Mii de persoane se aliniază pentru a-și lua rămas bun de la Papa Francisc. Aceasta este ultima lor șansă înainte de funeraliile de sâmbătă, la șase zile de la trecerea în neființă a suveranului pontif, care a condus Biserica Catolică timp de 12 ani și a fost cunoscut drept „Papa săracilor”.
- „Nu uitați de săraci”, i-a amintit un cardinal Papei, în momentul votului de la Conclav, în care s-au atins voturile necesare. Astăzi, acești oameni, considerați o categorie socială a cărei importanță nu ar trebui neglijată, îi aduc un omagiu Papei Francisc, decedat acum câteva zile, la vârsta de 88 de ani.
Papa Francisc a vizitat peste 60 de state în timpul pontificatului său, dar „reședința sa” a fost Roma, singurul oraș din lume în care două istorii se intersectează. Metropola a fost capitala antică a Imperiului Roman, unul dintre cele mai vaste imperii construite vreodată. Astăzi, Roma este centrul „imperiului tăcut”, punctul focal al celor 1,4 miliarde de credincioși catolici.
Papa Francisc a vizitat peste 60 de țări, dar micuța sa țară este Vaticanul, un teritoriu de jumătate de kilometru pătrat, cu 800 de locuitori.
Sunt în Piața Sfântul Petru și mă îndrept spre Bazilica unde este expus sicriul cu trupul suveranului pontif, pentru a redescoperi pe cel numit „Papa săracilor”.
„Este atât de grea despărțirea”
„Îl iubesc, poate de aceea este atât de grea despărțirea”, mărturisește Sebastian, un tânăr de 30 de ani din Franța. A venit singur, într-un pelerinaj personal. Alături de el, alți pelerini vin în familie sau în grupuri.
După ce trec pe lângă sicriul Papei Francisc, se roagă, se bucură că sunt împreună, reflectând în momente de liniște.
Peste zeci de mii de persoane au venit zilnic în Piața Sfântul Petru, din miercuri, când trupul Papei Francisc a fost adus în Bazilica Sfântul Petru.
Coada care duce spre interiorul Bazilicii se întinde în jurul obeliscului din Piață, pe lângă coloane. În plus, mii de oameni așteaptă pe Via della Conciliazione, în fața Pieței Sfântul Petru.
După trecerea prin filtrele de securitate, pelerinii sunt ajutați de voluntari să se alinieze. Nu se grăbește nimeni, de parcă Papa ar aștepta pe toți.
La pagina 105 din autobiografia sa, „Speranță”, Papa a scris: „Tradiția nu este un muzeu, este garanția viitorului. Ideea de a te întoarce mereu la cenușă este nostalgia fundamentalistă, dar nu aceasta trebuie să fie înțelesul cuvântului tradiție: tradiția este o rădăcină, vitală pentru ca pomul să dea roade mereu noi”.
Un papă între lumi
Telefoanele sunt peste tot. O fotografie cu Bazilica Sfântul Petru, o fotografie cu coada, un selfie, un selfie de grup. Momentele de adâncă meditație ajung rapid pe ecranele telefoanelor din întreaga lume.
„Astăzi nu trăim o eră a schimbărilor, ci o schimbare de eră”, le spunea Papa Francisc episcopilor și laicilor italieni la cea de-a cincea Convenție națională a Bisericii italiene, pe 10 noiembrie 2015.
Prea progresist pentru unii, prea conservator pentru alții. Primul papă iezuit, primul papă american, primul papă cu numele de Francisc sau primul care a ținut un discurs la conferințele TED.
„Sunt un păcătos. Asta este definiția mea cea mai precisă. Nu este o figură de stil, un gen literar. Sunt un păcătos”, spunea unui preot iezuit.
În cei 12 ani ai pontificatului său, Papa Francisc a fost o inspirație pentru cei 1,4 miliarde de catolici pe care i-a condus. A căutat, adesea, să aducă o notă de umilință în funcția sa înaltă.
A evitat fastul tradițional al Vaticanului și a ales ritualuri mai simple, inclusiv în planurile pentru înmormântarea sa:
„În pământ, simplu, fără decorațiuni deosebite” și doar cu numele său papal în latină: Franciscus, aşa cum a lăsat în testament.
Va fi înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru biserici principale ale creștinătății din Roma. Funeraliile vor avea loc sâmbătă, în Piața Sfântul Petru, în locul unde se odihnesc majoritatea predecesorilor săi.
„Mulțumim, Francisc”
În mijlocul mulțimii, au fost așezate scaune pentru invitații la slujba de sâmbătă. Aici, Papa Francisc a rostit primele cuvinte de la loggia Bazilicii Sfântul Petru, după alegerea sa drept suveran pontif, la 13 martie 2013. A fost un salut simplu, omenesc: „Frați și surori, bună seara!”.
„Am salutat pentru că aceste cuvinte, pe care în general nu le observăm, reprezintă o declarație de grijă și, în cele din urmă, dragoste pentru celălalt. […] Este un angajament, nu o formulă goală. Suntem aici, pe acest pământ, frați și surori, și avem nevoie de mântuire, cu toții”, a scris fostul episcop de Roma în autobiografia sa, rememorând primul său discurs ca cap al bisericii catolice.
„Mulțumim, Francisc”, „Frate sfânt imediat”, „Mergi în pace”. Sunt titlurile de pe primele pagini ale revistelor italiene. „Italianul din Argentina. O viață sub steagul umilinței” este unul dintre titlurile articolelor.
Pentru cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, primii săi pași în calitate de papă au fost remarcabili. A vrut să-și spună „Francisc”, în onoarea Sfântului Francisc din Assisi, un om din secolul al XII-lea care a întemeiat ordinul franciscan și a trăit în sărăcie, cunoscut pentru protecția acordată animalelor și mediului.
„Când voturile au ajuns la două treimi, au urmat aplauzele obişnuite, pentru că papa fusese ales. El m-a îmbrățișat și m-a sărutat și mi-a spus: «Nu uita de săraci!»”, le povestea Francisc jurnaliștilor la 16 martie 2013, despre cum cardinalul Claudio Hummes i-a dat ideea de a alege numele Francisc. Şi-a ales numele acesta pentru că voia „o biserică săracă şi pentru săraci”, aşa cum avea să spună în acelaşi dialog.”
A ales un apartament modest în loc de palatul Vaticanului și a folosit un Ford Focus vechi de cinci ani. Gesturile sale au fost relevante: plata propriului hotel, anularea abonamentului la ziar, oficierea slujbelor din Joia Sfântă într-o închisoare pentru tineri.
„Lucrul de care Biserica are cea mai mare nevoie astăzi este capacitatea de a vindeca rănile. Văd Biserica ca pe un spital de campanie după bătălie”, spunea în septembrie 2013, într-un interviu pentru La Civiltà Cattolica.
„Cine sunt eu să judec?”
Papa Francisc spera că exemplul său de compasiune să poată schimba lumea. „Un pic de milă face lumea mai puțin rece și mai dreaptă”, spunea în prima rugăciune Angelus din 17 martie 2013.
Spunea că Dumnezeu este „apropiere, milă și tandrețe”. Și apoi, un alt cuvânt: speranță.
„Viitorul are un nume, iar numele său este speranță”, spunea pe 26 aprilie 2017, într-un mesaj care îndemna la solidaritate, la prima conferință TED la care a vorbit vreodată un papă.
În rândul oamenilor care așteaptă să-și vadă ultimul lider spiritual, naționalitatea devine secundară. ”Oamenii săraci” sunt de peste tot, indiferent de puterea economică a țării lor. Lipsa de speranța poate fi interpretata ca o formă aparte de sărăcie.
Este o manifestare a simțului comun care nu ține cont de limbă, culoare sau preferințe politice. Papa Francisc i-a chemat pe toți lângă el, indiferent dacă sunt homosexuali, divorțați sau recăsătoriți.
„Cine sunt eu să judec?” – această declarație, făcută într-un avion care se întorcea din Brazilia, a făcut înconjurul lumii.
„Fragili și dezorientați, dar, în același timp, importanți și necesari”
A luat decizii teologice, cum ar fi includerea persoanelor divorțate și recăsătorite în cei care pot primi Euharistia – o decizie interpretată de unii drept o slăbire a rigorii morale tradiționale.
Pentru fostul episcop de Roma, întâlnirea dintre oameni nu era doar o bucurie, ci o nevoie.
„Am realizat că suntem pe aceeași barcă, cu toții fragili și dezorientați, dar în acelasi timp, importanți și necesari, cu toți chemați să vâslim împreună, fiecare dintre noi având nevoie de alinarea celuilalt”, spunea într-o rugăciune pentru încetarea pandemiei de coronavirus, în Piața Sfântul Petru, pe 27 martie 2020.
În fața Papei Francisc
Picioarele lui Iisus de pe basoreliefurile porților de intrare în Bazilica strălucesc. Nu e o metaforă, ci ele strălucesc după ce sunt atinse de zeci de mii de mâini care caută binecuvântarea divină, înainte de a face semnul crucii.
Mulți dintre pelerini se îndreaptă direct către altar, unde se află trupul Papei. „Fără fotografii”, le repetă întruna voluntarii acelora care încă nu s-au despărțit de telefoane.
Nu e timp de zăbovit în fața sicriului. Mulțimea nu se oprește. Trece, își face cruce și continuă spre ieșire. Orice secundă în plus pentru o persoană este una în minus pentru alta.
Magneți cu Papa
Roma nu a fost pregătită pentru aceste zile, aşa cum lumea n-a fost pregătiă. Câţiva paşi în jurul Vaticanului sunt de ajuns pentru ca Roma să-şi expună problemele urbane, dificultăţile întâmpinate și activitatea negustorilor ambulanți.
De la loggia Bazilicii Sfântul Petru, Papa Francisc zâmbește oamenilor de pe magneții de frigider, căni, brelocuri sau calendare.
La scurtă distanță de Vatican, tristețea funeraliilor pare să se estompeze. Aduc în memorie bucuria de a fi creștin, despre care vorbea Papa Francisc.
„Fără această bucurie, credința se micșorează într-un lucru opresiv și mohorât; sfinții nu sunt «acri», ci bărbați și femei cu inimi vesele, deschise speranței”, spunea Papa Francisc în octombrie 2022.
Fără speranță, suntem săraci în cel mai dur sens.