Companiile OMV Petrom și Romgaz au demarat marți forajul pentru extragerea gazelor naturale din zăcămintele Pelican Sud și Domino, în perimetrul Neptun Deep. Proiectul evoluează conform planificării, estimarea primei producții fiind pentru anul 2027.
Neptun Deep este aşteptat să contribuie la producţia de gaze a României cu aproximativ 8 miliarde de metri cubi anual, la atingerea capacității maxime.
„Începerea forajului marchează un moment important pentru proiectul strategic Neptun Deep. Prin acest proiect, România îşi va asigura necesarul de gaze naturale din surse naţionale şi va deveni un actor important pe piaţa europeană.
De asemenea, proiectul va genera venituri substanțiale pentru bugetul de stat, estimate la circa 20 miliarde de euro pe durata sa de viață. Ne angajăm să implementăm proiectul Neptun Deep cu maximă siguranță și eficiență, astfel încât primele livrări de gaze să aibă loc în 2027”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere.
Zăcământul de gaze din Neptun Deep se află la 2.000 de metri adâncime
„Suntem entuziasmați să intrăm în faza următoare a proiectului Neptun Deep, forajul celor 10 sonde destinate extragerii gazelor naturale, dintre care 4 pe zăcământul Pelican Sud şi 6 pe zăcământul Domino.
Prima sondă va fi forată în zăcământul Pelican Sud, la o adâncime de circa 120 de metri, rezervorul de gaze aflându-se la aproximativ 2000 de metri sub nivelul mării. Estimăm că operațiunile de foraj pentru toate sondele vor dura până în ultimul trimestru al anului 2026 ”, a declarat Cristian Hubati, membru al Consiliului de Administrație OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.
Structurile de ancorare pentru Pelican au fost instalate cu succes utilizând o tehnologie performantă pentru foraj offshore, CAN-ductor de la Neodrill, care minimalizează impactul asupra mediului. Forarea primei sonde este estimată să dureze aproximativ 2-3 luni.
Extragerea gazelor din Neptun Deep va fi realizată la distanță
Forajul va fi efectuat de unitatea mobilă de foraj Transocean Barents, special contractată pentru acest proiect. Halliburton Energy Services Romania și Newpark Drilling Fluids Eastern Europe asigură servicii integrate de foraj. Experiența Halliburton în România va fi esențială pentru operațiuni precum cimentarea, forajul dirijat și echiparea sondelor.
Infrastructura necesară proiectului cuprinde trei sisteme submarine de producție (unul pentru Pelican Sud, două pentru Domino), rețele de conducte colectoare, o platformă offshore de gaze naturale la mică adâncime, conducta principală până la țărm la Tuzla și o stație de măsurare a gazelor naturale. Platforma offshore este autosuficientă din punct de vedere energetic și respectă cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului, se precizează într-un comunicat de presă al OMV Petrom.
Sistemele şi zăcămintele vor fi operate la distanță prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Un aspect esențial este utilizarea energiei naturale a zăcământului pentru transportul gazelor naturale la țărm, eliminând necesitatea comprimării acestora. Acest lucru, împreună cu alte caracteristici ale proiectului, asigură emisii semnificativ sub standardele din industrie.
În paralel cu operațiunile de foraj, se continuă lucrările la diferitele componente ale proiectului Neptun Deep: construcția platformei de producție, a sistemelor subacvatice, a navei de susținere şi a staţiei de măsurare.
Investiții de 4 miliarde de euro în proiectul Neptun Deep
OMV Petrom și Romgaz investesc împreună până la 4 miliarde de euro în dezvoltarea proiectului Neptun Deep.
Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, a declarat:
„Începerea lucrărilor de foraj este un pas cheie în dezvoltarea proiectului. Neptun Deep este un proiect strategic pentru Romgaz, reflectat în volumul semnificativ de investiții. Finalizarea acestuia până în 2027 va consolida poziția Romgaz pe piața energetică din România şi regiune, atât în producția de gaze naturale, cât şi în furnizarea şi producerea de energie electrică. Totodată, va spori sustenabilitatea şi capacitățile investiționale ale grupului ROMGAZ.”
„Începerea forajului din Neptun Deep marchează o etapă crucială în operațiunile de dezvoltare offshore în Marea Neagră, demonstrând respectarea calendarului de către co-titularii proiectului.
Pentru Romgaz, acest proiect evidenţiază angajamentul nostru, capacitatea investiţională şi colaborarea cu partenerii, autoritățile implicate. Ne concentrăm pe finalizarea cu succes a acestei etape, în deplină siguranță a operațiunilor offshore.
Comunicat de presă: „Neptun Deep a întâmpinat obstacole în ultimele luni”
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că forajul a început pe 23 martie 2025 la ora 13:00.
- „Vom începe, în 2027, sau posibil chiar mai devreme, extragerea gazelor româneşti şi pentru întreaga regiune. Acesta este un moment istoric.
- Ministrul a menționat opozițiile întâmpinate în ultimele luni, atribuindu-le unor acțiuni neconstructive.
- Burduja a subliniat că gazul din Marea Neagră aduce libertate și independenţă energetică României şi Europei, eliminând dependenţa de surse externe.
Burduja a subliniat beneficiile economice ale proiectului pentru România, precizând că acest proiect este esențial pentru independența energetică a țării.