În Piața Bankowy, Nicușor Dan a evidențiat prietenia și colaborarea dintre România și Polonia, mulțumindu-le pentru susținerea acordată în procesul european al României.
„Am venit în Polonia ca prieten, pentru că avem aceeași viziune și aceleași priorități. Am venit să mulțumesc Poloniei pentru sprijinul acordat în drumul nostru european, un cuvânt de mulțumire pentru premierul Tusk, care a avut un mesaj de susținere puternică în campania noastră prezidențială din ultima săptămână. Alegerile sunt despre comunități și valorile care le definesc. Valorile care ne definesc sunt democrația, libertatea de exprimare și statul de drept”, a declarat președintele ales al României.
Discursul lui Nicușor Dan poate fi urmărit la minutul -30:49.
Nicușor Dan a subliniat importanța valorilor democratice
Acesta a evidențiat importanța valorilor democratice și a statului de drept, afirmând că alegerile reprezintă un moment central pentru comunități și valorile pe care le împărtășesc: „Alegerile sunt despre comunități și valorile care le definesc. Valorile care ne definesc sunt democrația, libertatea de exprimare și statul de drept”.
Nicușor Dan a pledat pentru o Uniune Europeană puternică, exprimându-și dorința de colaborare cu liderii politici Rafal Trzaskowski și Donald Tusk. El a afirmat că România a respins izolaționismul și influența rusă, optând pentru seriozitate, onestitate și respectul față de lege, calități pe care le recunoaște și la Rafal Trzaskowski, candidatul la alegerile prezidențiale din Polonia.
„Alegerile sunt și despre pragmatism pentru viața fiecăruia dintre noi. În contextul competiției globale intense, ne putem dezvolta doar într-o Uniune Europeană puternică. Cred într-o Polonie puternică și într-o Uniune Europeană puternică. Ca președinte al României, doresc să colaborez cu președintele Rafał Trzaskowski și cu premierul Donald Tusk pentru o colaborare între țările noastre și o Uniune Europeană puternică. Duminică, am câștigat alegerile prezidențiale din România, oamenii au respins izolaționismul și influența rusă, alegând seriozitatea, onestitatea și respectul față de lege. Oamenii au preferat faptele în locul promisiunilor. Acestea sunt valorile în care cred și pe care le identific la Rafal Trzaskowski”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a încurajat oamenii la activism
La finalul discursului, Nicușor Dan a încurajat cetățenii să fie activi și să creadă în victoria lor, amintindu-le de succesul obținut la alegerile prezidențiale din România. „Fiți activi în săptămâna următoare și credeți în victoria voastră! Așa cum noi am crezut în victoria noastră!”, a mai afirmat el.
Nicușor Dan s-a deplasat spre Varșovia cu un zbor comercial LOT Polish Airlines, compania aeriană națională poloneză. Zborul a avut loc la ora 8:20 (ora României), ajungând la destinație la ora 10:10 (ora României), respectiv 9:10 (ora Poloniei). Acesta participă la „Marșul Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk și Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei și candidat prezidențial polonez.
Înainte de discursul din Piața Bankowy, Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul Donald Tusk.

