Președintele Nicușor Dan a purtat o conversație telefonică cu președintele Antonio Costa, înaintea reuniunii Consiliului European de săptămâna viitoare.
„Am abordat subiecte precum apărarea Uniunii Europene, sprijinul pentru Ucraina, cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni și creșterea competitivității UE prin simplificarea birocrației și tranziția verde și digitală”, a menționat șeful statului pe platforma X.
Discuții despre competitivitate
Nicușor Dan a adăugat că, în dialogul cu Costa, a accentuat necesitatea unor politici climatice echilibrate și corecte, care să nu împiedice creșterea economică și competitivitatea.
„De asemenea, am exprimat suport pentru viitorul Plan european privind locuințele accesibile”, a precizat Dan.
Principalele teme de discuție la summitul Consiliului European
Reuniunea Consiliului European programată pentru 23 octombrie la Bruxelles va avea o agendă amplă, concentrată pe apărarea Uniunii Europene, sprijin pentru Ucraina, competitivitate economică, tranziția verde și digitală, precum și pe chestiuni sociale și de politică externă.
În scrisoarea de invitație adresată liderilor europeni, președintele Consiliului European, António Costa, subliniază că sprijinul pentru Ucraina și presiunea economică asupra Rusiei „sunt condiții esențiale pentru obținerea unei păci juste și durabile”. Discuțiile vor include reafirmarea angajamentului de suport financiar pentru Ucraina în anii următori, precum și modalitățile de utilizare a activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Kievului.
„Defence Readiness 2030”
Liderii europeni vor analiza progresele din ultimele reuniuni informale de la Egmont și Copenhaga pentru a adopta decizii concrete privind proiectele de capabilități militare și mecanismele de coordonare. Un aspect central îl va reprezenta foaia de parcurs „Defence Readiness 2030”, elaborată de Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe, menită să întărească pregătirea colectivă a Uniunii pentru a răspunde amenințărilor hibride, atacurilor cibernetice și incursiunilor aeriene neautorizate. Costa subliniază necesitatea accelerării eforturilor pentru atingerea unei capacități comune de apărare europeană până în 2030.
Discuțiile vor viza, de asemenea, măsuri pentru sporirea competitivității europene în contextul tranziției verzi și digitale. Prioritățile includ reducerea poverii administrative pentru sectorul privat, crearea unui mediu echilibrat pentru atingerea obiectivelor climatice și promovarea suveranității digitale a Uniunii.
Strategia europeană pentru locuințe accesibile
O temă importantă va fi accesul la locuințe la prețuri rentabile, o problemă tot mai accentuată în mai multe state membre, identificată ca o preocupare socială și economică majoră de către Costa. Liderii europeni vor explora modalități prin care Uniunea poate sprijini inițiativele naționale, regionale și locale, oferind orientări pentru dezvoltarea viitorului Plan european privind locuințele accesibile, aflat în faza de pregătire la nivelul Comisiei Europene.
Reuniunea va include și o sesiune dedicată zonei euro, cu participarea președintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, și a președintelui Eurogrupului, Paschal Donohoe. Discuțiile vor viza situația economică generală, rolul internațional al monedei euro și posibilitatea introducerii euro-ului digital.
Pe plan extern, liderii europeni vor analiza perspectivele unui acord de pace durabil în Fâșia Gaza, după doi ani de conflict, și vor evalua contribuția Uniunii la reconstrucția zonei, bazată pe soluția celor două state. De asemenea, migrația va rămâne un subiect în discuție, iar Comisia Europeană va transmite o actualizare privind progresul în domeniile prioritare.