Moartea lui Steluța Lucia Rodica Coposu, sora lui Corneliu Coposu, în ziua funeraliilor lui Ion Iliescu

Ionescu Stefan
3 Citit minim
A murit Steluța Lucia Rodica Coposu, chiar în ziua funeraliilor lui Ion Iliescu. Era sora mai mică a lui Corneliu Coposu

Sora politicianului Corneliu Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu, a trecut la cele veșnice. În ziua respectivă erau programate și funeraliile fostului președinte Ion Iliescu.

Fratele ei, Corneliu Coposu, a fost un om politic din partea creștin-democraților și a liberali-conservatorilor, fondator al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și al Convenției Democratice Române.

Absolvent de drept și jurnalist de profesie, în perioada regimului comunist, a fost deținut politic timp de 17 ani. Astăzi, Fundația Coposu a anunțat decesul surorii politicianului.

„Cu sufletul zdrobit de durere, vă anunț că, în această dimineață, doamna Președinte a Fundației Corneliu Coposu, sora cea mai mică a Seniorului și membră a familiei Coposu, STELUȚA LUCIA RODICA COPOSU s-a stins. O odihnă veșnică!”, a transmis Fundația.

Steluța Coposu s-a născut pe 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, din județul Sălaj.

„Rodi s-a născut sub semnul Balanței, care nu i-a fost favorabilă. Venirea ei pe lume a fost o bucurie enormă pentru mine. Dumnezeu mi-a dăruit o ființă minunată de care am avut parte trei ani. Îmi aduc aminte că a fost un copil cuminte și cu puține pretenții, o adevărată comoară. Era întotdeauna zâmbitoare, cu păr blond și ondulat și gropițe adorabile pe față.” (Flavia Bălescu Coposu)

Sora cea mică a politicianului a urmat învățământul primar în patru localități diferite:

  • clasa I-a la Bobota;
  • clasa a II-a în comuna Coșlariu (județul Alba);
  • clasa a III-a în comuna Oarda de Jos (județul Alba);
  • clasa a IV-a la Școala nr. 2 din Alba Iulia.

A urmat Liceul de fete din Alba Iulia (1943-1944), apoi Școala Centrală de fete din București (1944-1947) și Liceul de fete nr. 12 (azi, Colegiul ”Titu Maiorescu”) (1947-1951). În perioada 1951-1956 a urmat Institutul Politehnic București, contribuind la susținerea familiei prin bursa obținută. Între 1956 și 1991, a lucrat la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București.

În 1996, împreună cu sora ei, Flavia Bălescu-Coposu, a înființat Fundația Corneliu Coposu, în memoria fratelui decedat. În 2009, a fost decorată de Regele Mihai I al României, alături de sora ei, cu Crucea Casei Regale a României.

„Pentru familie, ea a fost un sprijin de neprețuit. Și-a dedicat energia și resursele familiei și celor care aveau nevoie. A moștenit generozitatea de la mama, toleranța și dragostea de oameni de la fratele ei, spiritul de dreptate de la tata și surorile sale.” – Flavia Bălescu Coposu

„Dumnezeu să o odihnească! Vă vom anunța detaliile despre înmormântare.”, a transmis Ion-Andrei Gherasim, Președinte executiv al Fundației Coposu.


Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *