Întreprinderile românești se confruntă cu o nouă provocare fiscală legată de modul corect de tratament al indemnizațiilor acordate salariaților mobili sau delegați.
Chiar dacă legislația muncii și cea fiscală reglementează aceste situații, diferențele de interpretare pot duce la calculări eronate ale taxelor și, implicit, la sancțiuni din partea autorităților fiscale.
Definirea „mobilității” și „delegației”
Delegația implică activitatea temporară a unui angajat într-un alt spațiu decât cel specificat în contractul individual de muncă.
Mobilitatea, în schimb, se referă la salariații fără un loc fix de lucru, care se deplasează frecvent (precum șoferi, tehnicieni, consultanți sau reprezentanți de vânzări).
Ambele categorii pot beneficia de compensații în numerar – diurne sau indemnizații – pentru acoperirea costurilor de deplasare și a condițiilor speciale de muncă.
Unde apar dificultățile
Camera Consultanților Fiscali (CCF) subliniază faptul că, în practică, societățile interpretează diferit plafonul neimpozabil pentru aceste indemnizații.
Astfel, unii angajatori pot fi sancționați pentru „neplata corectă a taxelor”, chiar dacă scopul a fost respectarea legislației.
CCF a solicitat oficial Ministerului Finanțelor clarificări referitoare la modul de calcul al plafonului neimpozabil pentru salariații mobili, mai ales în cazul activităților „mixt” — adică o parte din lună petresc în birou, o parte pe teren.
Reguli fiscale aplicabile în prezent
Indemnizația de delegare nu se impozitează până la nivelul a 2,5 ori al diurnei stabilite pentru instituțiile publice, dar nu poate depăși valoarea a trei salarii de bază.
Indemnizația pentru deplasare a conducătorilor de transport rutier: este neimpozabilă până la de 2,5 ori valoarea diurnei legale, fără a se ține cont de plafonul general de 33%.
Indemnizația pentru deplasare în alte profesii: tot până la de 2,5 ori nivelul diurnei, însă trebuie să se enwithrască în plafonul lunar de 33% din salariul brut de bază (inclusiv alte beneficii).
Necesitatea clarificărilor
Adesea, un angajat mobil lucrează uneori de acasă, alteori de la sediu și alteori în deplasare.
Camera solicită Ministerului Finanțelor să precizeze modul de calcul exact al zilelor care intra în plafonul neimpozabil și dacă același tratament fiscal se aplică în cazul zilelor lucrate „pe teren”, dar în interiorul localității unde se află sediul angajatorului.
Exemple:
Un tehnician care pleacă zilnic de la București către clienți din oraș trebuie considerat „mobil” sau nu?
Se aplică același plafon atunci când deplasările sunt în alte localități?
Deși aceste întrebări par tehnice, lipsa unei interpretări oficiale poate genera diferențe semnificative de taxe și contribuții.
Punctul de vedere al Camerei Consultanților Fiscali
„Delegarea implică o activitate temporară într-un alt loc decât cel specificat în contract, în timp ce mobilitatea înseamnă absența unui loc fix de muncă. Pentru angajații mobili, indemnizațiile sunt stabilite lunar, nu zilnic, ceea ce complică aplicarea plafonului”, explică Luminița Obaciu, membră în Comitetul Fiscal al CCF.
CCF solicită Ministerului Finanțelor o definiție clară privind aplicarea plafonului neimpozabil, pentru a evita interpretările diferite în controalele fiscale.
Importanța clarificărilor
Pentru companii, impactul nu este doar fiscal, ci și legat de predictibilitate.
Societățile care acordă indemnizații de mobilitate pot fi sancționate dacă inspectorii ANAF consideră ulterior că sumele trebuiau impozitate.
Clarificarea regulilor ar elimina aceste riscuri și ar standardiza practicile din diverse industrii.
Rezumat:
CCF solicită autorităților să precizeze clar modalitatea de calcul a plafonului neimpozabil pentru angajații mobili, pentru a preveni penalizările legate de neclarități legislative.
Până la apariția unor clarificări oficiale, companiile trebuie să gestioneze cu atenție sumele plătite ca „indemnizații de mobilitate” și să le documenteze riguros.
