Bucureștiul a avut cândva cai, curse de trap, gentleman cu binoclu și doamne elegante. A deținut un hipodrom autentic, de nivel european, unde se paria, se socializa și se trăia o formă de normalitate urbană. Ulterior, l-a pierdut. În urmă cu 18 ani, ni s-a promis revenirea sa. Suntem în 2026 și nimic nu s-a materializat. Nici hipodrom, nici speranță. Doar terenuri premium și promisiuni vechi.
Când Bucureștiul avea cai, nu construcții din beton
Bucureștiul a evoluat și cu ajutorul cailor. În 1875 a fost fondat Jockey Clubul Român, sub auspiciile Regelui Carol I, iar în 1905 arhitectul Ion Berindey a început construcția Hipodromului Băneasa. Acesta nu era o construcție efemeră, ci un ansamblu amplu, de peste 60 de hectare, incluzând piste de galop și trap, tribune, restaurante, grajduri și clădiri auxiliare.
La acea vreme, de la Muzeul Antipa în sus, pe Kiseleff, Bucureștiul ieșea „la Șosea”. În aceste zone se plimbau aristocrați cu trăsuri elegante, trase de muscali, mult mai rafinați decât cele obișnuite. Existau cofetării ce serveau înghețată direct în trăsuri, iar localuri precum „Bufetul”, proiectat de Ion Mincu, deveniseră puncte de reper mondene. La aceste locuri, în 1937, Brâncuși și Petre Pandrea petreceau serate prelungite.
De la aceste întâlniri porneau paradele și celebrul ritual al bătăilor cu flori de la Șosea. Era un oraș vibrant, stilat, cu ritualuri urbane distincte.
Unde era hipodromul? Exact unde nu-ți mai poți permite nimic
Hipodromul ocupa o suprafață imensă: terenul actual al Casei Presei Libere, zonele din spate, Pavilionul Expozițional, World Trade Center, până aproape de Grivița și capătul vechi al tramvaiului 3. Spre vest, se extindea către Dămăroaia, iar în jur existau sate și mahalale populate de grăjari, potcovari, șelari, oameni conectați organic la viața hipodromului.
La locul actualului Parcul Herăstrau se aflau cocioabe, iar în zona Bordei, primăvara, lumea petrecea cu vin, grătare și lăutari. Bucureștiul avea spațiu, ritm și gusturi simple, autentice.
Ultimul derby și începutul declinului
În 1950, s-a propus construcția Casei Scânteii. Zona de galop a fost eliminată, dar pista de trap a mai funcționat până în 1960. În același an, s-a desfășurat ultimul derby.
Era o lume diversificată: pariori cu binoclul la ochi, studenți care jucau câțiva lei, oameni de ordine, escroci eleganți, „cavaleri ai industriei”. Printre pasionații curselor se număra și Grigore Vasiliu-Birlic.
Hipodromul devenise o relicvă a normalității într-o Capitală tot mai cenușie.
Ziua de 21 aprilie 1960 marca schimbarea definitivă a destinului locului. Cu o zi înainte de aniversarea a 90 de ani de la nașterea liderului bolșevic, Lenin, pe platoul Casei Scânteii a fost dezvelit monumentul acestuia.
A fost imposibil ca Lenin să vegheze cursele de trap. Combinarea simbolului cu activitatea hipodromului era imposibilă. Astfel, hipodromul a fost demolat complet: tribunele, grajdurile, anexele – toate au fost eliberate. În loc s-a păstrat doar o clădire cu decor stil Pelișor, transformată în cantină.
Din 1960, activitatea de curse s-a mutat la Ploiești. În același timp, s-au început lichidările cailor la fermele din mediul rural, în contextul mecanizării și colectivizării agricole.
În 1962, au fost inaugurate Pavilionul Expozițional, Circul de Stat, Sala Congreselor și hotelurile „Parc” și „Perla” din Mamaia. Regimul a început să-și construiască simbolurile vizibile. Bucureștiul a devenit betonat, cu cupole și statui omagiale. Cailor li s-a spus adio definitiv.
Promisiunea de transformare radicală
În urmă cu aproape două decenii, Bucureștiul era extrem de aproape de a-și recăpăta un nou hipodrom. Nu era o vorbă în vânt sau o dorință vagă, ci o promisiune oficială, exprimată cu cifre, termene și nume. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunța planificarea construirii unui complex modern în nordul capitalei, la cel mult 25 de kilometri distanță.
Motivul era clar și redefinit: România era singura capitală europeană fără un astfel de centru de curse, alături de Tirana.
Gheorghe Mohanu, reprezentant al Romsilva la acea vreme, discutase deschis despre proiect. Se căuta un teren de aproximativ 100 de hectare, suficient pentru piste de galop și trap, tribune moderne, grajduri, zone de agrement, restaurante și spații pentru pariuri. Nu era vorba despre un hipodrom de decor, ci unul funcțional, comparabil cu cele din Europa Centrală.
Se făceau comparații directe: la Budapesta, hipodromul are 76 de hectare, însă Bucureștiul avea nevoie de suprafețe mai mari, pentru utilități și infrastructură. Agenția Domeniilor Statului trebuia să identifice terenul, cu localități precum Periș, Balotești, Afumați, Petrăchioaia sau Domnești fiind puse în discuție.
100 de hectare, 50 de milioane de euro și un parteneriat „cert”
Proiectul suna impecabil pe hârtie. Terenul urma să rămână în proprietatea statului și să fie parte dintr-un parteneriat public-privat. Investitorii, atât români, cât și străini, urmau să contribuie cu fondurile necesare.
Suma estimată: 40–50 de milioane de euro.
Investiția acoperea toate facilitățile: pensiuni pentru cai, spații pentru personal, restaurante, zone de relaxare și case de pariuri. Un mic oraș al eleganței, dedicat activităților ecvestre.
Romsilva declara că procedurile juridice vor fi încheiate rapid, că lucrările vor începe în anul următor și că, în maximum trei ani, Bucureștiul va avea din nou un hipodrom modern.
Era o promisiune formulată cu fermitate, fără condiționale sau echivocuri.
Institutul care nu știa nimic
Totuși, aproape de împlinirea termenului, poveștile s-au complăcut. Agenția Domeniilor Statului, entitatea responsabilă pentru teren, a anunțat oficial că nu a primit nicio solicitare din partea Romsilva în vederea demarării proiectului.
Directorul general al ADS la acea vreme spunea că nu avea informații despre astfel de inițiative. În documente oficiale, proiectul nu exista. În teren, nu era nimic. Doar declarații purpose.
Se cunoștea însă un aspect: în județul Ilfov, terenurile de peste 100 de hectare sunt extrem de rare. De aceea, identificarea unui teren era esențială pentru existența proiectului. Fără un teren de această amploare, nu se putea avansa. Fără hotărâre de guvern, nimic nu putea fi transferat de la ADS către Romsilva.
Timpul a trecut: trei ani au devenit optsprezece
Perioada promisă de maximum trei ani a fost depășită. Au trecut cinci, zece, apoi optsprezece ani.
Pe măsură ce Bucureștiul s-a întins haotic, zonele din nord s-au umplut de ansambluri rezidențiale, iar fiecare hectar liber a devenit o resursă imobiliară valoroasă. Ideea ceda în fața presiunii dezvoltării imobiliare, iar terenurile pentru cai au fost treptat pierdute.
Investitorii au fost discriționați din discursurile publice. Parteneriatul public-privat s-a transformat într-un concept abstract, prezentat doar în slide-uri. Niciun pas concret nu s-a făcut. Regulile s-au întors în Ploiești, iar cei interesați de un hippodrom trebuie să se orienteze către acolo.
