Departamentul de Justiție al SUA a publicat o nouă serie de documente din dosarul lui Jeffrey Epstein, controversatul personaj acuzat de trafic de minori și pedofilie care s-a sinucis în 2019, în penitenciar. De această dată, în materialele divulgate este menționată și România, prin asociere cu o fostă modelă, absolventă a unei facultăți de economie, Corina Tarniță. Aceasta era partenera lui Epstein într-un proiect de cercetare, care ar putea fi la originea pandemiei care a afectat lumea la finalul anului 2019, relatează lumeapolitică.ro.
În email-urile lui Epstein au fost descoperite aproape 400 de mesaje către sau dinspre Corina Tarniță, româncă, profesor universitar de renume internațional, care a atras atenția miliardarului datorită expertizei sale. Femeia era conferențiară la Harvard, iar Epstein considera că are specializare în domenii de interes pentru el. Presa internațională a notat că românca a suscitat interesul milionarului în anii 2000, datorită cercetărilor științifice în care era implicată.
După mai mult de 15 ani, apar mesaje ascunse între Jeffrey Epstein și Corina Tarniță
În 2009, Epstein și Tarniță colaborau la un proiect clandestin. Epstein o întreba despre progresul înregistrat, iar românca îi comunica că urmează să se întâlnească în România cu mai mulți profesori din Craiova și București. Corina îi trimitea într-un mesaj din ianuarie disertația „Evoluția dinamică în populațiile structurate”, pe care avea să o publice ulterior.
Sursă foto: Lumea politică.
Cei doi purtau un schimb de mesaje detaliate despre proiectul secret la care lucrau. Într-unul din mesaje, românca îl informa pe miliardar că a discutat despre infecțiile virale cu alți cercetători.
„Am constatat că și aceștia sunt interesați de întrebările legate de infecțiile virale (mai ales de conexiunea cu biologia) și de ‘cod’ ce evoluează. Până acum, abordările lor nu sunt suficiente. Le lipsește interpretarea biologică. Ei ar dori să aibă sesiuni de brainstorming cu noi la PED. Am vrut doar să te țin la curent” scria românca, iar Epstein răspundea că soluția ar putea veni din studierea ADN-ului.
Sursă foto: Lumea politică.
Finanțați de Epstein, Nowak și Tarniță derivau modele matematice pentru a identifica modul în care se propagă un comportament într-o structură. În discuțiile din 2009, dacă le analizăm în contextul pandemiei de COVID-19, acestea capătă noi interpretări.
Corina Tarniță studia în cercetările sale structura populațiilor, în timp ce Nowak analiza modificările modelelor comportamentale și mecanismele de propagare în populație, precum și potențialele mutații.
Dintr-un schimb de mesaje din 21 noiembrie 2009, Epstein îi scria Corinei Tarniță:„Trebuie să analizăm raportul semnal–zgomot… de exemplu, dacă ‘canalul’ este zgomotos, ar fi util să creăm multiple versiuni ale agentului. Ar putea fi simpla repetare. Apoi, un bit pentru verificarea erorilor, și codare. Problema mare acum e că Socrates pare să fi greșit. Maxima ‘Cunoaște-te pe tine însuți’ i-ar putea permite prădătorilor să te cunoască și să te destabilizeze sau să te manipuleze cu mai puțin efort.”
Epstein îi răspundea Corinei Tarniță la un email trimis în miezul nopții, în care menționa că lucrează la modalități de protecție a unei structuri în fața propagării unui model comportamental. După 15 ani, aceste mesaje pot fi interpretate și în contextul pandemiei globale din 2019.
Alți trei academicieni din România pe lista de cercetare a lui Epstein
De asemenea, în 2009, miliardarul a fost informat prin email despre activitatea a patru profesori din Europa de Est, trei dintre aceștia fiind români: Dr. Ioana-Carmen Popescu de la Centrul de Chimie Organică al Academiei Române, Dr. Iulian Rusu de la Facultatea de Chimie din Iași și Stefan Trausan-Matu de la Universitatea Politehnica din București.
Sursă foto: Lumea politică.
RECOMANDĂRI DE CITEȘTĂ


