câteodată în târguri, când calul este pus la căruță, dar frâna este trasă, ca să se vadă dacă trage. Această practică, de a-l forţa pentru a-i aprecia forța, este acceptată de unii ca metodă de evaluare.”, a declarat dr. Cosmin Radu, specialist în bunăstarea animalelor din Iași.
Dr. Cosmin Radu susține că tragedia nu este un incident izolat, ci o consecință a unei mentalități periculoase, care consideră animalele ca unelte, nu ființe vii. Responsabilitatea principală o poartă proprietarul.
„Proprietarul a suprasolicitat calul, în încercarea de a câștiga concursul. Este posibil ca animalul să fi fost deja epuizat de probe anterioare, de drum, și alte activități. Stresul și oboseala acumulate s-au concretizat în acest incident tragic. Nu era un cal bătrân sau bolnav, ci un exemplar vital de 10 ani, care ar fi putut să se descurce în astfel de situații, dar efortul excesiv a fost factorul hotărâtor.”, a mai declarat dr. Cosmin Radu, specialist în bunăstarea animalelor din Iași.
Cai – tot mai puțini, competiții grele și o lege ignorată
Regiunea Moldovei, inclusiv județul Iași, nu mai este un bastion al tracțiunii cu cai. Mașinile au înlocuit aproape complet utilizarea forței animale. Însă, în zonele montane, caii semi-grei continuă să fie folosiți, ocazional, pentru transportul materialelor. Acolo, riscurile sunt mult mai mari, în special în absența reglementărilor clare și a medicilor veterinari disponibili imediat.
„În Iași nu mai avem cai de tracțiune. Sunt folosiți doar ocazional, pentru treburi domestice, dar foarte rar. Efectivele de cai scad anual. Însă, în zonele unde se mai desfășoară aceste competiții, situația scapă de sub control. Regulamentele sunt ignorate, iar siguranța animalelor nu este o prioritate.”, a explicat dr. Cosmin Radu, specialist în bunăstarea animalelor din Iași.
Legea 205/2004 privind protecția animalelor este fermă în delimitarea abuzurilor. Articolul 6 definește rău tratamentul ca fiind „comportamentul brutal, abuzul, maltratarea, eforturile inutile și lipsa unui confort adecvat.” Dr. Cosmin Radu atrage atenția asupra ilegalității implicării cailor în spectacole care pot provoca suferințe.
„Nu este permis a pune un animal în situații extreme pentru divertisment. Nu e permis a-l exploata peste limitele lui. Dacă animalul suferă, este un semn că activitatea trebuie oprită imediat. Și că persoanele responsabile vor primi sancțiuni,”, subliniază dr. Cosmin Radu, specialist în bunăstarea animalelor din Iași.
Hemoragia pulmonară la cai se referă la sângerarea din plămâni, care poate fi cauzată de multipli factori, inclusiv efort fizic exagerat, traumatisme, infecții sau afecțiuni preexistente. La cai, hemoragia se manifestă, de obicei, prin eliminări de sânge din plămâni.
„Hemoragia este o afecțiune internă determinată de un stres extrem la nivelul plămânilor. Nu se tratează cu medicamente. Tot ce se putea face era să se evite suprasolicitarea. Dar, în acest caz, lucrurile s-au întâmplat exact invers. Din păcate, acest fapt a fost motivat de dorința de a câștiga. Proprietarul trebuie să fie tras la răspundere.”, a explicat dr. Cosmin Radu, specialist în bunăstarea animalelor din Iași.
Falko nu a decedat „accidental”. A fost condus către moarte de sistemul care ignoră suferința animalelor. Această tragedie nu reprezintă doar un incident, ci un avertisment asupra unor metode periculoase învechite. Falko a murit pentru că cineva a considerat că poate continua să suprasolicite animalul. Și pentru că legea a fost încălcată ușor, in numele unui spectacol rural.
Din nefericire, astfel de evenimente vor continua, dacă organizatorii nu vor respecta legea și bunul simț. Deceaserea lui Falko trebuie să devină un semnal de alarmă, nu doar un simplu jale.


